Măcar o dată, să fie o mare atât de albastră!

29 martie 2009


Stă jos, pe pământ, cu genunchii strânşi la piept. În faţa ei, marea. Atât de albastră. Toată viaţa ei a căutat să afle adevărul, precum un personaj dintr-o nuvelă a Simonei de Beauvoir. Când nu a reuşit să îl obţină, s-a resemnat şi a mers mai departe, încercând să nu-şi mai pună întrebări despre ceea ce a fost. Şi adevărurile au venit. Exact când era împăcate cu toate, exact când nu mai avea nevoie de ele. Şi-acum, ce-i de făcut?

Priveşte tăcută marea şi se revoltă. S-a luptat de când se ştie cu viaţa, cu oamenii, cu ea însăşi. Ba chiar s-a smuls pe sine, încercând să se schimbe la faţă. Curând, şi-a dat seama că nu putea să încerce să se mai prefacă, n-o să fie niciodată altfel decât e, orice i s-ar întâmpla, oricât ar vrea alţii să o dărâme.

Nu a înşelat, dar a fost înşelată. Nu i-a plăcut minciuna, dar a fost minţită. Nu i-a plăcut să fie ţinută departe de problemele celui de lângă ea, dar a fost exagerat de protejată. N-a vrut să calce pe cadavre pentru binele ei, dar alţii au uitat de umanitatea lor şi-a ei. N-a vrut să supere pe nimeni, dar uneori a uitat să zâmbească unor lucruri simple. N-a vrut să rănească, dar s-a întâmplat să smulgă lacrimi. N-a vrut să răspundă cu aceeaşi monedă nimănui, a preferat uneori să sufere-n tăcere, departe de toţi şi de toate. Singurătatea a ajutat-o să se adune, să se refacă, să stea de vorbă cu ea şi să afle ce-şi doreşte să fie. În singurătate a învăţat să se ridice, să se scuture de praf şi să-şi continue drumul. Nu şi-a iertat niciodată că n-a ştiut să fie puternică.

Şi-acum ar vrea să strige! Să-şi strige toate renunţările, toate disperările, neputinţele, limitările, nerăbdările, adevărurile, minciunile, căutările, aşteptările, (vechi, dar şi noi) lupta cu timpul, amintirile din trecut, care o mai bântuie uneori, deşi le-a crezut uitate, ura, indiferenţa, nepăsarea.... Să le strige şi să le împrăştie în cele patru zări! Nu mai vrea nimic! Ce să facă acum cu toate adevărurile? Nu-i mai umplu braţele, nu o mai fac să zâmbească, nu mai pot repara ce-a fost şi nici măcar şterge cu buretele toate rănile care, deşi cicatrizate, câteodat-o mai dor.

Să strige fiecare vorbă, fiecare minciună, fiecare sărut zadarnic, fiecare îmbrăţişare mincinoasă, fiecare lacrimă şi promisiune în van, fiecare cicatrice pe care înc-o mai poartă pe suflet! Să-şi strige neuitarea, neuimirea şi răceala de care a dat (şi poate mai dă) dovadă uneori!

Stă jos, pe pământ. Şi-a desfăcut genunchii din strânsoarea braţelor, a tras aer în piept, a privit cerul şi marea. Hotărâtă să se ridice, privind în continuare marea atât de albastră, cade fără să vrea, îşi sprijină mâinile în pământ... "Doamne, ajută-mă să uit! Mi-e mult prea bine acum, sunt prea liniştită şi fericită, ca să mă mai gândesc la ce n-a fost! N-are rost! Ajută-mă să trăiesc! Ajută-mă să... te trăiesc... să îl simt, să te simt... să îl trăiesc şi să-i ofer tot ceea ce merită! Chiar dacă încă mai am momente în care cred că nu mi se cuvine, că nu merit tot ce am acum, fă-mă vrednică de toate, învaţă-mă să îl iubesc aşa cum ştiu că o pot face! Doamne, fă ca lupta mea de până acum să merite!"....

Şi a plecat. Lăsând în urmă marea, în timp ce o frază îi străbătea pereţii încăperii interioare: "Vroia să-mi intre-n sânge şi, iată, izbutise mai mult, infinit mai mult decât se aşteptase". De ce, cum, nu ştie... cândva a speriat-o, citind-o într-o carte. Nu ştie dacă a iubit vreodată cu atâta intensitate încât să-şi dorească să-i pătrundă cuiva în sânge, dar i-ar plăcea să afle dacă a fost vreodată iubită aşa...

Ceea ce e acum, e pentru totdeauna, ştie şi e convinsă de asta. Pentru că e linişte, e pace, e siguranţă, e adevăr, e... puritate!

Şi marea, cât de albastră e astăzi marea...


4 comentarii:

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

mereu sa ai parte de o mare atat de albastra, de liniste si de siguranta, iar uitarea celor ce se trebuiesc uitate...va veni Crengu meu :), pentru ca iubirea vindeca si te reda tie ca si pe un bun si vechi prieten...cel dinainte de toate frutunile :)!

tare frumos stii sa scrii draga mea!
o zi frumoasa iti doresc!

alex spunea...

http://www.alexmazilu.ro/?p=322


un sentiment albastru


;)

drush spunea...

Foarte fain! Dar tine minte ca toate sunt trecatoare, fie ca vrem , fie ca nu! Va fi bine( stii tu) :) Pup :*

Crengu spunea...

Sandrina, Drush, multumesc! :* >:D<
Alex, da, stiu fotografia! :) Foarte faina, acel albastru pe care cred ca il cautam si eu in postarea mea!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS