Task: nu uita să trăieşti!

23 februarie 2010

De când suntem mici, ne tot lovim de "trebuie": trebuie să mănânci, să te faci mare, trebuie să te speli pe mâini, să asculţi de mama, să faci ce spune tata. Când mai creştem şi mergem la şcoală, trebuie să învăţăm bine, trebuie să luăm note mari... După ce trece adolescenţa, pe la 20 şi ceva de ani, "mamă, trebuie să te însori/ măriţi şi tu, să fii în rând cu lumea, ai o vârstă deja". Şi mereu şi mereu trebuie.

Şi până la urmă de ce trebuie, pentru cine ar fi bine de fapt? Puţini explică asta, puţini spun "trebuie să faci ce-ţi place" sau "ce e bine" sau "plăcut lui Dumnezeu". Majoritatea ştiu doar că aşa au făcut ei şi aşa s-au învăţat, deci aşa îi învaţă şi pe alţii. Am auzit atâţia trebuie până acum, încât stau şi mă întreb cât am făcut de drag şi din suflet şi cât pentru că... trebuie.

*****

Şi da, uneori mi-ar plăcea ca realitatea să fie aşa cum scrie Oana Pellea în jurnalul său: un poster. Să tragi de un colţ şi sub el să fie altceva sau să pui ce-ţi place în loc. Uneori aş vrea să iau o pauză lungă din acest tumult al vieţii, să trag aer în piept şi să privesc: în mine, în ceilalţi, în jur. La ceea ce am făcut bine, la bucuriile pe care le-am făcut celor cu care am intrat în contact, la ce am reuşit să aduc în viaţa lor, la ce am învăţat... să mă bucur cu normă întreagă de tot ce-mi atinge sufletul.. de teatru, de cărţi, de parcuri, de oameni, de al meu, de... tot.

*****
Bucuria e o binecuvântare, dar ne place mai mult supărarea, suferinţa. Altfel de ce stăm trişti şi suferinzi mai mult decât veseli, zâmbitori şi cu inima deschisă?

*****
E o ipocrizie cruntă să te plângi de mirosul neplăcut al unui om care, din diverse motive, nu are unde să stea şi unde să se spele, întrebând de ce "trebuie" să suporţi astfel de persoane, când e atâta mizerie în jur? Oare mizeria aceea nu e făcută tot de oameni? Şi-atunci vin şi întreb, cine e mai mizerabil: cel care nu are posibilitate să se îngrijească sau cel care din prea multă comoditate umple străzile şi lumea de gunoaie?

*****
Dintr-o bucată de conferinţă televizată cu Dan Puric pe care am apucat să o văd duminică, mi-a rămas în minte (printre altele) o vorbă de copil de care el a amintit. Pentru că ne tot dorim să moară şi capra vecinului şi poate şi vecinul odată cu capra lui, ce-ar fi dacă ar muri şi dracul vecinului? Am zâmbit şi m-am gândit că în naivitatea şi simplitatea lor, copiii spun adesea lucruri cu adevărat profunde... Cine oare să le-asculte?

*****
Le zice bine şi el, îl citesc cu plăcere de fiecare dată! Cândva trăgeam eu de cei plecaţi, să ne vedem, acum am ajuns să tragă alţii de mine... Şi sper să nu renunţe şi să nu se sature... Mi-s dragi, deşi poate lor nu le-am spus-o niciodată...

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS