Fragmente dintr-o scrisoare de... dragoste

28 noiembrie 2009

"Dacă aş avea tot ce râvnesc, nu mi-ar mai plăcea nimic."

"De cum m-am născut, am început să ţip. Nu-i tocmai agreabil să intri în viaţă bocind."

"Aşadar, te iau şi trăiesc cu tine până îmi vor cădea lanţurile cu care m-ai legat. Căci nu te iubesc, să ştii. Dragostea e altceva: uitare de sine, jertfă, respect, duioşie, tot ce vrei. La mine nu-i decât o dorinţă neîmplinită şi exacerbată de eşecuri, o ciudă mare cu aripi şi mai mari, o obsesie care mă sapă şi îmi inghite liniştea. Asta-i, înţelegi? Nu pot să-mi aştern viaţa ca un soclu pentru monumentul fericirii tale."

"Când mă culc noaptea, o simt alături pe Ghiocela fierbinte, cu suflarea ei caldă, întind braţele după trupul râvnit, dar le trag înapoi, goale, fără pradă. Şi-n toiul nopţii, în revărsatul zorilor, mă pomenesc căutând-o mereu, cu o nevoie ascunsă, reflexă, sau chemând-o Ghi, pe numele ei de alint. [... ] Îi poruncesc cameristei să-mi aducă pernele şi cearşafurile din căsătoria trecută şi sorb adânc, cu nesaţ, aerul lor vechi, crezând că voi descoperi măcar o urmă din mirosul cărnii fragede rămas în ele. Fiinţa Ghiocelei mă urmează ca propria-mi umbră şi-mi şopteşte obsedant în urechi, cu batjocură crudă : " Vezi, eu eram femeia care-ţi trebuia, şi tu mi-ai dat cu piciorul!" Să fi avut dreptate?"

"Ghiocela nu e în mobile, nu e în lucruri, nu e în atmosferă, nici măcar în străinătate. Ea e în mine, în sângele meu. Cum să scap de ea? În ce fel s-o alung?"

"Fiecare bucată de loc, fiecare colţişor îmi vorbeşte de ea, răscolind trecutul, trezeşte amintiri din stinsa noastră viaţă. Ce mult e de-atunci! Nu sunt decât unsprezece luni de când ne-am despărţit şi parcă s-au scurs ani lungi şi grei, ani nenumăraţi! Parcă totul s-a petrecut într-un vis absurd şi neverosimil, într-atât de ireală mi se pare acum convieţuirea cu Ghiocela!"

"Inima e, câteodată, un cimitir cu gropi multe!"

"Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. Dacă prin absurd cineva ar inventa ghicirea gândurilor după voinţă, oamenii, deveniţi goi pe dinăuntru, n-ar mai putea să trăiască, s-ar măcelari unul pe altul, bărbat pe femeie, copil pe tată, fiică pe mamă. S-ar declanşa un carnagiu universal."

"Nu ţi-ai dat seama că valorile sufleteşti sunt mai scumpe decât orice? Dragostea n-o poţi cumpăra cu toate bogăţiile pământului, dar o poţi avea cu un simplu surâs."

"Dragul şi nefericitul de el! Nimeni nu cred că mă va iubi pe măsura lui, nici eu pe altcineva la fel. De altfel, aşa ceva n-ar fi cu putinţă, decât dacă m-aş mai naşte încă o dată."

(Mihail Drumeş)

10 comentarii:

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

"Nu ar fi trebuit să-ţi spun... Când te tac, îţi spun cel mai frumos că te iubesc!"... - din scrisorile de dragoste ale vieţii :).

Frumoase citate ai mai rupt din suflet pentru suflet...:).

O seară minunată îţi doresc!

P.S. - Mi-a fost dorrrrrr de tine!

Crengu spunea...

Eh, domnita mea, tocmai mi-ai dat o idee! :D Acum sa vad cum o sa se concretizeze.

Ma bucur ca ti-au placut citatele, din fericire mai gasesc timp si pt carti! :)

O seara superba iti doresc si tie, cu dorurile noastre calatoare unul spre celalalt si nu numai! ;)

Raluca Nicula spunea...

Telepatie, doamnă! Ştii că şi eu citesc în aceste zile cartea de faţă? :D

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Iar mă alinţi prinţesă dragă...:). Sunt curioasă de ideea pe care ţi-am inspirat-o... :D!

Doruri călătoare? Da ce călătoare măi Crengu! :)))

Pup fata mea dragă!

Crengu spunea...

Raluca, asta da intamplare! :)) Presupun ca-ti place, cum mi-a placut si mie!

Cristi spunea...

scz intarziere numa ce am ajuns acasa am un mesaj foarte important si suna cam asa

La multi ani!!!

1 decembrie

trecut de cateva minute :(

Solitary Thoughts spunea...

imi place.

Crengu spunea...

Cristi, eu nu am spus la multi ani de 1 dec. Poate am gresit, poate nu, sper doar sa ne fie mai bine.

Solitary Thoughts-Ma bucur. Te mai astept. :)

Zuzele spunea...

ce frumos! M-ai facut sa plang, draga mea, cu randurile astea frumoase pe care le-ai pus aici... :)

Crengu spunea...

Eheeee! :D Zuzele, sa vezi cand o sa citesti cartea cap-coada cum o sa fie!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS