"N-ai dreptul să minţi, să te amăgeşti..."

10 august 2009

Există un loc în lumea asta unde mă regăsesc oricând, orice s-ar întâmpla. E presărat cu zeci de flori şi aer de pădure şi e îngrijit şi locuit de oameni extraordinari. E locul unde orice suspin şi nelinişte dispar ca şi când n-ar fi fost şi unde zâmbetul ţi se aşterne fără să vrei pe chip. Cu toate astea, va mai trece puţin până îi voi dezvălui taina.

Există cel puţin un om în lumea asta care-mi demonstrează, că, într-adevăr, sufletul nu cunoaşte distanţele. Şi este unul care mă simte şi mă "citeşte" bine, în ciuda kilometrilor care ne despart. E un om care spune poveşti şi, care, sunt convinsă, pune sufletul pe primul loc în viaţă, oricât de greu ar fi. Este un om datorită căruia am început să cred că da, imposibililul poate deveni posibil. Cum? Cu entuziasm. :) Este o hangiţă care ştie să exprime atât de clar şi de frumos sentimente, de parcă ar face chirurgie pe suflet. Şi-i mulţumesc pentru tot, e o adevărată Lady!

Sunt oameni care mă fac să simt că nu am trecut şi nu trec degeaba prin viaţa asta, cu care am avut sau am, oricând, discuţii uneori interminabile, dar... constructive. ;) Am învăţat de la fiecare câte ceva, chiar şi atunci când n-am ştiut ce vreau şi i-am rănit fără voie. Mi-am descoperit prieteni în oameni la m-aşteptam mai puţin, iar alţii, care aş fi crezut că rămân pe aproape, s-au îndepărtat ca şi cum n-ar fi fost. Până la urmă, timpul a ţinut cu mine, mi-a lăsat aproape de suflet oameni de-o seamă.

Dintre toţi, da, unul mi s-a lipit de adâncul fiinţei mele fără să ştiu, fără chiar să-ndrăznesc să vreau. E emoţie şi totuşi linişte, e un pic de teamă şi totuşi certitudine că va fi bine, e zâmbet şi totuşi lacrimă de neaşteptată-mplinire! Cu toate astea, e atât de... firesc!

Cineva spunea că de fiecare dată ne bucurăm mai puţin decât ne întristăm şi ne supărăm. Şi oare de ce ţinem mai mult la supărare, decât la bucurie? Probabil că dacă ne-am privi din afară şi am vedea cum arătăm supăraţi, nervoşi, agitaţi, am încerca să controlăm aceste stări şi ne-am pune pe chip un zâmbet. Până la urmă, dacă ne uităm cu atenţie în viaţa noastră, nu cred că nu găsim măcar un motiv pentru care să ne bucurăm. Omul are nevoie să se îngrijească şi de suflet, nu doar de trup, de bani, de lux, pentru că nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. Sau mă înşel?

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS