Magazinul de vise

28 iulie 2011

La un colţ de stradă, lângă un amanet, într-o zonă prin care trec aproape zilnic cu RATB-ul, se află un magazin... special. Mic, acoperit într-o oarecare măsură de verdeaţă, cu geamuri închise la culoare şi unul dintre ele chiar crăpat, ai zice că e doar un spaţiu abandonat şi nimic mai mult.
Dacă v-aş spune numele, v-aţi da seama cu siguranţă ce-am descris. Dar poate aţi realizat şi aşa despre ce este vorba. Şi nu, nu e acest magazin. Cel despre care scriu este unul care vinde drame celor care cred că de fapt cumpără iluzii şi un strop de viaţă mai bună decât au deja.

S-a întâmplat să zăresc de câteva ori astfel de cumpărători, semn că magazinul numai pustiu nu e şi clienţii fideli ştiu exact când şi cum să dea de vânzător. Unii, care îşi dau seama, poate, că nu e bine ce fac sau care nu au suficient curaj să se prezinte la tejghea sau nu vor să fie văzuţi acolo, îşi aşteaptă într-un ungher prietenii să vină cu achiziţia, trăgând din când în când cu ochiul, nerăbdători. Şi culmea, după vorbă, după port, nu ar fi zis nimeni că acei adolescenţi pe care i-am văzut în acţiune recurg la aşa ceva. M-am gândit la motivele pentru care ar face asta: să fie teribilism, să fie dorinţa de a demonstra că sunt independenţi sau poate doar aceea de a-şi sfida părinţii? Şi mi-am dat seama că nu am cum să-i înţeleg, nu am cum să pricep ce e în mintea sau în sufletul lor.

Un lucru ştiu sigur: că ar trebui să fim mult mai apropiaţi de copiii noştri şi mult mai atenţi la ei, la ceea ce vor, la ceea ce visează să fie, să facă, să aibă. Ar trebui să le oferim ceva foarte preţios: timp. Să-i cunoaştem cu adevărat, să le demonstrăm că într-adevăr ne pasă de ei. Telefonul mobil, televizorul, bunicii sau rudele (oricât de mult i-ar iubi) nu-i pot înlocui pe părinţi.

Între această campanie


de care am citit acum ceva vreme pe blogul lui Cabral şi următoarea



tind să cred că prima ar avea un impact mai puternic. Deşi la televizor, de exemplu, n-am auzit vorbindu-se despre niciuna dintre ele, pe a doua am găsit-o căutând astfel de campanii pe Google. Dacă nu suntem informaţi de către cei în măsură să facă asta sau dacă noi nu ne informăm, dacă nu ne interesăm despre ce se întâmplă în jurul nostru, cum vom şti să ne protejăm şi să ne ajutăm copiii, nepoţii, rudele, prietenii sau cunoştinţele?

Când nu ştii cu ce te lupţi sau când nu vrei să ştii că trebuie să faci asta, rezultatele sunt pe măsură. Să nu ne păcălim cu ideea "Mie nu mi se poate întâmpla!", următoarea mutare, cum spune şi sloganul celei de-a doua campanii, ne aparţine!

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS