Pe mine, mie redă-mă!

1 iunie 2009


Câteodată mă întorc în mine, ca un melc în cochilia sa. Gândurile nu par să-şi găsească locul nici acolo, iar timpul, nici el nu stă în loc, oricât mi-aş dori. Şi nu-mi rămâne decât să le rumeg pe toate, în liniştea ideilor care-mi zboară prin minte.

Cu atât mai mult cu cât, încercând prea mult uneori să nu răneşti, nu obţii decât efectul invers.

Iar azi a fost noapte şi nicicând zi... Una adâncă şi neagră, cum numai în basme mai întâlneşti. Final fericit? Poate, într-o altă... zi! Sau noapte, cine ştie! Oricum va fi într-o vreme în care inimile îşi vor sincroniza bătăile, iar cuvintele vor fi de prisos.

Mai e ceva până departe şi uneori mă întorc în mine, ca un melc în cochilia sa... Cheia am făcut-o pierdută, printre rânduri, printre şoapte, printre vorbe ce nu vor nicicând să doară şi printre lacrimi care nu vor să se plângă, oprindu-se la jumătate...

Un comentariu:

Vasile Andreica spunea...

Ai uitat, strategic, prima jumatate a versului.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS