"De ar fi o ploaie să rupă norii tot nu ar spăla, / Atâtea suflete murdare..."

1 octombrie 2010

"Nu te încrede în oameni!" Uneori, adevărul se spune în cuvinte puţine, oricât de triste şi de dureroase. Din păcate, a trebuit să învăţ că, de câte ori voi încerca să clădesc ceva, cineva, undeva, cumva, va fi gata să încerce să dărâme. Oare cât de rău, de parşiv, de manipulator poate fi omul? Nu cred că vreau să aflu vreodată răspunsul la această întrebare, deşi mă lovesc tot mai des de astfel de atitudini...

*****

"Numai tăcând şi gândindu-te singur la toate,
ajungi să-nţelegi că din tot ce-ai fi vrut prea puţine rămân lângă tine,
numai văzând cum se-aprind şi se sting noaptea toate cărările tale greşite – numai lăsând
să te-nvăluie pulberea lor vei ajunge să ştii
că regretul e şarpele galben pe care-ntr-un vis
îl auzeai ca pe-un râu adormind la picioarele tale,
adormind şi trezindu-se iar. Fără cuvânt, fără strigăt:
drumul pe care-ai umblat, ori că-l strigi, ori că-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru şi brun
cineva l-a zvârlit în ocean. Decât orice părere de rău
e mai bună tăcerea. Numai tăcând şi gândindu-te singur
ajungi să-nţelegi că trecutul e-o casă pustie, pentru toate
păcatele tale izbăvirea e numai în timp, e numai în roşu,
e numai în oameni, în faptele lor. Linişte-n urmă!
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n faţă. Aleargă uitând,
ceea ce nu vei uita va veni după tine o dată cu turma
de cerbi străvezii, care sunt poate visele tale.
Totul e doar înainte, totul sunt anii
care ard şi te-ntâmpină-n cale."

(Meditaţie în ritm de maree - A.E.Baconsky)

****

"Mă rog lui Dumnezeu să vină ziua când lumea va fi condusă de oameni luminoşi şi buni. Nu de bani mânuiţi de oameni proşti. [...] Mă doare România. Doare agresivitatea, răutatea, îmbâcseala, lipsa de educaţie, mârlănia, mitocănia, suficienţa. Doare-doare-doare. [...] E greu să te întâlneşti cu tine. Cu fricile şi singurătăţile şi neputinţele şi mai ales cu efemeritatea ta. Hm. Şi totuşi ce eliberare să ştii că într-o bună zi nu va mai exista absolut nimic. [...] Ce legătură au toate urâţeniile şi toate mârlăniile cu viaţa noastră? Dacă ţi se întâmplă ceva înseamnă că trebuia să ţi se întâmple. Nu e vina nimănui. Dacă a existat întâmplarea asta în viaţa mea, trebuia să învăţ ceva din ea. Şi am învăţat. Important e să nu mă înrăiesc eu. Să nu mă înnegresc eu. [...] Mulţumesc! Trebuie să mulţumesc tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit şi care mi-au atras atenţia cum nu trebuie să fii, aşa cum trebuie să mulţumesc tuturor celor care m-au învăţat cum trebuie şi cum ai putea să fii!" (Oana Pellea)

*****





"Pământu' ăsta are o rană deschisă/ Şi nu se vindecă fiindcă răutatea persistă..."

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS