Un an de ... taină

26 septembrie 2010


Niciodată toamna nu mi s-a părut mai frumoasă ca acum un an. Era în aer acel "miros de dragoste viu" dintr-o poezie de demult, pe care toţi încercau să-l adulmece. Nu ştiu cât au simţit ei, ştiu doar ce trăiam noi... îţi ştiu privirea plină de uimire, admirându-mă îmbrăcată în emoţii... ştiu cum te învăluiai în albul voalului meu şi cât de roşii îmi puteau fi obrajii... pentru prima dată am ştiut ce înseamnă să radiezi de... împlinire! Pentru că asta ne-a adus acea neuitată zi de toamnă!

S-a dus un an şi va mai trece unul şi încă mulţi vor trece la braţul tău... Nu e uşor, n-a fost nicicând sau poate doar mi s-a părut. Dar am fost doi, de-atunci doar unul, uniţi în gând şi-ncununaţi în trup... Şi e atât de multă taină şi-atât de multă putere, la care nici nu îndrăznisem să sper!...


26.09.2009



Şi oare când s-a dus un an?




*foto 1 + 2 = Larisa Şuler

Murim... ca mâine

19 septembrie 2010

E-aşa de trist să cugeti că-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare ne-nţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.




*Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iaşi - d. 17 noiembrie 1944, Bucureşti) a fost poetă, prozatoare şi publicistă, soţia lui Eusebiu Camilar.

**poezie preluată de aici

Terapie

14 septembrie 2010

Cele mai periculoase vipere sunt în sufletul omului! Acum ştie, de-abia acum, după atâtea experienţe amare... Şi mai e ceva, foarte important: omul urăşte în cel de lângă el tocmai ceea ce nu suportă la sine! Citise asta undeva, într-o carte, dar i-a înţeles după mulţi ani adevărul. Asta a ajutat-o să priceapă de ce nu era pe aceeaşi lungime de undă cu tipa de lângă ea... Cum să fi simpatizat-o, când îi aducea aminte de tot ceea ce fusese înainte, de neputinţe, de îndoieli, de încercările ratate de a se rupe de ceva ce-i făcea rău, dar în acelaşi timp, bine?

Odată cu această "descoperire", totul avea să fie altfel, ştia asta. La fel cum ştia că a uitat să acorde şanse şi asta în pofida faptului că şi ei i s-au dat. Oare cum a putut să-şi uite acest obicei? Până la urmă, ce vină avea cea care şedea alături de ea: că-şi dorea un serviciu bun, să fie apreciată pentru ceea ce făcea, că-şi dorea iubire, deşi o căuta unde nu trebuia? Şi câţi dintre noi nu "păcătuiesc" aşa măcar o dată?

... "Şi ne iartă nouă greşalele noastre / Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri..." Sunt momente, în viaţă, când trebuie să înveţi să (te) ierţi. Nu e uşor, dar e necesar. Relaţiile interumane ar fi altfel dacă ne-am da seama la timp de astfel de lucruri...

Adoarme, cu o melodie răsunându-i în adâncuri. Poate ar trebui să-i spună că unde caută ea...!

Ţineţi minte!

7 septembrie 2010

Prea multe de spus, dar prea puţine care pot fi spuse. Prea multe limite trecute şi atât de puţine lucruri care mai pot fi răbdate. Încerc să ţin aproape omul frumos, deşi simt cum se estompează, devenind aproape o umbră... atât de stingher în această lume pe dos, atât de mic şi neputincios...
Iar El... ştie, chiar şi atunci când vrea să-l creadă mare... Răbdare, răbdare, răbdare... Va fi mai bine... răsplata va fi a celor ce ştiu să aştepte, să creadă, să se smerească... Până când, cum, unde?

Sfârşitul, fără-ndoială... nu-i aici!



 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS