Feel free

20 decembrie 2011

Libertatea... de a te regăsi... la o răscruce de gânduri, de vise, de şoapte... din prezent în trecut şi înapoi în viitor!

Orice copil

10 decembrie 2011

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al paşilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimănui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe “ieri”.

Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Şi focul soarelui din scrum.

(George Ţărnea)

foto Larisa

E iarnă şi-ţi scriu

3 decembrie 2011

Cel puţin din punct de vedere calendaristic, a venit iarna. Şi abia aştept prima ninsoare. Îţi aminteşti cum ne-am îmbrăcat în alb în urmă cu trei ani? Niciodată n-am iubit zăpada mai mult ca atunci! Pentru că existai tu, cel pe care sufletul meu în sfârşit îl recunoscuse. Noi n-am avut nevoie niciodată de prea multe cuvinte, dar uneori am simţit nevoia să-ţi aştern în litere ceea ce simt, ceea ce trăiesc, ceea ce eşti şi aduci odată cu tine. Aşa se face că acum, la ceas aniversar, le las din nou să vorbească. Oricât de puţine şi de inexacte ar fi. Pentru că de cele mai multe ori privirile nu se pot traduce. Şi nici dansul sufletelor sau muzica mâinilor. Sau felul în care m-ai făcut să mă deschid către tine şi să te las să mă învălui, să-mi doresc să ţină o viaţă şi dincolo de ea...

Nu ştiu dacă până acum am reuşit să-ţi legăn, măcar puţin, visele, să-ţi odihnesc speranţele sau fruntea plină de griji şi mâinile care mă descoperă iar şi iar şi mă apără. Dar ştiu că a venit vremea să creştem din nou, picătură cu picătură, rugă cu rugă.

Azi, mai mult decât oricând, îţi mulţumesc. Pentru tot ceea ce-mi eşti şi pentru tot ce-ai vrea să-mi fii, pentru tot ce-am trăit şi pentru tot ce am clădit, dar mai ales pentru tot ceea ce va urma. Pentru cuvintele spuse, dar şi pentru tăceri, pentru toate apropierile, dar şi pentru toate depărtările. Pentru că oriunde ai fi şi oriunde m-aş afla, fiecare dintre noi e întreg doar atunci când suntem împreună!


La mulţi ani, dragul meu! Să-ţi fie senini, cu zâmbete şi lucruri de folos!


Când alegi să creşti dragostea

21 noiembrie 2011

I-am cunoscut cu aproape trei ani în urmă. Frumoşi cât n-ar putea încăpea în cuvinte. Gingaşi, cu simţul umorului şi cu un respect unul pentru altul cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Îi despart, ca vârstă, câţiva ani, dar îi unesc atât de multe. Mai exact, tot ce se putea întâmpla în peste şase decenii de căsnicie. Ea avea doar 16 ani când s-au luat, astăzi ce fată mai face acest pas la o vârstă atât de fragedă? Averea lor? Copiii, nepoţii şi strănepoţii. Cel mai mic împlineşte în curând două luni. Şi l-au aşteptat cu atâta drag... I-am văzut mângâind pântecul în care creştea, bucurându-se de fiecare mişcare a piticului, rugându-se pentru sănătatea lui şi a lor, bineînţeles. Să mai trăiască măcar să-l vadă! E greu să descrii ce-au putut simţi când în sfârşit l-au cunoscut. Chiar dacă timpul nu i-a iertat şi sănătatea li s-a şubrezit, chiar dacă el uneori nu mai recunoaşte chipuri dragi, în ziua aceea, când şi-au ţinut strănepotul în braţe, au întinerit. Şi fără-ndoială şi-au amintit cum au fost ei pe când le erau copiii mici.

Într-o lume în care totul se petrece în viteză, în care oamenii nu mai au răbdare, nu mai ştiu de dragoste, de prietenie, de respect pentru semeni, ei sunt cu totul ieşiţi din tipare. Nu s-au certat niciodată, că doar nu pentru asta s-au luat. Iar lui, pentru o vorbă nepotrivită pe care i-a spus-o ei la un moment dat, şi acum îi pare rău. Sunt gesturi mărunte, priviri care nu mai ascund văpăi de altădată, sunt şoapte pe care doar ei le ştiu şi o iubire precum vinul: pe măsură ce-au trecut anii, a devenit tot mai aromată.


... în urmă cu nici trei ani am redevenit nepoată şi am început să învăţ că dragostea nu se naşte adevărată, ea devine adevărată dacă tu alegi să o creşti. Cu blândeţe, cu devotament, cu sacrificiu, cu zâmbet, cu speranţă, dar mai ales cu credinţă!

La mulţi ani Mateilor din lumea întreagă!

K-boom!!!

12 noiembrie 2011

Pentru că îmi place cum e realizat videoclipul, pentru că nu doar o dată am simţit nevoia să arunc cu multe în aer, pentru acei lupi despre care vorbeam cu Sandrina... care ar vrea de multe ori să urle de atâta cer amar, a respiro, a eliberare, dar mai ales a... regăsire!

În fond, e vorba doar despre alegeri

E multă mirare încă şi o continuă şlefuire de suflete. Iar timpul... el deja nu mai trece, parcă ştie numai să zboare, încât aş vrea să-i pun frâu şi să-l rog să-mi mai lase o clipă, o secundă... E atât de multă minune în toate încât nu am cum să nu mă întreb cât de vrednică sunt...

Dar oamenii... ei nu se gândesc să ofere, aşteaptă doar să li se dea. Oamenii... nu ştiu să aibă răbdare, iar de făcut nici nu se pune problema. Nu ştiu dacă trecerea vremii, dacă progresul tehnologic sau faimoasa criză economică i-a făcut aşa, dar oamenii sunt atât de preţioşi de la un timp, atât de... sensibili. Şi nu în sensul bun al cuvântului. Deranjaţi de cerşetori, de copii care plâng, de animale rătăcite pe străzi, de zgomotul ambulanţelor sau al maşinilor de pompieri şi lista ar putea deveni atât de lungă încât mă întreb ce i-a făcut pe oameni atât de irascibili? Când şi de ce au devenit în stare să te ucidă, uneori, doar cu o privire?

Şi viaţa e atât de scurtă... câte se pot pierde uitând să fim, să trăim, să savurăm la maxim clipele frumoase... de ce să alegem să vedem doar jumătatea goală a paharului?

Magic

Concert de muzică bizantină la Piteşti

29 octombrie 2011


Şi uite aşa promovez evenimente la care nu ajung. Cum e şi ediţia de mâine a Pariului pe prietenie. Dar atâta timp cât reuşesc să stârnesc interesul cuiva care citeşte acest blog sau care dă peste el din întâmplare şi atâta timp cât se şi găseşte cine să meargă la astfel de manifestări, mă declar mulţumită.

Pentru concertul de muzică bizantină de la Piteşti, pe unde n-am mai fost parcă de un secol, sursa o reprezintă Ionuţ Trandafirescu. Cu mulţumiri!

Toamna se numără minunile!

24 octombrie 2011

Învăţ să-ţi fiu, aşa cum odinioară învăţam să respir cu dorul în piept. Nici nu ştiam câte dormeau în mine, în adâncuri de suflet şlefuit de vreme. Cu fiecare frunză care îngălbeneşte şi cade, se nasc în mine gânduri şi vise, speranţe. Le adun pe toate în palme şi le îndrept către Dumnezeu...

Nici că mi-aş fi putut dori o toamnă mai frumoasă şi mai caldă!...

Ce valorează mai mult?

14 octombrie 2011

O susţinere necondiţionată, o vorbă bună nu doar la nevoie, un compot făcut şi dăruit cu dragoste sau nişte bani pentru care într-un final ţi se cere socoteală? Iniţial, despre asta vroiam să scriu. Din nou despre oameni, despre statuturi, pretenţii şi idei despre "valoare". Sau măcar unele dintre ele. Vroiam să scriu despre cât de mică şi neputincioasă mă simt uneori, despre cât de multe lipsuri am realizat (din nou) că am, dar şi despre cât de mult pot să fiu.

Apoi am dat de această postare, am cugetat la mine şi la ceilalţi. Şi am hotărât iar, pentru a nu ştiu câta oară, să-i las pe restul deoparte, să-i iau exact cum se oferă, chiar dacă nu-i deloc uşor şi să-mi văd mai departe de drum, aşa, "mică, neputincioasă, anonimă şi tăcută" cum sunt. Pentru că viaţa, scurtă sau lungă, cum va fi, din fericire mi- e plină.

Aş putea face o listă cu ce am, dar e mai importantă una cu ceea ce sunt. Sau ce şi cum vreau să fiu. Chiar dacă şi ceea ce am şi ceea ce sunt mâine ar putea să nu mai existe...

De ziua noastră

26 septembrie 2011

Azi nu vreau să privesc în urmă, la tot ce am trăit, azi vreau să privesc la ceea ce vom fi şi vom clădi unul la braţul celuilalt. Aşa că, te rog, ia-ţi o ciocolată caldă şi aşează-te lângă mine, în balansoar. Acum uită-te în grădină şi admiră-ne florile: sunt dintre cele care nu se vor usca vreodată, pentru că le vom uda şi le vom îngriji permanent. Uneori din umbră, cât să se simtă protejate, alteori direct, fără ascunzişuri, căci dragostea trebuie arătată, trăită. E drept, vor fi şi furtuni, va mai bate vântul, poate se vor înclina într-o parte sau alta. Dar dacă totul ar fi doar lin şi uşor, noi n-am mai creşte nicicând şi nici ele nu şi-ar mai găsi drumul spre cer. Peste ani şi ani, nici grădina nu va mai fi la fel: aceleaşi flori şi totuşi altele ne vor înmiresma clipele. Şi poate atunci, dar doar atunci, vom privi la tot ce am trăit împreună.

Dar azi, de ziua noastră, hai să privim la ce vom fi.

Isabelle Boulay - Simplement tout from Audiogram on Vimeo.

La neige au Sahara

Când omul nu are de lucru, îşi face!

21 septembrie 2011

Aşa că, dacă tot am avut timp, mi-am mutat blogul foto în contul curent, pentru că mă săturasem să fac slalom printre conturi. Da, am şi un blog foto, pe care Logatu l-a descoperit dintr-o întâmplare, deşi el nu era deloc secret. Şi ca să duc treaba până la capăt, i-am schimbat şi hăinuţele, dar şi linkul la care poate fi accesat, nu de-alta, dar am mai evoluat şi eu (sper :D) de la stadiul de Pepenel, cum îmi semnam fotografiile.

Nu am pretenţii de artist, a existat o vreme în care fotografiam destul de des şi îmi plăcea să observ eventualele progrese. Între timp, s-a cam ales praful şi de această pasiune, rar mai scot de la nastfalină aparatul de fotografiat, însă tot e bine ca nu l-am abandonat definitiv. :D

*****

În altă ordine de idei, m-am întors la citit, încerc să recuperez cât pot de prin cărţi sau reviste de genul Formula As, care mă surprinde plăcut de fiecare dată. În ceea ce priveşte televizorul, tare mă bucur că eu deţin comanda şi respectiv telecomanda, pentru că, în mare parte, când ajung în faţa lui, fac mai mult zapping. Dacă aş avea ce vedea în mod constant, cu siguranţă altfel ar sta situaţia. Am constatat, însă, că până şi posturile de ştiri se trag serios unele pe altele la indigo, iar la capitolul emisiuni, numai titluri de genul "Mireasă pentru fiul meu?", "Acces direct" sau altele asemenea spun totul. În curând mă voi întoarce la starea de dinainte, aceea de a posti de la TV! Dacă tot nu am ce să văd, măcar să nu mai pierd vremea cu el!

*****

Toamna îşi intră în drepturi încetul cu încetul. Şi nu o să vă mint, abia o aştept, cu toate schimbările ei. :)

Răsfăţ pentru suflet

13 septembrie 2011




(varianta în engleză)

How to do to make it through the night of Time,
To preserve the love throughout the days,
How to do to deserve a long-lasting love
So that one should always remember
That there was a time when you were here...

It's up to you
To be eternal or not...

The end of the world, and why,
Had you known to make yourself loved here and there,
Blacks and Blues and Reds et caetera,
You'll live as long as you are loved,
As long as a woman speaks of you,
As long as someone recalls
Your name, and nothing more,
A small flame will come out,
You' ll live as long as you are loved...

If one day someone tells you I'm dead,
Don't believe the undertaker,
Just love me a little more.
That day I'll need your love
Much more than your pain,
Much more than I do this morning.

It's up to you
If I survive or not...

The end of the world, and why,
The end of everything, of my love and of myself,
It's not in the grave that I'm going to find,
I'll live as long as I am loved,
As long as your soul sings
To brighten an instant memory of me.
A small flame will come out,
I'll live as long as you love me,
As long as you live for me...

Din 18 septembrie se pune iar pariu pe prietenie!

12 septembrie 2011

Cu părere de rău că nu voi putea fi acolo, vă anunţ că se deschide un nou sezon de muzică şi poezie. Pentru cei care nu aţi mai fost, vă garantez că merită să încercaţi, cei deja "fideli" ştiu ce au de câştigat. :)


Oficial, invitaţia arată aşa



 şi spune cam aşa:

Pariu pe Prietenie - duminică 18 septembrie 2011, ora 17:00 - Clubul Mojo - Brit Room-Maraton de folk şi poezie

Pariurile se câștigă sau se pierd, pariurile se fac din ambiție, din orgoliu, din plictiseală sau că așa e la modă. De peste doi ani, noi pariem pe cultură și câştigăm de fiecare dată.

Celor care au simţit lipsa Pariurilor pe timpul verii, le dăm numai veşti bune: pe 18 septembrie, de la ora 17:00 deschidem ediţia de toamnă - iarnă a Pariului pe Prietenie, la Clubul Mojo - Brit Room. Mansarda de la Mojo a fost total refăcută, aşa că veţi avea surpriza de a descoperi un spaţiu organizat altfel, cu mult mai încăpător şi primitor.

Cum ar putea începe Pariul pe Prietenie altfel decât în forţă printr-un maraton de folk şi poezie.

Din programul primei întâlniri:

Dan Vană - recital
Camelia Radulian - fragment din spectacolul muzical-coregrafic Rug în Octombrie
Daniel Iancu - recital
Andreea Nedelcu şi Dan Săndulescu minirecital
Sorin Poclitaru - lansarea volumului de poezii "Inimă cu un pol", iniţiativă susţinută de Puiu Creţu, Ovidiu Mihăilescu, Cristi Corcioveanu, Walter Ghicolescu, Adrian Bezna, Vasile Mardare şi lista rămâne deschisă, pentru că surprizele nu se opresc aici.

Iar scena va rămâne deschisă până la epuizarea timpului pus la dispoziţie de Clubul Mojo - Brit Room prin intermediul gazdei noastre Mihai Paveliu, mai exact până la ora 22:30.

Organizatorii evenimentului: Clara Mărgineanu, Tatiana Ojog, Sorin Teodoriu, Ştefan Ciobanu, Ştefan Tivodar, Alex Turcu (nou partener al Pariului) şi nu în ultimul rând site-ul www.bocancul-literar.ro

Locaţia: Mojo Music Club: Bucureşti, str. Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de Magazinul Cocor.

Intrarea liberă, fără rezervări telefonice.

"Marea" constatare

9 septembrie 2011

De ceva timp mă tot holbez la arhivă şi mă minunez. Ce mult mai scriam la început pe blog şi cum am ajuns, de la 173 de postări în 2008 la... 20 şi ceva în 2011. Şi îmi dau seama că timpul meu liber s-a distribuit, încetul cu încetul, altfel, că priorităţile au devenit altele, că am învăţat să trăiesc mai mult şi că, poate, am ajuns la concluzia că nu am chiar atât de multe de spus. Principiile îmi rămân aceleaşi, valorile la fel, cu siguranţă sunt lucruri despre care s-a întâmplat să scriu de mai multe ori, ceea ce mie-mi pare a fi semn de plafonare. Şi asta cu atât mai mult cu cât blogul nu s-a vrut a fi unul specializat, ci generalist, în care am scris cam de toate, în limita a ceea ce am considerat eu că merită atenţie.

De câteva ori am vrut să-l şterg, până la urmă l-am păstrat, deşi nu am fost niciodată convinsă că am reuşit să fac un adevărat "slalom printre cuvinte". Într-un final, nu am schimbat nimic, nici atitudini, nici mentalităţi. De fapt, mint: eu sunt cea care nu mai e la fel. Privind în urmă, recitind postări vechi, am făcut un adevărat periplu prin experienţele devenirii mele. Şi e interesant să poţi să revezi cumva drumul parcurs, să-ţi aminteşti nu atât lucruri, cât sentimente. Pentru că, de fapt, prin tot ce am scris, nu am făcut decât să redau simţăminte.

Cert e că alţii au scris şi au spus tot ce se putea cu mult înaintea mea. Numai vremurile şi actorii sunt diferiţi, însă moravurile au rămas aceleaşi. Iar asta e ceva trist, pentru că înseamnă că în ciuda progresului tehnologic şi al confortului de care beneficiem nu am evoluat nicicând, doar trăim cu iluzia. De aici înainte la ce să ne mai aşteptăm? La nimic nou. Timpul trece, proastele obiceiuri, însă, nu. Pentru că omului îi e mai uşor să critice ceea ce e în afara lui decât ceea ce e înăuntru!

O nouă toamnă, o nouă viaţă

6 septembrie 2011

Zi de vară chiar şi-n toamnă!... Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu abia aştept răcoarea de septembrie şi să văd frunzele căzând alene.

*****

Ce faci cu oamenii tipicari, care se pierd în detalii, uneori cicălitori, dornici să ştie tot (dar chiar tot), care nu se descurcă într-un loc cât de cât familiar decât după ce pun o mie de întrebări? Nesiguri pe ei, dar atât de convinşi că ei au cele mai bune soluţii şi sfaturi încât nu se lasă până nu-ţi argumentează la nesfârşit de ce e mai bine ca ei! Altfel spus, băgăcioşi până în măduva oaselor! Stresanţi sau nimic ieşit din comun? Îi rabzi sau îţi pierzi cumpătul, încercând să-i combaţi?

Eu am ajuns să cred că nu au leac şi că poţi face răbdare, dar până la un punct. Însă nu pot să nu mă întreb de ce ne e aşa greu să-i suportăm pe astfel de oameni (şi cu siguranţă mai sunt şi alte tipologii greu de răbdat) ? Felul lor de a fi e o neputinţă proprie sau slăbiciunea e a noastră, prin puţina toleranţă de care dăm dovadă? Să fie oare de vină faptul că tindem să respingem la alţii ceea ce nu ne place la noi? Cert e că unul dintre cele mai grele lucruri este tocmai acesta, să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine.

*****

Peste puţin timp nimic nu va mai fi la fel. Nici tu, nici eu, nici noi. Vom fi chiar mai mult decât suntem acum, oferind din plin, uneori chiar din ceea ce nu avem. Dar oare nu în asta constă farmecul unei căsnicii şi al vieţii mai ales?

Unul pentru celălalt

31 august 2011

Să aduni tot ceea ce nu ai să oferi, dar ai vrea. Să-l stropeşti cu recunoştinţă, cu credinţă, cu speranţă, cu nădejde, cu zâmbet. Să ştii cât de mic şi neputincios eşti şi cât de puţin meriţi, dar să te străduieşti mereu să fii demn de tot ce ţi se dă. Pentru că, de fapt, da, pentru lume eşti cineva, dar pentru cineva... eşti lumea! Şi ce lucru însemnat este!


Vară, muzică, timp

Amintiri din viitor: Oamenii...

14 august 2011

... te vor răni, te vor invidia, vor încerca să-ţi pună piedici în ceea ce vrei să realizezi, te vor minţi, se vor preface că-ţi sunt prieteni, te vor iubi şi-apoi se vor comporta ca şi cum nu te-au cunoscut vreodată. În faţă îţi vor zâmbi, ca după ce vor întoarce spatele să te vorbească de rău. Se vor folosi de tine pentru a-şi îndeplini ţelurile şi-ţi vor uita ajutorul cât ai clipi. Se spune că scopul scuză mijloacele, aşa că pentru binele lor vor fi în stare să calce şi pe cadavre.

Dincolo de toate, sunt mici şi neputincioşi. Se ascund în spatele orgoliilor, a realizărilor profesionale, a banilor şi a intereselor de tot felul. Se tem să fie văzuţi aşa cum sunt de fapt şi să ofere încredere, ca să nu fie, la rândul lor, răniţi. Le e mai uşor să dea vina pe alţii, decât să accepte că, de cele mai multe ori, ei înşişi sunt vinovaţi într-o situaţie sau alta. Sunt slabi în credinţă, aşa că să nu te miri dacă vor da înapoi la primul obstacol, dacă vor dramatiza lucrurile mai mult decât e cazul şi dacă vor căuta motive să tragă de timp sau să nu ia atitudine când ar trebui să o facă.

Uneori te vei recunoaşte în ei ca într-o oglindă. Şi asta pentru că niciun om nu e perfect, fără de neputinţe sau păcate. Dar ţine numai de tine să le conştientizezi şi să le transformi în pietre preţioase. Poţi să alegi să faci bine sau să faci rău, la fel cum, atunci când vei cădea, poţi să alegi să te ridici sau să stai jos la nesfârşit şi să-ţi plângi de milă. Să nu uiţi, însă, niciodată, că va veni şi clipa când pentru toate vei da socoteală! Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită, la fel cum nicio răutate nu e trecută cu vederea.

Şi mai presus de toate, să înveţi să fii, nu să ai şi să iubeşti, nu să urăşti! Să înveţi să crezi, oricât de multă necredinţă ai avea şi să te lupţi, oricât de greu ţi s-ar părea!...


"Să iubeşti fără să fii iubit…
Să slujeşti fără să fii preţuit…
Să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
Să te jertfeşti fără să ţi se recunoască…
Să ierţi fără să fii iertat…
Să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
Să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
Să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
Să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
Să investeşti clădind fără speranţe…
Să taci pentru a nu face rău aproapelui…
Să vorbeşti de dragul adevărului…
Să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
Totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros să te lipseşti…"
(de aici)

Magazinul de vise

28 iulie 2011

La un colţ de stradă, lângă un amanet, într-o zonă prin care trec aproape zilnic cu RATB-ul, se află un magazin... special. Mic, acoperit într-o oarecare măsură de verdeaţă, cu geamuri închise la culoare şi unul dintre ele chiar crăpat, ai zice că e doar un spaţiu abandonat şi nimic mai mult.
Dacă v-aş spune numele, v-aţi da seama cu siguranţă ce-am descris. Dar poate aţi realizat şi aşa despre ce este vorba. Şi nu, nu e acest magazin. Cel despre care scriu este unul care vinde drame celor care cred că de fapt cumpără iluzii şi un strop de viaţă mai bună decât au deja.

S-a întâmplat să zăresc de câteva ori astfel de cumpărători, semn că magazinul numai pustiu nu e şi clienţii fideli ştiu exact când şi cum să dea de vânzător. Unii, care îşi dau seama, poate, că nu e bine ce fac sau care nu au suficient curaj să se prezinte la tejghea sau nu vor să fie văzuţi acolo, îşi aşteaptă într-un ungher prietenii să vină cu achiziţia, trăgând din când în când cu ochiul, nerăbdători. Şi culmea, după vorbă, după port, nu ar fi zis nimeni că acei adolescenţi pe care i-am văzut în acţiune recurg la aşa ceva. M-am gândit la motivele pentru care ar face asta: să fie teribilism, să fie dorinţa de a demonstra că sunt independenţi sau poate doar aceea de a-şi sfida părinţii? Şi mi-am dat seama că nu am cum să-i înţeleg, nu am cum să pricep ce e în mintea sau în sufletul lor.

Un lucru ştiu sigur: că ar trebui să fim mult mai apropiaţi de copiii noştri şi mult mai atenţi la ei, la ceea ce vor, la ceea ce visează să fie, să facă, să aibă. Ar trebui să le oferim ceva foarte preţios: timp. Să-i cunoaştem cu adevărat, să le demonstrăm că într-adevăr ne pasă de ei. Telefonul mobil, televizorul, bunicii sau rudele (oricât de mult i-ar iubi) nu-i pot înlocui pe părinţi.

Între această campanie


de care am citit acum ceva vreme pe blogul lui Cabral şi următoarea



tind să cred că prima ar avea un impact mai puternic. Deşi la televizor, de exemplu, n-am auzit vorbindu-se despre niciuna dintre ele, pe a doua am găsit-o căutând astfel de campanii pe Google. Dacă nu suntem informaţi de către cei în măsură să facă asta sau dacă noi nu ne informăm, dacă nu ne interesăm despre ce se întâmplă în jurul nostru, cum vom şti să ne protejăm şi să ne ajutăm copiii, nepoţii, rudele, prietenii sau cunoştinţele?

Când nu ştii cu ce te lupţi sau când nu vrei să ştii că trebuie să faci asta, rezultatele sunt pe măsură. Să nu ne păcălim cu ideea "Mie nu mi se poate întâmpla!", următoarea mutare, cum spune şi sloganul celei de-a doua campanii, ne aparţine!

Radiografia unui comportament

24 iulie 2011

Nu ştiu dacă timpul nu mai are răbdare, dacă noi ne-am pierdut-o sau dacă am avut-o vreodată. Cert e că peste tot văd oameni tot mai grăbiţi, mai individualişti, mai egoişti. Oameni care se înghesuie la urcarea în mijloacele de transport în comun, de parcă am trăi în cine ştie ce sat rupt de lume şi acel autobuz/troleu/metrou (după caz) ar fi ultima rată.

Văd femei gravide sau persoane în vârstă care sunt ţinute, adesea în picioare, pentru că locurile rezervate pentru ele sunt, de obicei, primele care se ocupă. Dar, din păcate, văd şi bătrâni/bătrâne care dau dovadă de orice altceva, numai de înţelepciune, cumpătare şi blândeţe nu. Oameni trecuţi prin viaţă care aproape dau peste tine în goana de a-şi ocupa un loc sau care te fac să vrei să-ţi astupi urechile atunci când încep să se certe cu câte cineva pentru dreptul lor de a sta jos...

Mai sunt bătrânii care stau de dimineaţă până seară în stradă, să-şi vândă puţinul pe care-l au pentru cele necesare traiului. Nici nu mă întreb ce mănâncă toata ziua, pentru că adeseori am văzut băbuţe "servind" doar un codru de pâine. Cu portul lor de femei crescute la ţară, vin parcă din altă lume, una pe care nu mai ştim de mult să o apreciem la adevărata ei valoare.

Şi da, mai sunt acele persoane în vârstă care nu au ce vinde, fără rude, sau poate doar cu copii rătăciţi prin lume (dar şi sufleteşte, căci au uitat de părinţi şi de acasă), care stau cu mâna întinsă pe la colţuri de străzi... Pe ele nu le poate asigura nimeni că mâine va fi mai bine, că vor avea unde dormi sau ce pune pe masă. Numai Dumnezeu ştie ce e în sufletul şi în mintea lor, pentru că noi, cei care trecem pe lângă ele adesea nepăsători, nu le întrebăm nici măcar de sănătate.

Cocoţaţi în blocuri care de care mai înalte, înghesuiţi în apartamente -cutii de chibrituri- unii în capul altora, ne facem că nu vedem nimic în jur, nu vrem să întrebăm nimic pe nimeni şi dacă s-ar putea ca vecinii să nici nu observe că existăm, ar fi ideal. Ne-am înstrăinat atât de mult unii de alţii... Ne place să fim noi cu noi, Doamne fereşte să ne atingă altcineva, din greşeală, pe stradă, în magazine sau în mijloacele de transport în comun, sărim ca arşi, de parcă nu am fi trăit nicicând în mijlocul oamenilor.

Ne-am dorit confort, tehnologie, progres. Şi nu ne dăm seama că ne-au adus mai mult rău, decât bine. Criză economică? Nu, morală, sufletească! La ce bun că avem reţele sociale pe Internet? În loc să ne apropiem unii ne alţii şi să ne cunoaştem mai bine, mai rău ne-am îndepărtat. La ce bun că avem cele mai performante televizoare, când copiii se îmbolnăvesc de dorul părinţilor? Şi ce dacă avem maşini de spălat, dacă ne plângem în continuare că nu avem timp de nimic?

Dacă cineva poate să spună că asta înseamnă fericire, suntem cu adevărat demni de milă...


"Trebuie să recâştigăm timpul redevenind sensibili la necazurile şi durerile celorlalţi prieteni, rude, vecini sau oameni de pe stradă, dar mai ales sensibili la glasul propriei inimi atât de întristată, îndoliată ca şi cum am fi murit printre străini, îngropaţi fiind în grijile şi plăcerile blestemate ale unei existenţe lipsite de Dumnezeu.

Vă rog să nu treceţi cu vederea cuvintele acestea – nu ştim cât ne va mai răbda Domnul."

(Gheorghe Fecioru - în nr. 19 din revista "Familia ortodoxă")

Din grădina mea :)

10 iulie 2011


Prea puţine din toate câte mi-ai dăruit, iar cea mai valoroasă şi mai frumoasă încă n-a ieşit la lumină! Mulţumesc!



Amintiri din viitor: Am să fiu acolo!

Am să fiu acolo, oricum, oricât... indiferent cât de greu mi-ar fi şi peste câte ar trebui să trec pentru asta! Ca să te întorci oricând cu drag, ca să simţi ceea ce trebuie şi ceea ce vei avea nevoie...

Fără cuvinte

7 dintr-o răsuflare

18 iunie 2011

Din fericire, există dezamăgiri care vin şi pleacă. Chiar dacă dor oricum, mai ales când e vorba de oameni pe care îi credeai "prieteni". Până la urmă asta e, nu poţi cere nimănui mai mult decât vrea să-ţi ofere. Iar peste ani nu-i ai aproape decât pe cei care au vrut cu adevărat să-ţi rămână.

*****

Se spune că a ierta înseamnă a uita. Eu cred că se poate şi fără să uiţi. Sunt lucruri pe care pur şi simplu nu te poţi preface că nu le-ai trăit, mai ales când există oameni pentru care remuşcările nu s-au inventat. Şi da, ar călca în continuare pe cadavre pentru propriul interes. Cu toate astea îţi doresc să-ţi fie bine, oriunde ai fi! Sper ca într-adevăr să fi plecat pentru că ai găsit ceea ce cauţi! :)

*****

Miercuri a fost zi cu semnificaţii, cu melancolii, cu aduceri aminte, cu Doina şi Ion Aldea Teodorovici cântându-l pe Eminescu, cu plimbări mentale pe coridoarele unui liceu argeşean şi nu numai.

*****

În toamnă se împlinesc trei ani de când nu mai e printre noi. A fost prima care a văzut ceva în mine şi a avut încredere, pur şi simplu. Ne-am cunoscut la un început de gimnaziu. Era născută pe 15, da, 15 iunie. Şi ultima dată ne-am revăzut când eram la facultate. La fel de veselă şi de zglobie cum o ştiam. I-ar fi plăcut altceva pentru mine, să fac Litere, Filologie, poate să învăţ şi pe alţii ce mi-a transmis ea. Dar eu alesesem deja. Aşa mi s-a părut că pun cel mai bine în valoare tot ce mă învăţase. Încă nu ştiu dacă am reuşit...

*****

Timpul trece repede. Da. Abia la jumătatea acestei săptămâni, când am zărit coroniţe la standuri cu flori, mi-am dat seama că s-a mai sfârşit un an şcolar. Şi m-am întrebat cine mai poartă, pentru cine le-au făcut... Cândva erau o adevărată mândrie, semn că purtătorii au fost cei mai buni dintre cei buni. Măcar într-un domeniu. Dacă şi în viaţă ar fi la fel, să se dea coroniţe "celor mai buni", oare pe ce criterii ar fi de fapt aleşi?

*****

Trăiesc. Simplu. Şi banal, poate, pentru unii. Cum adică să trăieşti, să te bucuri de fiecare clipă, de fiecare schimbare, oricât de mică, de flori, de cântecul păsărelelor, de verde, de parfumul de tei? Şi totuşi se poate. Iar când marea e atât de aproape, la doar un tril de pescăruşi rătăciţi într-un oraş cu betoane, parcă totul capătă brusc altă culoare.

*****

Sunt gesturi care conţin mai mult decât ai fi crezut vreodată. Care te fac să te întrebi dacă le meriţi cu adevărat şi care-ţi pun în suflet întrebarea: oare eu le răsplătesc pe deplin? Dincolo de orice interogări, îţi rămâne savoarea şi (re)îndrăgostirea, (re)inventarea, (re)descoperirea. Ca şi cum totul ar fi început acolo, atunci, cu acel gest atât de firesc.

Scrisoarea copilului către părinţii săi!

28 mai 2011

"Mânuţele mele sunt încă mici, de aceea nu te aștepta la perfecțiune când fac patul, când pictez sau când arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog să nu o faci încă o dată. Voi simţi că nu am făcut faţă aşteptărilor tale. Încearcă să iei partea bună din tot ceea ce fac; bucură-te că m-am chinuit să mă leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a ieșit decât un nod.

Picioruţele mele sunt încă mici, te rog frumos nu face paşi mari, ca să pot ţine şi eu pasul cu tine. Nu uita că sunt la început de drum. Ai răbdare cu mine. Voi învăţa totul, dar treptat-treptat. Nu mă grăbi, nu mă condamna şi nu te necăji cu mine! Lumea aceasta are atâtea mistere pentru mine, iar tu trebuie să-mi fii învăţător pe drumul vieții.

Ochii mei sunt încă mici, nu au văzut lumea aşa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasă-mă să aflu totul, fără să mă pedepseşti pentru curiozitatea mea. Şi nu mă limita inutil! Nu te enerva când întreb prea mult, prea des şi câteodată acelaşi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu şi nici nu am pe altcineva în afară de tine să întreb. Fă-ţi, te rog, timp şi pentru mine, explicându-mi ce ştii despre lumea această frumoasă şi fă aceasta bucuros şi plin de dragoste.

Nu te teme să-mi fixezi limite şi reguli. Sigur le voi respecta dacă eşti consecvent în aplicarea lor. Însă dacă astăzi spui una şi mâine alta, sigur voi deveni confuz şi nu voi mai şti ce este interzis şi ce nu. Nu mă compara mereu cu fraţii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic şi niciodată nu voi fi la fel ca alţii.

Sigur am şi eu ceva special, fă-ţi doar puţin timp şi vei vedea şi părțile mele bune. Eu nu voi fi pentru multă vreme copil, lasă-mă să-mi trăiesc copilăria şi să mă bucur de ea. Nu îmi încărca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru vârsta mea. Acum lasă-mă doar să mă joc!

Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt încă foarte gingașe. Nu mă face mai mic decât sunt! Fii înţelegător la greşelile mele şi la stângăciile pe care le fac mereu. Dacă mă critici constant voi deveni stingher şi lipsit de încredere în forţele proprii. Gândeşte-te: poţi să-mi critici faptele, fără să mă critici ca persoană!

Respectă-mi drepturile de copil şi demnitatea. Nu mă umili şi nici nu folosi violenţa verbală sau fizică cu mine. Din asta voi învăţa numai să mă ascund de tine, să mint şi să-mi fie frică. La un comportament pozitiv întotdeauna voi răspunde pozitiv, deci încearcă să fii blând, iubitor şi înţelegător.

Păstrează-mi sufletul curat! Nu mă lăsa să văd şi să învăţ lucruri rele. Tu eşti modelul meu. Nu mă minţi, căci o să cred că minciuna este singura cale în viață; nu folosi forţa, căci o să cred că forță este ceva normal în relaţiile cu ceilalți; nu mă critica, căci astfel voi învăța să judec; nu mă respinge, căci voi crede că nu mă doreşti şi aş putea începe să te urăsc pentru asta. Ajută-mă să învăţ valorile morale: credinţa, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea.

Tu ştii că eu vin de la Dumnezeu şi tot ce vine de la El nu are cum să fie "bun de nimic". Nu mă face să mă simt vinovat pentru ceea ce sunt şi pentru că nu sunt aşa cum ai visat. Eu sunt copilul tău şi tu eşti părintele meu. Aşa ne-a dat Bunul Dumnezeu unul altuia.

Acceptă-mă şi iubeşte-mă aşa cum sunt!"

(text preluat de aici; foto internet)

26

26 mai 2011

Un 26 dintr-o zi de 26 (cum rar are parte omul în viaţă) şi o eternă întoarcere la copilărie. Dincolo de toate, aceeaşi eu. :)

Cugetări de aprilie

8 aprilie 2011



Uneori, indiferent de cât de multă libertate ai beneficia, trebuie să conştientizezi că trebuie să respecţi anumite ierarhii. Chiar dacă faci asta doar ca să te adaptezi în societate şi chiar dacă nu e în acord cu principiile tale. Din păcate, ceea ce crezi tu că e un drept pentru tine, alţii îl pot considera cu totul altfel. Şi te pot judeca pentru că nu ai jucat după regulile lor şi pentru că nu te-ai încadrat în standardele lor de sinceritate. Deşi tu tot timpul ai crezut că nu ai greşit cu nimic... Se pare că tocmai atunci ai dat cel mai rău cu bâta în baltă, când ai fost atât de sigur pe tine. Şi atunci începi să te întrebi cât au dreptate ceilalţi şi dacă într-adevăr trebuie să te schimbi în direcţia lor. Până şi definiţiile valorilor pe care te axezi încep să fie incerte. Printre singurele noţiuni care rămân sigure se află una care pentru ei, pentru ceilalţi nu e la fel de viabilă cum e pentru tine. Ei nu pot vedea lucrurile din această perspectivă, deşi pretind că sunt obiectivi. Însă nu ar putea înţelege (decât foarte greu, sau, cine ştie, poate că deloc) faptul că în viaţă poţi avea şi alte motivaţii, şi alte scopuri, decât orgoliul, banii, poziţii sociale sau profesionale, aprecierea oamenilor, etc. Din fericire, este un loc sub soare pentru fiecare. Şi e bine că semănăm, dar suntem atât de diferiţi. Pentru că doar aşa ne putem şlefui şi putem ajunge cum ne dorim, după propriile principii şi valori. Important e să ne rămânem fideli nouă înşine, ca să nu ne pierdem...

Ai vise, dorinţe, speranţe? Şi el! Ajută-l să şi le împlinească!

Mai presus de toate... să FII!

24 martie 2011

Când timpul care trece devine "o lume", îţi dai seama că nici tu nu ai stat în loc, ci că ai trecut odată cu ea... Poate ai trecut bine, poate nu, asta cu siguranţă e un lucru pe care fiecare dintre noi îl va afla la un moment dat... Eu de curând am aflat că luna are miros şi m-am minunat că niciodată, chiar copil fiind, nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Şi nici pe alţii nu i-am auzit să fi ajuns la această concluzie. Ceea ce mă face să fiu încântată de lucrurile pe care le putem învăţa de la copii şi un pic temătoare în ceea ce priveşte ţinerea pasului cu ei. Cât despre restul aspectelor menţionate de Bianca în acelaşi articol cu luna, nu pot să fiu altfel decât de acord şi să sper, că, măcar în al 13-lea ceas, ne vom trezi şi ne vom da seama ce contează cu adevărat.

După ce am aflat cum e cu mirositul lunii, m-am alăturat Sandrinei în hotărârea ei de a creşte copil. Pentru că şi eu m-am săturat "să fiu printre oameni mari. Acolo nu e timp pentru zâmbet. Nu e timp pentru a sări coarda, pentru a sta pe spate şi a desena cu degetul înmuiat în iarbă cerul. Nu e timp să modelăm norii. Nu e timp să privim cum dansează păsările pe cer. Nu e timp să treci cu mâna prin frunzişul copacilor. Nu e timp să te caţeri în copaci. În lumea celor mari e timp doar de certuri, de despărţiri, de grabă, de somn, de stres, de oboseală. Când ei sunt aşa, lumea din jurul lor dispare...cu tot ce are frumos. Uneori dispar chiar şi copiii. Îi culcă mici şi îi îmbrăţişează doar la nunta lor."

Da, uneori, ca adult, ai impresia că ai stat în loc, că "lumea" a trecut degeaba, că nu ai învăţat nimic şi nici măcar nu te-ai schimbat, aşa cum ţi-ai propus. Realizezi că ai zâmbit din ce în ce mai puţin, că ai dat mai mult loc grijilor zilei de mâine, problemelor de la serviciu, oamenilor din jurul tău... fără să bagi de seamă că ai investit energia în direcţia greşită, în bârna din ochiul altuia în loc de paiul din ochiul tău... Şi compromisurile... da, ai avut impresia că sunt ceea ce trebuie să faci, că sunt inofensive, dar cât te-au durut şi cât te-au consumat... De-acum gata, vei creşte copil, îţi vei lua revanşa pentru tot ce ai uitat să fii şi să faci. Pentru că de fapt ai ştiut mereu că important nu e să ai, ci să fii... Să fii OM, să laşi semne pe cale, să atingi suflete şi să ţi-l creşti pe al tău, să administrezi cum poţi mai bine ce ai aici pentru că da, răsplata nu e în fala acestei lumi şi nici în aprecierea oamenilor...!

Cum să ne rugăm, cum să trăim? Priviţi!

Tăceţi?!?

5 martie 2011

Priveşte la cerul senin de afară şi ascultă cântecul vesel al păsărelelor. Atât cât se poate, pe ele nu le atinge răutatea oamenilor. Pot zbura oriunde, pot face orice, sunt libere. Da, libere. A crezut că s-a obişnuit de mult cu oamenii, cu maliţiozitatea de care pot da dovadă, cu instabilitatea şi caracterul lor imprevizibil. Dar nu, unii întrec orice limite. Nu ştiu de respect, de bun simţ, nici măcar de lege şi cu atât mai puţin de Dumnezeu. Sunt invidioşi, nevindecaţi de traume vechi (sau noi), nu ştiu să-şi accepte defectele, crezându-se perfecţi şi preferând să creadă că toţi sunt ca ei. Şi uite aşa duc un război continuu, uneori tacit, alteori făţiş, cu oricine se arată a fi diferit şi le pune în faţă o oglindă în care-şi pot "admira" cu groază adevăratul caracter... Cât de trist şi de demn de milă!... Cât de multe pierd astfel de persoane, cât rău îşi fac fără să ştie!...

Şi cerul e atât de frumos şi de albastru şi adie a linişte şi a primăvară! Ce privilegiu să poţi să te bucuri de toate, oricând, să poţi să respiri, să zâmbeşti, să-i priveşti chipului omului iubit, să visezi la copiii nenăscuţi încă, la cât de frumoasă ar putea fi lumea, dacă am conştientiza cu toţii că trebuie să avem grijă de ea şi unii de alţii! Încă mai avem timp să ne trezim, nu mai avem voie să tăcem, cândva vom da seama de tot ce am făcut aici!

E păcat că

"nu ne mai amintim nimic. nici un izvor nu mai este apă pentru cei însetaţi. teama şi piatra ne-a făcut una cu pământul. plouă cu îngeri din tine, din mine. plouă cu îngeri afară pe stradă,
dar nimeni nu pare a vedea ceva. nimeni nu vrea să vadă cum îngerii stau în genunchi.
de la o vreme nu ne mai amintim de nimeni ce ne aminteşte
de parcă i-am fi pus în cuier, haine goale!"...

Dumnezeu nu rămâne dator!

28 februarie 2011

De parcă viaţa nu ar fi oricum prea scurtă, unii şi-o "cheltuiesc" prin răutăţi, egoisme şi alte asemenea derivate. Cine a spus să avem grijă ce comandăm din lucrurile vieţii, pentru că la sfârşit ne va sosi nota de plată, nu a greşit... Prea mult uităm să fim oameni, prea mult ne punem încrederea în ei, prea multe aşteptări avem de la unii care mai mult nu pot şi o demonstrează cu vârf şi îndesat... La un moment, însă, roata se întoarce, Dumnezeu nu rămâne nimănui dator!

De weekend, de adiere primăvăratică ... :)

12 februarie 2011



... de amintiri din vremuri tare de demult şi pentru că sunt cea mai răsfăţată soţie şi simţeam nevoia să o strig! :">

Amintiri din viitor: Primele gânduri

5 februarie 2011

Ştii, privesc în urmă, la copilăria mea, la tot ce am fost şi totodată mă uit în prezent, la cei din jurul meu. Voi avea o responsabilitate foarte mare, pe care sper s-o duc la bun sfârşit cât mai bine cu putinţă. Din fericire, va avea cine să mă tragă de mânecă dacă va fi cazul şi-ţi voi greşi cu ceva. Şi cel mai probabil se va întâmpla, sper doar să nu fie nimic atât de grav încât să nu poţi ierta. Sper să ştiu să-ţi pun aripi şi să te învăţ zborul...

În rest, sunt zâmbete, emoţii, idei, planuri, fluturi în stomac, e timp, e aşteptare şi un moment ce va să fie la vremea potrivită...

"Viaţa este atât de simplă pe cât v-o faceţi voi!"

23 ianuarie 2011

Sfaturi de la Warren Buffett, al doilea dintre cei mai bogaţi din lume, care a donat 31 milioane $ în scopuri caritabile:

* Nu banul face pe om, ci omul face banul.
* Viaţa este atât de simplă pe cât v-o faceţi voi.
* Nu faceţi ce spun alţii, ascultaţi-i, dar faceţi cum simţiţi.
* Nu vă îmbrăcaţi doar cu haine de firmă, ci cu cele în care vă simţiţi confortabil.
* Nu cheltuiţi banii pe lucruri care nu sunt necesare, ci doar pe cele cu adevărat necesare.
* Până la urmă, viaţa voastră e a voastră. De ce să le daţi altora şansa să v-o conducă?
* Dacă banii nu ajută ca să-i împarţi cu ceilalţi, atunci pentru ce mai sunt buni? AJUTAŢI CHIAR DACĂ NU PUTEŢI, MEREU CEI CARE ŞTIU SĂ ÎMPARTĂ VOR FI BINECUVANTAŢI!
* NU cheltuiţi banii pe care nu îi aveţi! Cărţile de credit, împrumuturile, etc au fost inventate de societatea de consum.
* Înainte de a cumpăra ceva, gândiţi-vă: "Ce mi se întamplă dacă nu cumpăr asta?" Dacă raspunsul este "nimic", atunci nu cumpăraţi, pentru că înseamnă că nu aveţi nevoie.

(preluate de pe net)


*****

Mi se întâmplă tot mai des să aud de oameni (în mare parte singuri, fără niciun fel de obligaţie de genul soţie-copii) cu salarii de peste 20 mil de RON, care se vaită că nu se descurcă, că nu le ajung, că au chirie de plătit şi toate cele (ca noi toţi, de altfel). Dacă stai mai mult de vorbă cu ei, afli că nu trece o zi fără pizza (sau 2 zile, să nu exagerez), că sunt clienţi fideli la cantina de peste drum de serviciu sau la nu ştiu ce restaurant, că de cel puţin 2 ori pe lună se duc la concertul nu ştiu cărei trupe sau că îşi cumpără numai haine de firmă şi-şi umplu frigiderul cu tot felul de produse (am dat nişte exemple la întâmplare). Şi apoi stau şi se miră pe ce s-au dus banii... Nu judec, nu vreau să-i judec, nu asta mi-am propus. Vreau doar să atrag atenţia că dormim aşa cum ne aşternem. Că suntem prea mândri şi prea egoişti să renunţăm la multe din obiceiurile noastre nesănătoase şi că nimeni, în afară de noi, nu e de vină pentru faptul că suntem dezorganizaţi.

Apoi, dacă ne analizăm dulapurile, găsim în ele cel puţin o haină pe care nu am îmbrăcat-o niciodată. Şi sigur avem parfumuri cu care ne dăm din joi în Paşte, dar ne place să ştim că sunt acolo. La fel, doamnele, domnişoarele, cu bijuteriile, poşetele, pantofii, cizmele, cremele, loţiunile şi n alte accesorii pe le-or mai avea. Şi stau şi mă întreb: pentru ce atâtea? De cele mai multe ori, de paradă, să vadă lumea că avem sau pentru că nu conştientizăm că nu avem nevoie de ele şi le tot strângem în speranţa că le vom şi folosi...

În timp ce un copil sau o bătrână, pe stradă, sau într-o căsuţă modestă, pofteşte după o portocală sau are o singură pereche de ghete şi alea uzate, cu care trece iarna... Să-mi fie cu iertare, dar mulţi dintre noi avem mai mult decât strictul necesar, avem şi sănătate şi casă şi pe cineva aproape şi tot nemulţumiţi şi încruntaţi suntem... Dar ne dorim schimbare, să meargă lucrurile mai bine în ţară, să avem servicii şi salarii mai bune, fără să realizăm că orice schimbare trebuie să înceapă mai întâi cu noi înşine!!!


*****

"În Occident ştie toată lumea ce se întâmplă la noi. Suntem păcătoşi şi trebuie să recunoaştem. Atâta vreme cât nu ne reformăm noi, în interior, degeaba încercăm să facem brand de ţară şi să ne facem publicitate. Indivizi intelectuali avem de o calitate extraordinară, dar clasa politică e facută din generaţiile care au ieşit din nomenclatura comunistă, şi care sunt pleava ţării." (Neagu Djuvara)

"Unul dintre lucrurile care m-au frapat şi continuă să mă frapeze e schimbarea caracterului românilor după 45 de ani de comunism. Şi mai mult, pentru că şi perioada Iliescu tot un fel de comunism a fost. În cei peste 50 de ani de comunism s-a schimbat profilul etnic al românului. Eu, care am lipsit 45 de ani din ţară, am găsit alţi oameni. Ţăranul pe care l-am părăsit era îmbrăcat în alb. Se murdărea el în timpul săptămânii, dar duminica se schimba şi era alb şi frumos. Am regăsit unul care este gras, negricios la faţă - pentru că bea în fiecare zi - şi negru în cerul gurii. E rău, ceea ce nu era românul în general. S-a schimbat ceva în mentalul omului de rând. Românul de azi e altul". (Neagu Djuvara)

Sinteza celor spuse de Neagu Djuvara sâmbătă seara, la Antena 3, o puteţi citi aici.

În viaţă există şi alte lucruri de care trebuie să ne îngrijim, în afară de BANI...

22 ianuarie 2011

"Eu nu am fost supărată din cauza acestei cruci pe care Dumnezeu mi-a dat-o. Din contră. În fiecare zi mă rog şi spun: «Mulţumesc, Doamne, că m-am îmbolnăvit, pentru că doar aşa am putut să descopăr că în viaţă există şi alte lucruri de care trebuie să mă îngrijesc, nu numai de bani. Să am grijă de suflet»", a încheiat femeia. (întregul articol aici)

Am citit şi am rămas impresionată... Pentru că noi, restul, care nu întâmpinăm probleme atât de grave, nu avem puterea să mulţumim nici pentru acelea, deşi de cele mai multe ori ne scot din... letargie. O atitudine demnă de apreciat şi de ce nu, de urmat! Pentru că da, în viaţă sunt atât de multe alte lucruri importante de care adesea uităm...

Connect - R & Puya cântă pentru Ioana!

Dă, Doamne, iarnă!



Un Bocanc Literar, un prieten drag, un soţ şi mai drag, un "pariu pe prietenie" cu poezie şi muzică bună cât încape şi aduceri aminte de-acum şi de atunci înainte. Reţeta unui sfârşit de weekend... desăvârşit! Aşa cum bine spunea cineva pe site, "găsim în proiect ceea ce societatea, din ultimii ani, nu e capabilă să mai ofere". Cât despre mine, am savurat totul din plin, am sorbit fiecare vers, am vibrat odată cu corzile de chitară şi m-am întors în timp, în vremuri de câţiva ani apuse. Prietenii, căci întotdeauna a fost vorba despre prietenie, ştiu de ce! :) (fără nicio aluzie la berea în cauză).

Şi ca să vedeţi cât de mult mi-a mers la suflet această seară de duminică, vă las în compania unei voci extraordinare. Poate, cine ştie, cu încă puţină rugă, Dumnezeu va repune iarna în drepturi!






*foto din arhiva personală

Primele lecţii dintr-un nou an

9 ianuarie 2011

“Să spui mereu adevărul. Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun.”

Putem, măcar, să-ncercăm!

**

Omul cere minuni, dar habar nu are că uneori ele se află chiar sub ochii lui, trebuie doar să... îi deschidă. :)

**

Justiţia română nu e oarbă, cel puţin o parte din ea. Frica de Dumnezeu îl înnobilează pe om şi astfel poate ţine piept oricui, chiar şi lui... Vadim.

**

Când reuşeşti să scapi de "obsesia de a-ţi dovedi performanţa profesională în fiecare zi", constaţi că ai destule alte lucruri de care să te bucuri, dar şi pe care să le recuperezi. Exemplul, aici.

**

Sunt momente în viaţă când ar trebui să fii acolo, să demonstrezi că eşti prieten în orice condiţii. Din păcate, uneori nu poţi decât să dai un telefon şi să-ncerci să-ţi faci simţită măcar prezenţa sufletească...
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS