Gone... with the wind!

26 august 2009

Pauză. Pe termen nedeterminat. Poate revin. Poate nu. :) Take care!

Din ciclul "Dacă e criză, s-o ştim şi noi!"

20 august 2009

Dacă înţelepciunea s-ar găsi la kilogram, mulţi ar cumpăra-o, deşi puţini ar şti ce să facă cu ea.

Dacă oamenii ar iubi cu adevărat, nu ar îndrăzni să înşele, nici măcar ca să se răzbune pentru că partenerul sau partenera face asta. Dacă ar şti că orice relaţie presupune efort, dăruire, să ştii să dai, dar şi să primeşti, să te pui pe tine înaintea celuilalt, să încerci mereu să-l bucuri, chiar şi cu lucruri mărunte... probabil că e prea mult de făcut, nu? Sau e vorba de prea multă comoditate la mijloc, de egoism ( "Să facă ea, de-aia e femeie! E datoria ei!", "Să mai facă şi el, nu vede că sunt obosită?"). Câţi ştiu să facă aşa ceva?

Refuz să înţeleg cum poate cineva arunca pe fereastră trei ani sau şi mai mult de relaţie, pe motiv că e înşelat şi el sau ea de ce să nu facă la fel. Mai mult de atât deja nu mai ţine de nişte sentimente pe care susţineai că le ai pentru cel care, cu bune şi cu rele, ţi-a fost alături. Iar celor care se culcă pe-o ureche, care renunţă la o vorbă bună, la un compliment, la o floare, gândindu-se că omul de lângă ei e oricum al lor, le-aş spune că orice om are o limită şi că nimănui nu-i place să fie neglijat. În timp ce ei fac asta, altcineva poate remarca frumuseţea celei de lângă ei, pe care nu au mai avut timp să o observe. Încetul cu încetul, când deja există antecedente de despărţire şi când ei sau lui i-a încolţit deja în minte ideea că totul s-a terminat, cu greu se mai poate repara ceva. Apreciaţi omul de lângă voi atunci când îl aveţi, nu după ce l-aţi pierdut. Nu fiţi viteji de-abia după ce-a trecut războiul! Şi asta o spun în condiţiile în care de ceva timp, deja, sunt martoră fără voia mea unei despărţiri şi din afară vezi altfel lucrurile şi pui altfel în balanţă implicarea celor doi în relaţia respectivă!

De ce unii băieţi refuză fetele? De ce nu? Ce-aţi vrea să facă, să le primească pe toate, cu braţele deschise, ca apoi să sufere? Cum fac, de altfel şi fetele. Azi cu unul, mâine cu altul şi se întreabă apoi cu ce-au greşit, de au dat numai de tâmpiţi. Orice lucru se face cu măsură, pentru că orice lucru are o limită. E drept că în ziua de azi puţine sunt fetele care-şi mai aşteaptă cum trebuie alesul, dar nici cu băieţii nu mi-e teamă. Văd zilnic fel şi fel de specimene, din ambele categorii.

Şi oameni buni, tinerii ăştia, de care vă plângeţi prin tramvai, troleu şi alte mijloace de transport în comun, că nu dau locul bătrânilor sau că sunt în stare să facă sex de faţă cu toată lumea, tinerii aceştia sunt crescuţi de voi, cei care vă oripilaţi atâta când daţi cu ochii de lipsa lor de bun simţ! Aşa că nu mai comentaţi când îi vedeţi cum se comportă, mai bine gândiţi-vă cum v-aţi educat copiii sau dacă sunt mici, aveţi grijă să nu le reproşeze nimeni nimic vreodată! Pentru că altfel societatea asta o să se ducă de râpă şi voi odată cu ea, pentru că da, propriile voastre odrasle, pe care susţineţi că le-aţi crescut ca pe ochii din cap, o să uite de voi! Şi o să ajungeţi ca bătrânii care cerşesc la colţ de stradă sau pe unde pot şi la care nu îndrăzniţi nici măcar să vă uitaţi, darămite să-i mai şi ascultaţi, când vă cer ajutorul!

Şi nu, nu sunt exemplu de moralitate sau de bune maniere, dar am ochi şi minte şi filtrez ceea ce văd şi aud. Şi mă minunez când oameni cărunţi, trecuţi de-o vârstă, ajung să se jignească din cauză că în mijlocul de transport în comun e aglomeraţie şi n-au loc unul de altul. Cum spunea şi Raluca la un moment dat, nu criza financiară e problema noastră principală, altele mai importante sunt în plină criză.

Anonimă şi tăcută, aşa trec prin lumea asta întoarsă cu fundu-n sus şi încerc să învăţ oamenii şi viaţa pe de rost...

In memoriam Florin Bogardo

15 august 2009









A aşteptat o clipă rară şi poate că a găsit-o... Prea mulţi oameni de valoare s-au dus şi se mai duc încă, rămânem pustiiţi... Laura Stoica, Tatiana Stepa, Valeriu Lazarov, Octavian Paler, Ştefan Iordache, acum Florin Bogardo şi câţi alţii... Frumos o fi Sus, cu atâţia artişti şi oameni remarcabili! Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!

Să nu fim indiferenţi!

14 august 2009

"Pana acum n-am cerut aici ajutorul decat pentru cei care au spus “Ajutor!”.

Acum spun eu: AJUTOR!

O cheama Luiza Papp. Are 30 de ani. Si era fericita. De aproape 15 ani isi traieste viata alaturi de sotul ei, Lorand. Impreuna de la inceputul vietii erau fericiti, soarta le zambea, au muncit amandoi ca niste nebuni pentru a ajunge sa aiba o viata decenta. Si, parca pentru ca destinul sa le fie superb, Luiza a ramas insarcinata. Au fost cateva luni superbe, pline de zambete, speranta si fericire.

Dar acum 3 zile totul s-a schimbat dramatic. Din cauza unor complicatii Luiza a nascut prematur. O fetita. Superba.

Insa, cu toate ca a adus pe lume un suflet, este foarte, este mult prea aproape de a pleca ea de langa noi.

Are nevoie de sange. Doctorii fac tot ce pot pentru a o putea salva dar daca nu donam sange nu mai au nici ei variante. Acum traieste prin transfuzii.

Umanilor, va rog, AJUTOR! In primul rand ma ingrozeste gandul ca mai pierd o prietena. Ma sperie gandul ca Lorand va trebui sa creasca singur un copil dorit atat de mult de amandoi. Ma doare numai si ideea ca pitica aia a lor nu-si va cunoaste niciodata mama.

Te rog, fa-ti putin timp si doneaza o picatura de sange. O poti face la Institutul de Hematologie din Dr. Felix in timpul programului 7:30-13.30. Nu conteaza grupa de sange a donatorului, in contul acelei donatii Luizei i se va da sangele de care are nevoie din banca de sange.

Din pacate multi oameni au fost refuzati din diferite cauze, asa ca pentru a nu face un drum degeaba pana acolo:

* nu beti alcool / nu fumati inainte de recoltare
* nu consumati cafea inainte de recoltare
* purtati haine decente (au fost respinsi oameni din cauza ca aveau pantaloni scurti si nu lungi - o tampenie dar asta e, atat ii duce capul)
* evitati sucurile racoritoare cu orice pret deoarece pot provoca probleme grave celui ce primeste sangele

Cand faceti donatia, specificati ca este pentru Luiza Papp, internata la Spitalul Municipal Bucuresti.

MULTUMESC!"


Preluat de pe blogul lui Cabral.

Despre căsătorie şi nu numai, cu Danion Vasile

12 august 2009

"Caută un om alături de care să poţi trăi până la sfârşitul vieţii. Caută un om cu care să poţi sta de vorbă, un om care să te înţeleagă. Caută un om care să poată fi un tată bun pentru copiii pe care îi veţi avea. Caută un om pe care să-l poţi iubi, nu doar să îl admiri. Şi dacă cel pe care îl alegi e de o frumuseţe răpitoare, nu e nimic rău. Rău era să fie doar frumos la trup. Iar dacă nu e neapărat cel mai frumos din lume, dar ştie să te înconjoare cu dragoste, ştie să te înţeleagă, nu e nevoie să-ţi spun că nu ai pierdut nimic."

"E uşor să observăm că banul nu aduce decât iluzia fericirii, a unei fericiri viitoare de tip "fata Morgana", întotdeauna sperată, niciodată atinsă."

"Prietenii adevăraţi sunt cei care nu îţi impun nimic, ci îţi respectă libertatea de alegere."

"Oricum, când te vei căsători, să nu uiţi că soţul va fi al tău şi numai al tău, nu al părinţilor sau al prietenilor. Şi dacă în inima ta vei simţi că ai găsit perechea potrivită, vei avea puterea de a te lupta cu tot felul de critici şi comentarii."

"Şi ce dragoste poate fi între o femeie căreia îi este ruşine de bărbatul ei şi un bărbat care trăieşte sub presiunea "genialităţii" soţiei sale? Cred că le e bine numai dacă se armonizează pe alt plan, spiritual sau sexual."

"Petre Ţuţea, marele filosof român, zicea că e de o mie de ori mai valoroasă o babă credincioasă de la ţară, decât un intelectual ateu cu nu ştiu câte diplome. Cu atât mai mult pentru un intelectual credincios este mai valoroasă o femeie credincioasă, decât una cu prea multe studii. Pentru că îi poate fi sprijin. Intelectualul poate descoperi că de fapt inteligenţa ruptă de credinţă e stearpă."

"Cred că e firesc ca soţii să înveţe unul de la celălalt şi fiecare să se lase modelat de către celălalt. Există o artă de a modela şi o artă de a te lăsa modelat. În principiu, e firesc ca bărbatul să fie cel care modelează (şi din acest motiv, de obicei, soţii sunt cu câţiva ani mai mari decât soţiile); ar fi normal ca diferenţa de vârstă să fie completată şi de o anumită maturitate intelectuală."

"Pasiunile oglindesc inima omului."

Luaţi aminte...

... de la un om care, spre deosebire de mine şi de mulţi alţii, are "voce" şi "vizibilitate".

"Mai umanilor, ma uit in jurul meu si ma spariu. Cunosc multi oameni, probabil as putea spune chiar foarte multi. Am invatat, expus fiind din cauza culorii, sa simt oamenii. Am incredere in treaba asta cu “simtitul” pentru ca - pana acum, cel putin - nu m-a inselat.

Incerc sa vad in oameni care le este scopul, care le este dorinta, unde si cum vor sa ajunga. Si da, sunt multi meschini, isi vad de interesul lor si incearca sa ajunga la el cu nesimtire, nu se gandesc sau nu le pasa ca de multe ori este evident ce vor si cum incearca.

Ne-am obisnuit cu ei, cu cei din partea aia urata, si-i luam ca atare. De multe chiar le dam ce-si doresc, uneori din pura prostie, alteori din dorinta de a ne simti peste ei, mai buni, mai oameni.

Problema este ca in maracinisul asta al vietii se pierd tot mai multi dintr-aia buni, din cei generosi, din cei care, pana mai ieri, aveau un suflet.

Ii vezi cum aluneca, cum incep - intai timid - sa devina egoisti, cum li se schimba privirea, uitatura, cum… pana si gesturile li se transforma.

Si, recunosc, asta pe mine ma sperie. Pentru ca, in ritmul asta, vom trai, cei care mai avem prostia asta numita bunatate, inconjurati de animale salbatice.

Hienele, caci eu asa le spun, se inmultesc. Se transforma in ce ajung sa fie datorita vietii, datorita anturajului, neajunsurilor, datorita frustrarii pe care o au ca oameni cu suflet cand vad ca numai hienele razbesc.

Prin postul asta nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa schimb nimic, doar am o idee pe care vreau s-o impartasesc: hienele, oricat de pline si-ar avea burtile, vor trai singure. Pentru ca niciodata interesul unei hiene nu va coincide cu interesul alteia. Pentru ca niciodata nu va fi destula carne pentru toate, oricat vanat ar fi.

Si atunci, alergand numai dupa papa / caca / bani / faima hienele vor intra in concurenta cu alte hiene. Si asta inseamna singuratate. Intotdeauna. Una sfasietoare. Care are doua variante, crunte amandoua: succesul da o bucurie singuratica, de care se bucura in intunericul hrubei unde s-au izolat, si insuccesul…tot izolat de orice vorba buna, de orice mangaiere, de orice prieten ce in trecut era aproape. Caci hienele n-au prieteni.

Nu te inrai. Incearca sa ajungi in viata prin puterea ta. Nu da la cap. Nu face rau. Nu fi meschin. Tine egoismul in frau.

Nu pentru mine, nu pentru ceilalti, pentru tine. Pentru sufletul tau.

Probabil ca multi nu vor intelege postul asta, si-mi pare rau. Chiar imi cer scuze. Dar astazi mi-am revazut un bun prieten din trecut si m-a socat egoismul, rautatea, cinismul unui om schimbat de viata dintr-un om mic la stat ce ascundea un suflet cat Casa Poporului… intr-o Casa Poporului cu suflet cat un blid de ciorba rece. Si mi-a parut rau."

Îl găsiţi aici.

"N-ai dreptul să minţi, să te amăgeşti..."

10 august 2009

Există un loc în lumea asta unde mă regăsesc oricând, orice s-ar întâmpla. E presărat cu zeci de flori şi aer de pădure şi e îngrijit şi locuit de oameni extraordinari. E locul unde orice suspin şi nelinişte dispar ca şi când n-ar fi fost şi unde zâmbetul ţi se aşterne fără să vrei pe chip. Cu toate astea, va mai trece puţin până îi voi dezvălui taina.

Există cel puţin un om în lumea asta care-mi demonstrează, că, într-adevăr, sufletul nu cunoaşte distanţele. Şi este unul care mă simte şi mă "citeşte" bine, în ciuda kilometrilor care ne despart. E un om care spune poveşti şi, care, sunt convinsă, pune sufletul pe primul loc în viaţă, oricât de greu ar fi. Este un om datorită căruia am început să cred că da, imposibililul poate deveni posibil. Cum? Cu entuziasm. :) Este o hangiţă care ştie să exprime atât de clar şi de frumos sentimente, de parcă ar face chirurgie pe suflet. Şi-i mulţumesc pentru tot, e o adevărată Lady!

Sunt oameni care mă fac să simt că nu am trecut şi nu trec degeaba prin viaţa asta, cu care am avut sau am, oricând, discuţii uneori interminabile, dar... constructive. ;) Am învăţat de la fiecare câte ceva, chiar şi atunci când n-am ştiut ce vreau şi i-am rănit fără voie. Mi-am descoperit prieteni în oameni la m-aşteptam mai puţin, iar alţii, care aş fi crezut că rămân pe aproape, s-au îndepărtat ca şi cum n-ar fi fost. Până la urmă, timpul a ţinut cu mine, mi-a lăsat aproape de suflet oameni de-o seamă.

Dintre toţi, da, unul mi s-a lipit de adâncul fiinţei mele fără să ştiu, fără chiar să-ndrăznesc să vreau. E emoţie şi totuşi linişte, e un pic de teamă şi totuşi certitudine că va fi bine, e zâmbet şi totuşi lacrimă de neaşteptată-mplinire! Cu toate astea, e atât de... firesc!

Cineva spunea că de fiecare dată ne bucurăm mai puţin decât ne întristăm şi ne supărăm. Şi oare de ce ţinem mai mult la supărare, decât la bucurie? Probabil că dacă ne-am privi din afară şi am vedea cum arătăm supăraţi, nervoşi, agitaţi, am încerca să controlăm aceste stări şi ne-am pune pe chip un zâmbet. Până la urmă, dacă ne uităm cu atenţie în viaţa noastră, nu cred că nu găsim măcar un motiv pentru care să ne bucurăm. Omul are nevoie să se îngrijească şi de suflet, nu doar de trup, de bani, de lux, pentru că nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. Sau mă înşel?

Nimeni nu mai vrea să lupte, Făt-Frumos/ Oamenii n-au timp să fie viteji...

7 august 2009

Ei bine, da, aseară am luat apă la bord, pentru că a plouat şi eram în papuci, ţinută de vară, deh. Am ocolit bălţile până au început să ţină morţiş să se pună în calea mea. V-am spus că "ador" canalizarea din România?

În altă ordine de idei, nu înţeleg dorinţa oamenilor de a demonstra că sunt mai buni ca alţii, de a concura la nesfârşit pentru a demonstra ce? Că sunt, oricum, diferiţi? Cu interese, pasiuni, mentalitate, principii, cunoştinţe şi inteligenţă diferite? Şi culmea, mă lovesc în fiecare zi de astfel de oameni. Încerc să-i înţeleg şi nu cred că reuşesc. Pentru mine, un om care încearcă tot timpul să demonstreze că e mai bun, să fie cu un pas înainte decât cel de lângă el nu e decât o persoană căreia îi lipseşte ceva. Şi în cazul la care mă gândesc, nu mă înşel cu nimic. Tot timpul cu aere de superioritate, deşi ştii bine că nu e cazul, cu nervii la maxim, că nu ţi se dă atenţia cuvenită sau că altul e băgat în seamă mai repede şi tu nu. O fi bine? Eu una nu cred!

Criza asta face tot mai multe victime. Şi stau şi mă întreb câţi ştiu să aprecieze faptul că, aşa cum o fi, au un loc de muncă. Câţi încearcă să uite de oboseală şi să fie recunoscători pentru faptul că au un serviciu datorită căruia îşi pot pune ceva pe masă. Nu ştiu cum se va termina totul, nu ştiu ce vor înţelege oamenii din toată criza asta, dar ştiu că pot fi extrem de răi, invidioşi, orgolioşi şi conduşi de instinctul de turmă.

Cel mai trist e că adesea uită să ridice privirea spre cer, să tragă aer în piept şi să se bucure de ceea ce văd în jurul lor. Cineva mi-a spus odată că "viaţa nu e nici bună, nici rea, ci aşa cum o vezi tu". Probabil că e aşa cum vrea fiecare dintre noi să o vadă, în funcţie de idealuri, de dorinţe, de efortul depus pentru ele... Sau poate că nu e nicicum, dar ne place să credem că atunci când ne dă dreptate e roz şi când se revoltă, e gri sau neagră... Oare nu sunt şi sufletele noastre la fel?


Apel umanitar

6 august 2009

Am primit un mail de la o fosta colega de liceu, probabil l-a primit si ea de la cineva. Si cum n-am putut sa raman chiar indiferenta, l-am postat aici, poate e bun si blogul meu la ceva.

"Nu am mai facut lucrul acestea pana acum, dar soarta unui copilas in varsta de 7 luni care inca nu a reusit sa vada o raza de lumina m-a facut sa indraznesc sa va cer ajutorul.

Se numeste Cirjaliu Nikolas- David ,vine dintr-o familie modesta, cu doi parinti simpli, dar din pacate tare suferinzi, caci ambii ochi ai baietelului lor sunt bolnavi: verdictul medicilor din Romania: AO RETINOPATIE DE PREMATURITATE; OS SUSPICIUNE CATARACTA CONGENITALA.

Singura lui sansa este o operatie efectuata cat mai repede, in maxim 1 LUNA la o clinica din Belgia. Scopul este ca oamenii cu suflet sa incerce sa-l ajute pe acest copilas, a carui operatie este evaluata in jur la 8000 euro. Conturile unde se pot primi banii sunt: RO18BRDE030SV75738070300 in euro si RO04BRDE030SV76122470300 in lei deschise la BRD AG DAMBOVNIC. Nu mai este mult timp, deci daca doriti sa-l ajutati, acum e momentul, peste o luna nu se mai poate face nimic pentru el, nici macar in Belgia. Sper sa putem aduce o raza de lumina in ochii acestui baietel.

Dar din dar se face rai, poate cu micile noastre puteri vom reusi sa ajutam la infaptuirea unei minuni.

Va multumesc in numele acestui prea incercat copil !

TOTUL ESTE 100% ADEVARAT …….NECAZUL FAMILIEI CIRJALIU NU SE OPRESTE AICI – MAI AU SI O FETITA IN VARSTA DE 4 ANISORI CARE SUFERA DE INTARZAIERE PSHICA MODERATA – CIRJALIU ALEXANDRA-GEORGIANA

Cojocaru Sorin Simion

Consilier CLIPRI

BRD AG DAMBOVNIC

tel 0248 698 181

0721 711 484

fax 0248 698 182

9 luni

3 august 2009

Azi aş vrea să mă mai nasc o dată. Chiar dacă am îmblânzit tăcerea şi puţini sunt cei ce ştiu să o asculte şi să o înţeleagă. Am încercat să iau aminte şi să plămădesc în adânc, pentru ca apoi să aştern totul în cuvinte.

N-am reuşit de fiecare dată să rostesc, aşa cum spunea Arghezi, "cuvinte potrivite" şi ştiu că nici de azi înainte nu voi reuşi mereu.

Cu toate astea, azi vreau să mă mai nasc o dată! Vrei să-mi fii pântec?

Băgaţi-vă minţile în cap!

1 august 2009

Zece minute m-am uitat mai devreme la o emisiune în care intrase în direct Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi apoi am închis televizorul.

Eu nu ştiu în ce ţară şi în ce lume trăiesc miniştrii aştia. Oare Ambramburica noastră a văzut că elevii de azi nu mai au imaginaţie, o fi văzut că, dacă le pui o poezie în faţă, nu sunt în stare să lege două cuvinte despre subiectul ei? Oare ea ştie câţi copii scriu în limbajul impus de messenger şi de Internet, cu j în loc de ş, fără să mai pună cratime acolo unde e nevoie şi multe alte asemenea erori de ortografie? Oare ea chiar crede că un profesor sau învăţător, care se titularizează sau obţine un post de suplinire, cu nota 5, poate să înveţe pe cineva ceva?

Au schimbat de atâtea ori examenele, că m-au ameţit pe mine, darămite pe elevi! Şi le dau drepate tuturor cadrelor didactice care renunţă la meseria pe care-o iubesc sau care se scârbesc de ea! Cum să munceşti cu drag şi spor, când ministrul îţi schimbă programa după bunul său plac, de nu mai ştii nici tu de unde să iei materia şi încotro s-o duci?

S-a trezit Educaţia să instituie examen de evaluare, la finalul clasei a patra, să ştie profesorii de gimnaziu, care îi preiau, la ce nivel sunt copiii. Păi până acum ce-aţi păzit, credeţi că mai îndreptaţi ceva?

Mă uit în jurul meu, la toţi copiii pe care îi întâlnesc. Puţini mai ştiu ce rost are şcoala, unii se duc doar aşa, că sunt trimişi de părinţi. Nu mai gândesc temele, pentru că e greu să pună creierul la muncă, le iau direct de pe Internet, nu mai scriu cuvintele întregi când vorbesc cu oamenii pe messenger, "k aşa e cool j mijto". Nu mai pun mâna pe-o carte, ca s-o citească, ci doar ca s-o şteargă de praf. E drept că au şi părinţii partea lor de vină, pentru că timpul nu le mai permite să aibă grijă cum trebuie de odraslele lor. Dar când tu, ca ministru, cu copii acasă, ştii că oamenii nu-şi mai permit să stea la birou, cu elevii, să facă teme, în loc să le oferi informaţia care le trebuie, mai rău îi zăpăceşti şi ai pretenţii la genii, în mod clar undeva, ceva e în neregulă!

Şi de fiecare dată, orice s-ar întâmpla, pentru situaţia actuală e de vină conducerea trecută! Placa asta o ştim toţi, e singura care se foloseşte de la revoluţie încoace! Mai scutiţi-ne şi, vorba celor de la Cargo, "băgaţi-vă minţile în cap" şi faceţi ceva pentru ţara asta!!!!
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS