Despre câinele cu botul pe labe al societăţii

10 septembrie 2009

Am vrut să nu mă mai întorc pe aici, cel puţin nu prea curând. Cu toate astea, trebuie să exprim ceva. Nu ca să mă plâng sau ca să dau cu noroi în cineva, ci pur şi simplu pentru că dacă nu vorbim despre probleme, nimeni n-o să ştie că există.

Mi-am ales o meserie ingrată. Jurnalismul e în stare să-ţi ceară tot, dar e dispus să-ţi ofere foarte puţine în schimb. Am ştiut asta de la început, aşa că nu mă miră nimic. Mă uimesc însă oamenii, aceia care ar vrea să schimbe ceva, dar nu dovedesc deloc acest lucru prin atitudinea lor. Ştiu că şi Raluca s-a lovit de acest lucru şi nu numai ea, mai ştiu o grămadă de debutanţi, ca să nu le spun "naivi" sau "idealişti", cum zic unii.

Prin natura ziarului (online), cititorii au posibilitatea să lase comentarii. Însă prefer să mă abţin şi să nu reproduc aici nimic din ceea ce eu aş numi "cultură forumistică". Din afară, totul pare foarte simplu: o adunătură de nepricepuţi, care înşiră, vorba poetului, "cuvinte goale". Din interior, însă, lucrurile se văd altfel. Pentru că nu e uşor să-i explici lui nea Mărin, pe înţelesul lui, de ce e albă şi nu neagră, de ce capra lui e verde şi a vecinului albastră. S-a tot discutat despre faptul că nu-ţi trebuie şcoală ca să faci jurnalism, fiind suficient să ai talent. Ei bine, degeaba ai talent, dacă nu stăpâneşti limba în care scrii şi vorbeşti, dacă te duci să iei un interviu şi te întorci cu un reportaj, că habar n-ai să faci diferenţa între ele.

Repet, nu mă plâng, nu mai am acest drept de ceva vreme. Ştiam, în mare parte, cum stau lucrurile în presă şi cu aşa-zisa ei libertate. Vreau doar să atrag atenţia că sunt oameni care ar vrea să facă treabă, dar nu au loc de alţii. Şi să vă spun că cei pe care poate şi eu, dar cu siguranţă mulţi dintre noi i-am apostofrat la un moment dat, sunt doar oameni. Nu roboţi, nu perfecţiunea întruchipată. Dau tot ce pot pentru o bucăţică de adevăr, pentru ca apoi, un cititor oarecare, să le calce munca în picioare, acuzându-i că nu ştiu despre ce vorbesc şi că ar face mult mai bine această meserie, dacă ar fi în locul lor. Ce e şi mai trist însă, e că uneori şi alţii, din aceeaşi breaslă, le calcă munca în picioare, uitând de umanitatea lor.

La urma-urmei, cui îi pasă că eşti om, dacă nu ştii să-ţi vinzi subiectul? Pentru că, recunoaştem sau nu, mass-media, mai ales în momentul de faţă, pe asta se bazează.

P.S.: Poate că, vorba unora, "deştepţi", jurnaliştii "scriu ceva ca să nu moară de foame". Oare alte meserii de ce sunt practicate, nu tot ca să nu se moară de foame? Asta e, unii vorbesc, pentru că le place sunetul vocii lor. "Cine e fără de păcat, să arunce primul piatra"! Popor de pricepuţi la toate, mai ales la dat cu părerea!

5 comentarii:

gamalia spunea...

Din pacate, meseria asta lasa locul multor interpretari. Pentru multi asta nici nu e o meserie. Si atunci? Ce sa facem? Sa abandonam? Niciodata. :)

Crengu spunea...

Eh, eu daca apuc sa ies, nu stiu daca ma mai intorc in domeniu...

drush spunea...

Ti-am mai spus eu tie ceva, daca un neispavit iti spune ca esti prost(din diverse motive pe care le crede el relevante) nu inseamna ca si esti prost! :) :*

Raluca Nicula spunea...

Datul cu parerea e sport national, Crengu, fii fara grija :)

Ionuttudose spunea...

Daca doresti schimb de link cu moi, intra pe blogul meu, Spiritul Timpului, si lasa un comentariu cu numele si linkul.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS