Amintiri din viitor: Prima carte

21 octombrie 2010

Astăzi ţi-am cumpărat prima carte, deşi eşti doar gând, dorinţă, rugăciune... M-am oprit la o tarabă de ziare, să văd titlurile de pe primele pagini. Nu mai făcusem de mult asta. Şi mi-au căzut ochii pe o antologie de basme. Da... de când nu am mai citit unul... poate nici nu mai cred în ele. Dar o voi face din nou, când vei fi tu. Atunci voi crede iarăşi în oameni şi voi redeveni copil. Mă vei lăsa, nu-i aşa? Şi mă vei învăţa visul împlinit, poveşti de mult uitate, jocuri şi inocenţă.

Astăzi, chiar astăzi ţi-am cumpărat prima carte...

De la d-ră de onoare, la mireasă, nu a fost decât un... DA!

19 octombrie 2010


De câteva zile mă tot gândesc la ce să scriu şi constat că am nişte cuvinte care se încăpăţânează să se aşeze frumos pe pagină. Aşa că nu-mi rămâne decât să le urez, din nou, casă trainică şi călduroasă! Sunt sigură că Druş ştie că nu le doresc altceva decât ce mi-am dorit şi mie. :) Acum aştept şi eu, ca şi ei, pozele oficiale, de la Anamoral şi bineînţeles botezul, când va fi să fie! :D

P.S. : Sper să nu mă bată că i-am desconspirat! :p

Toamnă la fereastră

Ghiciţi interpreţii !?! :D

Blonda de la Drept nu trebuie sa fie doar un personaj dintr-un film

3 octombrie 2010




Sunt momente în viaţă când ceva îţi aminteşte de unde ai plecat şi unde ai vrut să ajungi. Şi realizezi că ai luat-o într-o cu totul altă direcţie decât ţi-ai fi dorit. Pentru că aşa a fost contextul, pentru că nu ai avut curaj să faci altfel, pentru că ai ales să nu gândeşti egoist şi să pui în balanţă şi binele celui de lângă tine, poate pentru că nu a avut cine să creadă în tine şi să-ţi dea un impuls, pentru că..., pentru că..., pentru că... motivele pot continua.

Şi stau şi mă întreb de ce nu avem curaj, de ce ajungem sa ne plafonăm, chiar să ne resemnăm, să pierdem din vedere ce ne plăcea şi ne pasiona. De ce nu mai îndrăznim, de ce nu mai credem, de ce ne vine greu să ne mobilizăm, de ce uităm să fim o... "blondă de la Drept", un Don Quijote, dacă vreţi... mai e grav e când ne dăm seama că, în vâltoarea vieţii, am uitat de noi.

Nu e uşor să te zbaţi, să lupţi cu morile de vânt, cu societatea asta bolnavă şi nu-i uşor să te aduci înpoi pe tine, cel sau cea care cândva visai să faci ceva, să produci o schimbare, să pui măcar un surâs pe chipul unui om, să muţi şi munţii din loc... Când nici tu nu mai ştii să-ţi regăseşti zâmbetul la capătul unei zile, înseamnă că există cel puţin un domeniu al vieţii tale în care, vrei sau nu să recunoşti, ai fi putut face altfel, mai mult, mai bine...

"O voce sinceră poate mai mult decât o mulţime", "Trebuie să faci ca oamenilor să le pese"... Poate că, de fapt, atâta timp cât ne gândim doar la noi, nimic nu o să iasă cum trebuie. Şi o să-mi spuneţi că dacă nici noi nu ne gândim la propriul bine, nimeni nu va face asta. Iar eu vin şi întreb: la ce bun să am lumea la picioare, dacă îmi pierd sufletul şi devin la fel cu lumea? Din păcate, mulţi dintre noi au început să rămână fără suflete şi a încetat să-i mai doară... Iar celor puţini rămaşi întregi le-a pierit vocea de a-şi mărturisi speranţele, visele, credinţa şi au devenit doar umbre de Doni Quijote şi blonde de la Drept!

"De ar fi o ploaie să rupă norii tot nu ar spăla, / Atâtea suflete murdare..."

1 octombrie 2010

"Nu te încrede în oameni!" Uneori, adevărul se spune în cuvinte puţine, oricât de triste şi de dureroase. Din păcate, a trebuit să învăţ că, de câte ori voi încerca să clădesc ceva, cineva, undeva, cumva, va fi gata să încerce să dărâme. Oare cât de rău, de parşiv, de manipulator poate fi omul? Nu cred că vreau să aflu vreodată răspunsul la această întrebare, deşi mă lovesc tot mai des de astfel de atitudini...

*****

"Numai tăcând şi gândindu-te singur la toate,
ajungi să-nţelegi că din tot ce-ai fi vrut prea puţine rămân lângă tine,
numai văzând cum se-aprind şi se sting noaptea toate cărările tale greşite – numai lăsând
să te-nvăluie pulberea lor vei ajunge să ştii
că regretul e şarpele galben pe care-ntr-un vis
îl auzeai ca pe-un râu adormind la picioarele tale,
adormind şi trezindu-se iar. Fără cuvânt, fără strigăt:
drumul pe care-ai umblat, ori că-l strigi, ori că-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru şi brun
cineva l-a zvârlit în ocean. Decât orice părere de rău
e mai bună tăcerea. Numai tăcând şi gândindu-te singur
ajungi să-nţelegi că trecutul e-o casă pustie, pentru toate
păcatele tale izbăvirea e numai în timp, e numai în roşu,
e numai în oameni, în faptele lor. Linişte-n urmă!
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n faţă. Aleargă uitând,
ceea ce nu vei uita va veni după tine o dată cu turma
de cerbi străvezii, care sunt poate visele tale.
Totul e doar înainte, totul sunt anii
care ard şi te-ntâmpină-n cale."

(Meditaţie în ritm de maree - A.E.Baconsky)

****

"Mă rog lui Dumnezeu să vină ziua când lumea va fi condusă de oameni luminoşi şi buni. Nu de bani mânuiţi de oameni proşti. [...] Mă doare România. Doare agresivitatea, răutatea, îmbâcseala, lipsa de educaţie, mârlănia, mitocănia, suficienţa. Doare-doare-doare. [...] E greu să te întâlneşti cu tine. Cu fricile şi singurătăţile şi neputinţele şi mai ales cu efemeritatea ta. Hm. Şi totuşi ce eliberare să ştii că într-o bună zi nu va mai exista absolut nimic. [...] Ce legătură au toate urâţeniile şi toate mârlăniile cu viaţa noastră? Dacă ţi se întâmplă ceva înseamnă că trebuia să ţi se întâmple. Nu e vina nimănui. Dacă a existat întâmplarea asta în viaţa mea, trebuia să învăţ ceva din ea. Şi am învăţat. Important e să nu mă înrăiesc eu. Să nu mă înnegresc eu. [...] Mulţumesc! Trebuie să mulţumesc tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit şi care mi-au atras atenţia cum nu trebuie să fii, aşa cum trebuie să mulţumesc tuturor celor care m-au învăţat cum trebuie şi cum ai putea să fii!" (Oana Pellea)

*****





"Pământu' ăsta are o rană deschisă/ Şi nu se vindecă fiindcă răutatea persistă..."

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS