Show must go on

7 iulie 2009

M-am întors la timpul meu liber, la teancul de cărţi care mă aşteptau cuminţi, la muzică, la admirat norii şi cerul... cerul ăsta care plouă atât de des în ultima vreme, de parcă şi-ar plânge amarul...

Încerc să uit că oamenii se schimbă în mod neaşteptat, că ţi se poate întoarce spatele când nici nu gândeşti şi că, apoi, dacă tu întorci spatele, ţi se reproşează cine ştie ce.

Dar, să nu alunec pe panta asta. Au fost prea frumoase zilele astea, prea plină de înţelesuri şi de adevăruri cartea lui Paler, "Autoportret într-o oglindă spartă" pe care am savurat-o aproape pe nerăsuflate, prea bine tot ce se întâmplă în viaţa mea. Iar cine decide să-mi întoarcă spatele, nu are decât, eu nu mă schimb după cum bate vântul, ar trebui să ştie asta deja.

Am învăţat să accept oamenii aşa cum sunt, mai ales pentru că ştiu că cineva mă acceptă şi mă iubeşte cu bune şi cu rele. E păcat, ne-am înrăit şi încă tot o mai facem. Indiferenţi, surzi la durerea omului de lângă noi, nu dăm o mână de ajutor decât dacă "ne iese ceva". Ne ferim, ne izolăm, ţinem totul pentru egoismul nostru, nu carecumva să lăsăm ceva de la noi, să ne prindă cineva cu garda jos... Trist, cum ar spune un prieten.

"Din nenorocire, Dumnezeu a construit lumea în aşa fel încât să regretăm aproape întotdeauna prea târziu", cum spunea Paler, în "Autoportret"...

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS