Îndemn la... mărturisire

12 ianuarie 2010

Pentru lumea întreagă, dar mai ales pentru tineri. Pentru că se poate şi altfel. Mărturia unui DJ şi "aducerea aminte" a lui Vasy. Nu vă speriaţi de lungimea articolelor, astfel de gânduri şi de experienţe nu se pot descrie în câteva paragrafe. Lectură spre folos!

Ce vrei să te faci când o să fii mare?

Până şi visele frumoase au un sfârşit. Al ei nu a durat decât un an de zile. Atunci, într-o zi de ianuarie, a apucat de picior şansa de a dovedi că poate şi că loviturile pe care le primise de-a lungul timpului au făcut-o mai puternică, deşi i s-au părut nedrepte. După trei ore de străduinţă, cineva a considerat că merită să creadă în ea. Şi peste câteva zile a început perioada de dovedire şi de confirmare: a ei, ca profesionist şi a celei care a văzut ce trebuia în ea. Nu s-a dezamăgit şi nu (crede că) a dezamăgit.

A fost însă dezamăgită de cei care nu ştiu altceva decât să mintă, să manipuleze, să îşi bată joc pentru folosul lor, fără a se gândi vreo clipă la mâna de oameni pe care i-a afectat acţiunile lor. Oameni care au sacrificat multe pentru pasiunea lor, dincolo de orice muncă.

Dar nu o mai miră nimic. Nu îşi mai dă voie. Chiar dacă există dorinţe şi vise pe care le va pune în cui pentru o perioadă, tot mai speră că îşi vor găsi împlinirea. La un moment dat, cu câteva zile înaintea unui eveniment important din viaţa ei, cineva a întrebat-o ce vrea să devină, atunci când va fi mare. Îşi aminteşte că a zâmbit cu tristeţe întrebării care i-a rememorat perioada grădiniţei şi a răspuns că dacă va scăpa vreodată de meseria ei actuală, nu se va mai întoarce niciodată la ea. Acum ştie că îi va fi greu să renunţe la ceea ce îi place, însă mai mult decât orice, vrea să ştie să fie om. Şi de-abia apoi prietenă, iubită, soţie, mamă, fiică...

... Până şi visele frumoase au un sfârşit. Al ei nu a durat decât un an de zile, dar i-a rămas credinţa.

Trei dorinţe internautice

8 ianuarie 2010

1- "fete care vor căsătorie"- se găsesc, probabil, pe net, însă în mod sigur nu scrie asta pe fruntea lor, la statusuri sau în profile; depinde însă de care fete se caută: unele care să rămână "la bine şi la greu" sau unele care să plece când ţi-e lumea mai dragă;

2- "fete frumoase şi bogate care sunt în căutare de băieţi"- ei bine, unele dintre ele caută în Bamboo, pe la Mamaia sau alte destinaţii exotice; nu ştiu dacă sunt neapărat şi frumoase şi bogate, dar cel mai adesea caută băieţi frumoşi şi bogaţi (nu spiritual, nu vă amăgiţi); dacă respectaţi criteriile, poate aveţi o şansă, dar să nu vă miraţi că rămâneţi singuri când apare altul, sigur are mai mulţi bani, dacă nu e mai frumos.

3- "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face" are exact înţelesul care se observă, nu are nevoie de "traducere" sau cine ştie ce "interpretare"; poate doar de o mică inversare de topică, pentru unii...

Puterea voinţei: Cornel, orfanul român născut fără mâini, care a ajuns student la Oxford

"Nu e usor sa reusesti sa te afirmi intr-o lume care pare potrivnica. Si asta cu atat mai mult cand ai un handicap. Cu toate astea, un baiat orfan din Romania, nascut fara ambele brate, are din plin motive sa fie fericit si sa sarbatoreasca: a obtinut un loc la Universitatea Oxford. Potrivit "Daily Mail", cuplul britanic, Ken si Doreen Munn, l-a adoptat pe Cornel Hrisca-Munn, acum in varsta de 18 ani, in 1992, dupa ce parintii sai biologici au fost ucisi in tara natala. Cornel a venit pe lume cu un handicap: nu are antrebratele, astfel incat nu poate sa manance singur sau sa se spele. Cu toate astea, fiind pasionat de muzica, el a reusit, in mod incredibil, sa treaca "peste un munte de obstacole" si in 2007 a iesit pe locul doi la un concurs national de batut la tobe. Acum, el are ocazia sa studieze materiile sale preferate, teologie si filosofie, la Keble College, Oxford, incepand cu luna septembrie.

Mama adoptiva, Doreen, in varsta de 67 de ani, s-a declarat "foarte incantata" de baiatul pe care l-a crescut la locuinta familiei, din Whittington, Worcester. "Pentru Cornel, este o realizare importanta ca a intrat la Oxford. Sunt foarte mandra de el. Sa vii din Romania si sa treci prin toate problemele cu care s-a confruntat el, este pur si simplu fantastic", a declarat femeia. In 2004, tanarul a obtinut un premiu Pride of Britain, pentru activitatea sa caritabila si un an mai tarziu a infiintat fundatia The Cornel Trust, pentru a-i ajuta pe altii copii romani cu dizabilitati. Cornel insusi a strans mii de euro si a mers in tara natala, ca mentor pentru cei cu handicap. Acum, el spera ca, dupa ce isi va termina studiile la Oxford, sa continue activitatile de caritate. Pentru a putea lua notite la cursuri, tanarul va folosi un dispozitiv atasat bratului, care ii va permite manuirea unui stilou.

"Este un mare soc faptul ca am fost acceptat la Oxford, inca nu-mi vine sa cred, dar sunt foarte incantat. Am fost atat de binecuvantat cu posibilitatile pe care le-am avut, incat am vrut sa le ofer si altora sansa de a avea aceleasi oportunitati. Faptul ca imi lipsesc antebratele nu ma opreste sa fac ceea ce imi place cel mai mult", a declarat Cornel. Totodata, un purtator de cuvant al Universitatii Oxford a precizat ca Munn nu este un cay singular, multi tineri cu dizabilitati reusind sa fie studenti la prestigioasa universitate. "Suntem incantati ca ii putem oferi lui Cornel un loc la universitate si credem ca va fi un student valoros pentru noi", a mai adaugat purtatorul de cuvant, conform sursei citate. " (scris aici ; mai multe detalii aici şi aici)

"Şi am aflat că nu e prea rău să nu fi om/ Să fii prea om e crima..."

7 ianuarie 2010

Ei bine, da, e haos în presă. De parcă până acum a fost prea multă ordine. Nu, dar de data asta se închid brusc multe ziare, televiziunea nu stă nici ea prea bine (cel puţin una dintre toate). Se scrie peste tot despre asta, oamenii îşi dau cu părerea, fac previziuni chiar şi despre cum o să evolueze blogosfera, însă nimeni nu ştie cu adevărat de ce se întâmplă toate astea. Poate nici măcar cei implicaţi, în mod ciudat tocmai cei vizaţi de o acţiune sau alta află ultimii.

Ca de obicei, ne place să ne furăm căciula unii altora, ne săpăm gropi reciproc, ne rugăm să moară şi capra vecinului. Astfel încât, de fiecare dată e aceeaşi poveste şi nici actorii nu mai au tupeul să se schimbe, că doar oamenii unii sunt. Stau şi mă întreb până unde o să meargă acest progres al tehnologiei, această modernizare de care parcă nu ne mai săturăm. Nu o să mai avem ziare pe tarabe, nu o să mai citim cărţi (în ambele cazuri, online-ul câştigă teren), poate o să renunţăm şi la albumele cu fotografii, că doar avem aparate digitale, laptopuri, Internet şi alte minuni. Şi cu ce o să rămânem din toate astea? Cu un mare gol. În suflet şi în minte.

Poate ar trebui să vă recomand să citiţi asta sau asta sau poate asta. Ar ajuta pe cineva cu ceva, s-ar schimba ceva, cât de puţin? Poate că sper că da, de-asta tot mai scriu, dincolo de orice dezamăgire. Însă am reţinerile mele, pentru că în zilele noastre e foarte uşor să pui etichete şi să-i marginalizezi pe cei care îndrăznesc să fie altfel decât majoritatea. Totuşi, eu mai cred şi mai sper. Şi ştiu că nu sunt singura...

Un pic de realitate

4 ianuarie 2010

Într-o mână îşi ţine visele, într-alta oamenii care muncesc pentru ele. Trebuie să aleagă ce să salveze: oamenii, dar într-o altă formulă, sau visele, dar fără siguranţa că oamenii îi vor rămâne alături.

Oare ce va alege? Dar voi, voi ce aţi hotărî?

Să continuăm să ne amintim! :)

Rugă pentru tine

Oare de când nu ţi-am mai scris? Din clipa ce-a trecut! Pentru că la mine-n suflet îţi scriu în fiecare secundă şi în fiecare literă pun la dospit o rugă pentru tine! În fiecare petală din florile cu care mi-ai înveselit privirea, ţi-am simţit catifelarea şi tandreţea şi-n fiecare atingere, inima. Inima ta atât de caldă, încât nu simt vântul care şuieră prin cotloane.

Doar ploaia ne mai cantă o serenadă, printre ramurile odată ninse...

Cum să-ţi mulţumesc pentru tot? Poate încercând să-ţi fiu mai mult decât îţi sunt deja. Legănându-ţi visele şi odihnindu-ţi speranţele, adormindu-ţi fruntea plină de griji şi mâinele care nu încetează să mă descopere şi să mă apere...

... până când credinţa şi nădejdea vor face ca dragostea să ivească un mugur nou, al nostru, dar mai ales al său... Atunci vom învăţa să creştem din nou, picătură cu picătură, rugă cu rugă...
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS