Mai presus de toate... să FII!

24 martie 2011

Când timpul care trece devine "o lume", îţi dai seama că nici tu nu ai stat în loc, ci că ai trecut odată cu ea... Poate ai trecut bine, poate nu, asta cu siguranţă e un lucru pe care fiecare dintre noi îl va afla la un moment dat... Eu de curând am aflat că luna are miros şi m-am minunat că niciodată, chiar copil fiind, nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Şi nici pe alţii nu i-am auzit să fi ajuns la această concluzie. Ceea ce mă face să fiu încântată de lucrurile pe care le putem învăţa de la copii şi un pic temătoare în ceea ce priveşte ţinerea pasului cu ei. Cât despre restul aspectelor menţionate de Bianca în acelaşi articol cu luna, nu pot să fiu altfel decât de acord şi să sper, că, măcar în al 13-lea ceas, ne vom trezi şi ne vom da seama ce contează cu adevărat.

După ce am aflat cum e cu mirositul lunii, m-am alăturat Sandrinei în hotărârea ei de a creşte copil. Pentru că şi eu m-am săturat "să fiu printre oameni mari. Acolo nu e timp pentru zâmbet. Nu e timp pentru a sări coarda, pentru a sta pe spate şi a desena cu degetul înmuiat în iarbă cerul. Nu e timp să modelăm norii. Nu e timp să privim cum dansează păsările pe cer. Nu e timp să treci cu mâna prin frunzişul copacilor. Nu e timp să te caţeri în copaci. În lumea celor mari e timp doar de certuri, de despărţiri, de grabă, de somn, de stres, de oboseală. Când ei sunt aşa, lumea din jurul lor dispare...cu tot ce are frumos. Uneori dispar chiar şi copiii. Îi culcă mici şi îi îmbrăţişează doar la nunta lor."

Da, uneori, ca adult, ai impresia că ai stat în loc, că "lumea" a trecut degeaba, că nu ai învăţat nimic şi nici măcar nu te-ai schimbat, aşa cum ţi-ai propus. Realizezi că ai zâmbit din ce în ce mai puţin, că ai dat mai mult loc grijilor zilei de mâine, problemelor de la serviciu, oamenilor din jurul tău... fără să bagi de seamă că ai investit energia în direcţia greşită, în bârna din ochiul altuia în loc de paiul din ochiul tău... Şi compromisurile... da, ai avut impresia că sunt ceea ce trebuie să faci, că sunt inofensive, dar cât te-au durut şi cât te-au consumat... De-acum gata, vei creşte copil, îţi vei lua revanşa pentru tot ce ai uitat să fii şi să faci. Pentru că de fapt ai ştiut mereu că important nu e să ai, ci să fii... Să fii OM, să laşi semne pe cale, să atingi suflete şi să ţi-l creşti pe al tău, să administrezi cum poţi mai bine ce ai aici pentru că da, răsplata nu e în fala acestei lumi şi nici în aprecierea oamenilor...!

Un comentariu:

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Hai...vii să ne înmuiem degetul în iarbă şi să desenăm pe cer? tare mi-ar plăcea să stau aşa cu tine...pe spate, în iarbă, să te ţin de mână şi să ghicim ce formă au norii :). Cei mici vor alerga în jurul nostru şi vor spune: uite, mamele noastre se joacă de-a norii :)!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS