Nouă

26 iunie 2010



Dincolo de orice promisiune şi de puterea oricărui cuvânt, e ceva ce trebuie numai simţit şi trăit... Cu tine mă nasc şi mă renasc, cu noi învăţ să... fiu.

... ca Soarele şi Luna şi martor să ne fie Dumnezeu! :)

Cântecul omului

Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm!
Viu dintr-o ţară depărtată,
Pe care harta n-o arată...
Sunt obosit, aş vrea să dorm.

Sunt ani, sunt ani de când alerg
Tot înainte, înainte,
Cu-aceeaşi întrebare-n minte:
De unde viu şi unde merg?

Şi barca-mi nu mai e la fel,
Iar pânzele-i imaculate
De la plecare, sunt pătate,
Ca şi o masă de hotel.

O mânam eu, sau mă ducea
În voia vântului, tot anul?
Eram sau nu, eu, căpitanul?
Sărmanei bărci ce rătăcea?

O amintire mi-a rămas...
Ţara nădejdii,-n depărtare,
Mi se părea atât de mare –
Şi-am ocolit-o într-un ceas!

Un gând mă tulbură, mâhnit,
Ca un ecou de harfă spartă:
E visul meu neîmplinit,
E idealul meu în artă!

În goana lui, izbit de stânci,
Mă-ntorc la mal, mânat de soartă,
Pe inimă c-o floare moartă,
S-ascunză ranele-i adânci.

Şi-acum, în drumul spre mormânt
Privind amurgul arămiu,
Când simt ce-aş fi putut să fiu,
Mă-nduioşez văzând ce sunt...

(Cincinat Pavelescu)

"Vrei să slăbeşti? Divorţează!"

18 iunie 2010

În metrou poţi să faci, fără să vrei, o statistică a cititorilor de presă şi nu numai. Şi constaţi, fără uimire, că cei mai mulţi lecturează presă tabloid, gen "Libertatea", "Click", "Cancan" sau ghidurile tv aferente. Aşa că, sprijinit de garnitură între două vagoane, nu ai cum să nu observi măcar un titlu de pe paginile citite de alţii lângă tine sau în faţa ta.

Drept urmare, dacă te-ai apucat de cură de slăbit şi nu a dat rezultate, dacă te-ai înfometat şi n-a avut niciun efect, nu-ţi rămâne decât să... divorţezi. Asta dacă eşti căsătorit/ă. Dacă nu, probabil că n-ai decât să rămâi la soluţiile dintotdeauna.

Nu m-apuc acum să fac teoria presei, ce ar trebui să facă şi ce nu, sau, mai ales, cum ar trebui să fie. Mă rezum la a spune că mi-ar fi ruşine să scriu astfel de articole. Cum să le spui oamenilor să divorţeze, ca să slăbească? Cum să prezinţi cazul unor persoane publice din România şi să presupui că au slăbit din cauza divorţurilor? După ce că oricum oamenii renunţă atât de uşor la căsniciile lor, mai vine şi un tabloid şi le spune, celor tentaţi să creadă, " Divorţaţi, că e bine, abia mai slăbiţi!"

Da, am scris şi eu mondeniţăţi şi bârfe, dar nu mi-am asumat asta ca pe o mare realizare, pentru că nu consider că e. Şi până atunci am refuzat să cred că publicul cere astfel de "ştiri". Ei bine, am văzut că nu e aşa. Materialele de la secţiunea "Magazin", cu subiectele cele mai ciudate, axate pe sex, crime, violuri, diverse părţi ale corpului şi alte cele, depăşeau cu mult în vizualizări articole politice sau culturale.

Aşa că nu ştiu, sincer, pe cine să fiu mai furioasă: pe media, pentru că oferă aşa ceva, sau pe concetăţeni, pentru că ceva din firea lor îi face să se preteze la citirea şi cererea unor astfel de materiale. Şi-mi vine o singură replică în minte: "proşti, da' mulţi". Pentru că de fapt nu capacitatea mintală e o variabilă importantă aici, nici studiile sau mediul din care provin cititorii, ci faptul că sunt mulţi cei care îşi trec timpul cu astfel de presă.

Din cinci călători cu metroul, trei sigur citesc "Libertatea", Click" sau "Cancan". Şi ca să închei cu măreţie, imaginaţi-vă două fete cu vârsta în jur de 20 de ani, aplecate deasupra unui ziar "Ring", în metrou. Nu, nu lenea de a ridica paginile de jos (că doar, cum să te cobori la un aşa nivel încât să iei ziare de pe jos? ) e relevantă aici, ci faptul că se străduiau să descifreze fix ultima pagină, cu... bârfe din lumea mondenă!!!


Să... supravieţuim bine, că de trăit...


P.S. : Caricatură preluată de pe www.vidu.ro

Ceva ce nu este de vânzare

13 iunie 2010

"O tânără pereche de soţi intră în cel mai frumos magazin de jucării din oraş. Bărbatul şi femeia priviră îndelung la jucăriile colorate aşezate pe rafturi, la cele atârnate de plafon şi la cele îngrămădite la întâmplare parcă, pe băncuţe. Erau acolo păpuşi de tot felul, jocuri electronice, bucătării în miniatură unde se puteau face prăjituri şi pizza.
Nu reuşeau să se hotărască. Atunci se apropie de ei o vânzătoare tare amabilă.
- Ştiţi, începu femeia, avem o fetiţă mică, dar noi suntem mai toată ziua plecaţi de acasă, uneori chiar şi seara.
- Fetiţa noastră nu prea este veselă, continuă bărbatul.
- Am dori să-i cumpărăm ceva care să o facă fericită, reluă femeia, şi atunci când noi nu suntem acasă... Ceva care să o bucure când este singură.
- Îmi pare rău, zise zâmbind vânzătoarea. Noi aici nu vindem părinţi."

*****

"Faptul de a hotărî să avem un copil înseamnă a contracta faţă de el cea mai înaltă datorie din câte pot exista pe lume. Toţi micuţii vin la noi cu un bilet de chemare la viaţă şi ne spun: „M-aţi chemat şi iată-mă! Ce îmi daţi acum?”.
Astfel începe îndatorirea educativă.

Un băiat de 15 ani vede cam aşa acest lucru:
Voiam lapte
Şi am primit biberonul,
Îmi doream aproape părinţii
Şi am căpătat o jucărioară,
Voiam să le vorbesc
Şi mi-au dat un televizor,
Doream să învăţ
Şi mi-au cumpărat caiete,
Voiam să gândesc
Şi am primit cunoştinţe,
Doream o perspectivă globală asupra lucrurilor
Şi am dobândit câte o biată idee,
Voiam să fiu liber
Şi m-au învăţat disciplina,
Îmi doream iubire
Şi mi-au făcut morală,
Voiam o profesie
Şi am dobândit un loc de muncă,
Doream fericire
Şi am primit bani,
Voiam libertate
şi am căpătat o maşină,
Doream să aflu sensul lucrurilor
Şi am intrat pe făgașul carierei,
Voiam speranţă
Şi mi s-a dat doar milă,
Voiam să trăiesc..."

BRUNO FERRERO

(preluat de aici)

Fă-te frate cu tine, ca să treci prin viaţă!

12 iunie 2010

Ştiu, uneori mi se pare că nu mai pot continua. Atunci mă aşez, îmi strâng genunchii la piept şi respir adânc. Uneori sunt prea multe şi eu prea mică pentru ele. Şi din păcate ştiu, în viaţă nu faci numai ceea ce-ţi place, ci şi ceea ce trebuie. Sună a compromis? Mi se pare că este. Şi încă unul destul de mare. Cale de mijloc? Nu cred că există. Opţiunile sunt simple: faci sau nu acest pact cu tine. Gen "fă-te frate cu D___, ca să treci puntea". Şi-atunci ce faci când simţi că te-ai trădat deja prea mult? Înapoi nu te poţi întoarce. Mergi înainte, continuând să faci compromisuri cu tine, te opreşti, regândeşti strategia? Şi cum afli când trebuie să te opreşti?

Prea multe întrebări, prea greu totul câteodată şi prea rar încurajarea aceea, care să te ungă pe suflet...

*****

Şi după atâta dramatizare, să dezbatem cu Vlad Mixich ce înseamnă frica în zilele noastre şi până unde poate ajunge mizeria (că altfel nu am cum să-i spun) ascunsă (sau nu) în om. Sper să savuraţi comparaţia clasei politice cu diverse rase de câini, mie mi-a plăcut teribil!

Scurt pe 2 : Caut JOB!

8 iunie 2010


Am constatat că orice se învaţă, mai ales când nu duci lipsă de bunăvoinţă, de puţină străduinţă şi ceva materie cenuşie. Şi m-am săturat de tipare, de nepăsarea celor din jur, de felul în care se complac în situaţii şi uşurinţa cu care fac nişte compromisuri care, mai devreme sau mai târziu, îşi revendică dreptul.

Defectele mele cele mai mari: nu suport abuzul de putere, nedreptatea, prostia, ipocrizia, minciuna sau pasarea responsabilităţilor de colo-colo, în speranţa că se găseşte cineva să rezolve problema, numai cel care trebuie, nu. Dacă e vorba de muncă în echipă, vreau să văd echipa, nu doar şeful care face paradă cu fişa lui de post şi cu mail-urile cu sarcini care trebuie executate. Nu sunt dispusă să mor cu firma şi cu task-urile de gât, dar sunt dispusă şi capabilă să dau tot ce pot, pentru ca treaba să meargă bine.

M-am săturat să aud că peste tot e la fel, muncă multă şi apreciere deloc. Vreau să cred că muncim pentru a trăi, nu că trăim pentru a munci.


Oare se riscă cineva să mă angajeze?
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS