Ajutaţi-o pe Ana să trăiască!

29 iunie 2009


Pentru că e tânără şi ar trebui să aibă toată viaţa înainte. Pentru că e groaznic să ştii că cineva se luptă să supravieţuiască. Pentru că e simplu. Donaţi sânge pentru Ana! Are doar 23 de ani şi dacă nu primeşte sânge, moare! Ajutaţi-o să trăiască!

"Urgent, donare de sange pentru Ana – 23 ani, studenta, fiica si prietena – care a avut in seara de vineri 26.06.2009 un accident in timp ce se indrepta spre mare, masina in care se afla rostogolindu-se de pe autostrada soarelui in dreptul km 30. In momentul de fata, starea ei este foarte grava, traieste din transfuzii si are mare nevoie de sange!! Nu conteaza grupa!

Datele pe care trebuie sa le specificati obligatoriu la donare pentru ca sangele sa mearga la ea sunt: Onisor Ana-Maria-Alexandra internata la Sf. Pantelimon.

Detalii despre donarea de sange gasiti aici http://www.doneazasange.ro/donatori.html

Pentru cei care nu stiu sa ajunga, ne intalnim luni dimineata – 29.06.2009 dar si marti – 30.06.2009 la ora 8 la gura de metrou piata victoriei de langa Orange. Donarea se face la Institutul Hematologic Bucuresti de pe strada Dr Felix (in spatele spitalului Filantropia). Pentru orice alte detalii apelati 0724 235 093 / 0727 165 490

Orice grupa de sange este binevenita, Ana este primitor universal! Daca nu puteti luni, puteti merge marti sau miercuri pentru ca ea va avea non stop nevoie, dar va rugam sa o ajutati!

Persoana de contact este Andrei Tanasele, 0727 165 490 !!! "

Mai găsiţi alte detalii în comentariile de aici http://www.cabral.ro/despre-altii/ana-ajutor-sange

Too lost in you

28 iunie 2009

Sunt clipe care-mi rămân adânc întipărite-n suflet, momente greu de descris în cuvinte... Sunt fulgi de nea care ne presară începutul şi picuri de ploaie ce ne pecetluiesc povestea.

Nicicând n-am iubit ploaia mai mult ca acum. O ascult şi tresar, cu gândul la amintirile noastre din viitor. De ce tu? Pentru că ai ştiut să vezi în mine ceea ce eu nu ştiam că mai sunt. Pentru că ai avut încredere şi răbdare, pentru că ştii să aştepţi şi să (te) dăruieşti.

Pentru că nicicând nu am fost ca acum. Şi tu mă ştii, m-ai învăţat dintr-o privire şi mă rosteşti cu fiecare bătaie de inimă. Iar eu... eu te ştiu din prima clipă în care ne-am întâlnit. Deşi, printr-o întâmplare ciudată a vieţii, n-am îndrăznit să cred că te-am recunoscut...

Ne-am găsit atunci... un om şi-o oamă... plămădiţi din rouă, din albastru de cer şi din stropi de vânt...


Pentru că pur şi simplu...

Despre teoriile metafizice ale ierbii şi nu numai

26 iunie 2009

Zi lejeră la serviciu, dar am obosit tocmai pe ultima sută de metri.

Două mari evenimente, sau unul, după cum s-a văzut pe la televiziuni: îngerul blond al lui Charlie, Farrah Fawcett a pierdut, ieri, lupta cu cancerul, iar de regele pop, Michael Jackson, ştiţi deja cu toţii.

Ieri s-a stins un critic şi scriitor român, prea puţin mediatizat, însă. "Matei Călinescu, una dintre vocile literare marcante ale culturii romaneşti contemporane, s-a stins din viaţă, la varsta de 75 de ani, in urma unei lungi suferinţe cauzate de cancer, la Bloomington, Indiana, informează NewsIn. Călinescu a decedat pe 24 iunie, iar funeraliile vor fi organizate in ziua de 29 iunie, la cimitirul All Saints". (mai multe aici http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-06-25&id=31608)

Se duc oamenii, se duc, dar noi tot nu realizăm cât de efemeri suntem. Avem impresia că vom trăi veşnic pe acest pământ şi culmea, nu învăţăm nimic din lecţiile pe care le primim. Facem aceleaşi greşeli ca şi altădată, ne grăbim la fel de mult, uităm tot mai mult că sunt lucruri mai importante decât banii pe lumea asta. Nu ne dăm seama decât atunci când rămânem singuri, fără un suflet cald aproape, fără cineva care să ne spună o vorbă bună. Uneori, nici atunci nu realizăm.

Am ajuns să trăim pentru patru pereţi pe care oricum nu o să-i luăm cu noi, pentru nişte bani pe care apoi îi cheltuim aiurea, pentru un confort care ne face mai mult rău, decât bine. Dar ne place să ne minţim că suntem fericiţi sau măcar pe drumul cel bun spre fericire.

Când aţi ascultat ultima dată cum creşte iarba? V-aţi gândit vreodată şi la teoriile sale metafizice? (Vasy ştie!) Când v-aţi bucurat ultima dată de un apus de soare, de un răsărit, de faptul că trăiţi, că aveţi prieteni, că sunteţi iubiţi? Când i-aţi spus ultima dată soţului/ soţiei/ iubitului/ iubitei/ copilului că îl/ o iubiţi?

Stăm cu ochii pe vedetele de talia lui Michael, ne dăm cu părerea despre vieţile lor, le numim în toate felurile, ca într-un final să ne aducem aminte şi ce-au făcut bun şi să le deplângem. De parcă noi am fi perfecţi şi merităm să aruncăm primii piatra! Nimic mai fals! Şi cu toate astea, facem aşa în fiecare zi, uitând că viaţa noastră se duce, în timp ce aruncăm o privire în curtea vecinului. Poate capra lui e mai grasă, poate pomul lui e mai roditor, poate, poate, poate...

Oare când o să ne amintim să trăim? Sau, mai bine zis, am ştiut vreodată?


Refren de noapte albastră

25 iunie 2009

E atât de linişte... Ploaia s-a potolit... A rămas doar parfumul îndepărtat de fân proaspăt cosit... E ceva timp de când nu m-am mai bucurat de liniştea nopţii, de când nu am mai ascultat stelele şi luna... atât de multe poveşti... şi dor... de o noapte de vară la ţară, pe prispa casei, să aud greierii cântând...

E plăcută răcoarea care mă învăluie şi mă bucur de ea, chiar dacă tu nu eşti. Îmi savurez clipele de singurătate după atâta timp în care nu mai ştiu să fiu singură. Şi e bine să mai vorbesc şi cu mine, am cam uitat să mă ascult, să tac, să-mi opresc bătăile inimii pentru o clipă în care să mă ascund în mine...

Pe stradă sunt eu şi gândurile mele, mă confund în mulţime, în vise, în viaţa care va veni, în împliniri. În ultimele săptămâni am cam uitat să pun pauză goanei mele, să mă opresc puţin din drum şi să respir adânc. Iar acum, când stau şi mă gândesc la toate, constat că viaţa mea e în sfârşit în ordine sau măcar pe cale să devină aşa cum mi-am dorit. Uneori timpul nu mai are răbdare, adesea eu nu ştiu să-i rabd trecerea grea...

" E frumos, e prea frumos la tine-n suflet..."

Oameni şi... fapte

Cu mulţumiri pentru revenire unui iubit priceput şi unui viitor fin la fel!

Aveam mai multe lucruri în cap despre care vroiam să scriu, acum constat că nu ştiu ce să aleg. Drept urmare, o să v-o prezint un pic pe gazda mea, o femeie la 60 de ani, cu o căţeluşă pentru care pe aici, prin zonă i se spune "Doamna cu căţelul".

De ce o fac vedetă? Pentru că se pricepe la toate, chiar dacă nu are copii şi nici soţ nu mai are. Are, în schimb, sfaturi, de toate şi pentru toţi. Gazda mea ştie când să fac copil ("Să nu te grăbeşti, ai tot timpul înainte!"), ce pantofi trebuie să port, cu ce rochie să mă îmbrac, ce şi când ar trebui să mănânc, ba mai mult de atât, ştie unde vreau să stea fiecare lucru în cameră, dar mai ales în frigider.

Ei bine, da, e genul de babă cicălitoare. O fi urât să vorbesc aşa, n-o fi, cert e că în aproape un an de zile pretinde că mă cunoaşte mai bine ca mama. Lucru care mă scoate din sărite. Faptul că plătesc chirie pentru o cameră înseamnă că n-are de ce să-şi bage nasul în ea. Cu toate astea, tocmai asta face.

Şi culmea, ne spunea la început, mie şi colegei de cameră, că ştie cum e să stea cineva cu gura pe tine. Mă rog, n-are rost să spun mai multe.

Ideea e că, oameni buni, atunci când închiriaţi, dacă ştiţi că tot voi vreţi să comandaţi în camera aia, nu mai închiriaţi sau abţineţi-vă de la comentarii. Nu le spuneţi chiriaşilor că fac mâncare ca de spital, doar pentru că e o banală supă de legume şi nu o ciorbă cu carne. Sau, şi mai rău, că nu ştiu să facă curat.

Şi nu, nu ne-am mutat, pentru că programul nu ne-a permis să ne căutăm altceva, iar eu oricum schimb iar domiciliul din toamnă. :p

Update

20 iunie 2009

Problemele tehnice continua inca. De-asta cand prind comp sau laptop cu net (nu ca al meu) nu mai scriu cu diacritice.

Weekend liber. Impropriu spus, in conditiile in care am avut examen de dimineata. Mi-am propus sa ajung la Bookfest si n-am reusit, organismul meu a zis ca are nevoie de cateva ore de somn. Drept urmare, m-am odihnit un pic si dupa-amiaza am pornit spre Parcul National. De ce? Pentru ca incepand de ieri si pana maine, s-a transformat in Parcul Artelor: teatru, dans, film, concerte, street dance, jonglerii, surprize pentru pitici si multe altele.

M-as fi lipit de un hamac, erau o gramada intr-un loc special amenajat pentru ele. Dar n-am avut loc de cei mici, asa ca m-am lasat pagubasa. Poate cu alta ocazie o sa mai scot si eu la aer copilul din mine. :P

Acesta este unul dintre lucrurile pentru care imi place Bucurestiul: are o gramada de parcuri, pe alese pentru fiecare, in functie de preferinte sau de zona in care locuieste. Si daca tot sunt la capitolul parcuri si arte, sa va vand un pont, poate ajungeti pe aici si vreti sa vedeti. Vineri, 26 iunie, este Noaptea Lunga a Filmelor Scurte. La teatrul de vara, din Herastrau, incepand cu orele 21:00.

Maine cred ca inca imi permit sa ma rasfat, luni am cate ceva de pus la punct pentru un eveniment special si revin, bineinteles, la invatat, pentru ca mai am un singur examen si termin sesiunea. Sau ea pe mine, vedem. Cert e ca imi dau seama ca aproape s-a dus un an de master si inclusiv un an de Bucuresti. Si daca in urma cu ceva timp nimeni nu pricepea avantul meu pentru capitala (cine ma cunoaste, stie), in acest an toate au inceput sa capete sens.

Si-acum se succed atat de firesc, atat de linistit...

O femeie... ca oricare alta!

14 iunie 2009

Se spune ca o minune dureaza trei zile. A mea n-a tinut mai mult de 40 de minute. A fost putin, poate prea putin, dar suficient cat sa-mi doresc sa o revad. Da, vorbesc despre Patricia Kaas. Mare artista, dar simpla, intr-adevar "o femeie ca oricare alta". Cel putin asta e impresia pe care mi-a creat-o mie.

Imbracata lejer, intr-o rochita lunga, vaporoasa si vesela, cu o jacheta de blugi pe deasupra, s-a asezat cuminte la locul sau si a asteptat intrebarile jurnalistilor. Am avut doar cateva momente pentru a o fotografia, inainte de inceperea conferintei, dupa care nu s-a mai permis decat functionarea camerelor de filmat.

N-a incercat deloc sa para altfel decat e, nu si-a dorit sa pozeze in cine stie ce ipostaze, n-a pus niciun fel de conditie sau restrictie curiozitatilor celor prezenti in sala. In plus, catelusa sa, Tequila, un bichon alb, a facut deliciul tuturor. Are sapte ani si o insoteste peste tot pe Patricia.

Poate pana maine, vraja va trece, acum, insa, inca mai savurez intalnirea cu cea care m-a facut sa iubesc franceza in adolescenta si datorita careia mi-am dorit sa vad Franta. Am sperat, desi nu am stiut niciodata cat am de asteptat. Si am aflat ca orice asteptare merita, ca nimic nu e in zadar, ca toate se intampla exact atunci cand trebuie, nici mai devreme, nici mai tarziu.

Une derniere fois, Patricia Kaas! Altii, mai norocosi ca mine, o vor asculta in aceasta seara, incepand cu orele 20:00, la Sala Palatului.


O altfel de lume

13 iunie 2009



Luni s-au împlinit doi ani de la moartea actorului Adrian Pintea, iar marţi s-a lansat "Lumea de roua", album de muzică şi interpretare de poezie. Autor Mircea Rusu, în colaborare cu actriţa Maia Morgenstern şi Adrian Pintea. N-am apucat să scriu nimic aici despre asta, întrucât laptopul meu a considerat că vrea o pauză şi... şi-a luat-o.

Am fost la lansare, a fost emoţionant nu doar pentru felul în care Lavinia Pintea, Maia Morgenstern şi Mircea Rusu şi l-au amintit pe Adrian, ci şi pentru faptul că, după ce am văzut "Patimile lui Iisus", mi-am dorit s-o cunosc pe Maia.

Mâine va fi concertul Patriciei Kaas. Nu ajung s-o ascult, din păcate, însă am şansa să merg la conferinţa sa de presă. Într-o singură săptămână, mi s-au împlinit două dorinţe. Nu ştiu ce am făcut să merit asta, însă cu siguranţă sunt foarte recunoascătoare.

Mai ales că în perioada asta sunt destul de aglomerată, iar vacanţa pe care mi-o doresc o să apară de-abia pe la sfârşitul lui septembrie. Şi da, va fi una binemeritată, multaşteptată şi... petrecută sub un nou statut. Însă despre acest lucru, voi povesti mai târziu.

Acum vă las să ascultaţi ceva ce mie mi-a plăcut foarte mult şi de care, sunt sigură, puţini oameni din ţara asta ştiu, Mălina Olinescu şi Adrian Pintea-"Iubirea noastră". O să revin cu impresii despre "une femme comme une autre", Patricia Kaas.




I'll be back

12 iunie 2009

Probleme tehnice. Deh, nimic din ce e creat de om, nu e perfect. Cum ar putea fi, când fiinţa umană este atât de imperfectă?

O să revin, la un moment dat.

Prin ochii lui

7 iunie 2009

Vorba unei reclame mai vechi, "viaţa are gust" love, chiar şi pe timpul crizelor de tot felul! Mulţumesc! bighug kiss

Atunci când tac, şopteşte-mi!

4 iunie 2009

Reflex 13

În ochii tăi mă vindec
şi mă scald,
Ne ţinem, unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urât...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
cum trec,
Si, uite-aşa, vin nopţile
cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.

(George Ţărnea)


Frânturi

2 iunie 2009

Fugim. De tot ce putem. De responsabilităţi, de discuţii, de supărări, de reproşuri. Inconştient sau voit. Fugim de singurătate, însă atunci când nu mai avem de ce să ne ferim de ea, găsim alte lucruri şi alte motive ca să fugim.

Nu creştem nicicând. Maturizarea e doar o iluzie. Şi n-are a face cu vârsta. Suntem doar nişte copii, care se supără când nu primesc jucăriile dorite. Nu ştim să comunicăm, deşi ne dorim. Nu ştim să acceptăm că mai şi greşim, nu ştim să cerem iertare, să ne luăm la revedere sau să ne spunem "Noapte bună!" cu un sărut, nu ştim să ne despărţim de oameni cu cuvinte calde. În supărarea noastră, nu vedem decât într-o singură direcţie.

Ne plângem de coşmaruri, de regrete, de resentimente, dar toate au plecat de undeva, trebuie doar să tragem aer în piept, să ne întoarcem în noi şi să ne amintim. Uşor de zis, greu de făcut. Şi poate că mă pricep să dau sfaturi. Bine-ar fi dacă aş şti să-mi rezolv şi problemele mele... Dacă aş şti să spun lucrurile astfel încât să nu rănesc, dacă aş fi învăţat ceva despre mine din tot ce am trăit până acum. Dacă aş şti să-i protejez pe cei dragi mie... mi-aş demonstra că am crescut, dar nu... încă rămân corigentă la această materie...

Şi încă nu vreau să accept că sunt un om limitat, fără cine ştie ce puteri... and sometimes it's just too much... but who cares? Viaţa merge mai departe, cu egoisme, cu supărări, cu tristeţi, cu renunţări şi resemnări...

Sunt însă lecţii pe care sper să le învăţ la timp... Şi cum bine are o prietenă un status, "decât să-i pierzi pe cei dragi, din cauza mândriei, mai bine îţi pierzi mândria pentru cei dragi"...

Pe mine, mie redă-mă!

1 iunie 2009


Câteodată mă întorc în mine, ca un melc în cochilia sa. Gândurile nu par să-şi găsească locul nici acolo, iar timpul, nici el nu stă în loc, oricât mi-aş dori. Şi nu-mi rămâne decât să le rumeg pe toate, în liniştea ideilor care-mi zboară prin minte.

Cu atât mai mult cu cât, încercând prea mult uneori să nu răneşti, nu obţii decât efectul invers.

Iar azi a fost noapte şi nicicând zi... Una adâncă şi neagră, cum numai în basme mai întâlneşti. Final fericit? Poate, într-o altă... zi! Sau noapte, cine ştie! Oricum va fi într-o vreme în care inimile îşi vor sincroniza bătăile, iar cuvintele vor fi de prisos.

Mai e ceva până departe şi uneori mă întorc în mine, ca un melc în cochilia sa... Cheia am făcut-o pierdută, printre rânduri, printre şoapte, printre vorbe ce nu vor nicicând să doară şi printre lacrimi care nu vor să se plângă, oprindu-se la jumătate...

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS