Mai presus de toate... să FII!

24 martie 2011

Când timpul care trece devine "o lume", îţi dai seama că nici tu nu ai stat în loc, ci că ai trecut odată cu ea... Poate ai trecut bine, poate nu, asta cu siguranţă e un lucru pe care fiecare dintre noi îl va afla la un moment dat... Eu de curând am aflat că luna are miros şi m-am minunat că niciodată, chiar copil fiind, nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Şi nici pe alţii nu i-am auzit să fi ajuns la această concluzie. Ceea ce mă face să fiu încântată de lucrurile pe care le putem învăţa de la copii şi un pic temătoare în ceea ce priveşte ţinerea pasului cu ei. Cât despre restul aspectelor menţionate de Bianca în acelaşi articol cu luna, nu pot să fiu altfel decât de acord şi să sper, că, măcar în al 13-lea ceas, ne vom trezi şi ne vom da seama ce contează cu adevărat.

După ce am aflat cum e cu mirositul lunii, m-am alăturat Sandrinei în hotărârea ei de a creşte copil. Pentru că şi eu m-am săturat "să fiu printre oameni mari. Acolo nu e timp pentru zâmbet. Nu e timp pentru a sări coarda, pentru a sta pe spate şi a desena cu degetul înmuiat în iarbă cerul. Nu e timp să modelăm norii. Nu e timp să privim cum dansează păsările pe cer. Nu e timp să treci cu mâna prin frunzişul copacilor. Nu e timp să te caţeri în copaci. În lumea celor mari e timp doar de certuri, de despărţiri, de grabă, de somn, de stres, de oboseală. Când ei sunt aşa, lumea din jurul lor dispare...cu tot ce are frumos. Uneori dispar chiar şi copiii. Îi culcă mici şi îi îmbrăţişează doar la nunta lor."

Da, uneori, ca adult, ai impresia că ai stat în loc, că "lumea" a trecut degeaba, că nu ai învăţat nimic şi nici măcar nu te-ai schimbat, aşa cum ţi-ai propus. Realizezi că ai zâmbit din ce în ce mai puţin, că ai dat mai mult loc grijilor zilei de mâine, problemelor de la serviciu, oamenilor din jurul tău... fără să bagi de seamă că ai investit energia în direcţia greşită, în bârna din ochiul altuia în loc de paiul din ochiul tău... Şi compromisurile... da, ai avut impresia că sunt ceea ce trebuie să faci, că sunt inofensive, dar cât te-au durut şi cât te-au consumat... De-acum gata, vei creşte copil, îţi vei lua revanşa pentru tot ce ai uitat să fii şi să faci. Pentru că de fapt ai ştiut mereu că important nu e să ai, ci să fii... Să fii OM, să laşi semne pe cale, să atingi suflete şi să ţi-l creşti pe al tău, să administrezi cum poţi mai bine ce ai aici pentru că da, răsplata nu e în fala acestei lumi şi nici în aprecierea oamenilor...!

Cum să ne rugăm, cum să trăim? Priviţi!

Tăceţi?!?

5 martie 2011

Priveşte la cerul senin de afară şi ascultă cântecul vesel al păsărelelor. Atât cât se poate, pe ele nu le atinge răutatea oamenilor. Pot zbura oriunde, pot face orice, sunt libere. Da, libere. A crezut că s-a obişnuit de mult cu oamenii, cu maliţiozitatea de care pot da dovadă, cu instabilitatea şi caracterul lor imprevizibil. Dar nu, unii întrec orice limite. Nu ştiu de respect, de bun simţ, nici măcar de lege şi cu atât mai puţin de Dumnezeu. Sunt invidioşi, nevindecaţi de traume vechi (sau noi), nu ştiu să-şi accepte defectele, crezându-se perfecţi şi preferând să creadă că toţi sunt ca ei. Şi uite aşa duc un război continuu, uneori tacit, alteori făţiş, cu oricine se arată a fi diferit şi le pune în faţă o oglindă în care-şi pot "admira" cu groază adevăratul caracter... Cât de trist şi de demn de milă!... Cât de multe pierd astfel de persoane, cât rău îşi fac fără să ştie!...

Şi cerul e atât de frumos şi de albastru şi adie a linişte şi a primăvară! Ce privilegiu să poţi să te bucuri de toate, oricând, să poţi să respiri, să zâmbeşti, să-i priveşti chipului omului iubit, să visezi la copiii nenăscuţi încă, la cât de frumoasă ar putea fi lumea, dacă am conştientiza cu toţii că trebuie să avem grijă de ea şi unii de alţii! Încă mai avem timp să ne trezim, nu mai avem voie să tăcem, cândva vom da seama de tot ce am făcut aici!

E păcat că

"nu ne mai amintim nimic. nici un izvor nu mai este apă pentru cei însetaţi. teama şi piatra ne-a făcut una cu pământul. plouă cu îngeri din tine, din mine. plouă cu îngeri afară pe stradă,
dar nimeni nu pare a vedea ceva. nimeni nu vrea să vadă cum îngerii stau în genunchi.
de la o vreme nu ne mai amintim de nimeni ce ne aminteşte
de parcă i-am fi pus în cuier, haine goale!"...
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS