Carte, ceai şi feminism la Cărtureşti

18 martie 2009


Aseară am fost la Cărtureşti Magheru. Am lăsat deoparte ce ştiam despre Simone de Beauvoir şi tot ce citisem scris de ea, mai ales că ultima carte de-a ei pe care pusesem mâna, "Toţi oamenii sunt muritori" m-a plictisit grozav, în ciuda ideii pe care a expus-o. Aşa încât, Cristian Teodorescu, Beatrice Rancea, Monica Davidescu, Antonia Zaharia şi Liviu Mihaiu au reuşit să mă convingă de faptul că "Femeia sfâşiată" merită citită.

Deşi controversată la vremea ei, pentru că cititoarele Simonei de Beauvoir au acuzat-o că se dezice de principiile sale feministe pentru că descrie femei aflate la superlativul subordonării faţă de sexul tare, cartea este mai mult decât actuală, descriind situaţii şi sentimente familiare pentru fiecare dintre noi. Să nu vă închipuiţi că "Femeia sfâşiată" este un roman, ea nu este altceva decât o serie de trei nuvele, care prezintă, pe rând, povestea a trei femei sensibile, sfâşiate de slăbiciuni şi de renunţări, dar puternice în acelaşi timp.

Beatrice Rancea, pe care o ştiţi cu toţii de la "Dansez pentru tine", a spus că nu crede în femeia sfâşiată, ci în cea puternică şi s-a declarat o feministă convinsă. Chiar dacă actriţa Antonia Zaharia a identificat foarte bine tipurile de femei despre care a scris Simone de Beauvoir în cartea sa, vă las cu curiozitatea. biggrin Pentru că vreau întâi s-o citesc şi eu. tongue Şi poate şi voi, dacă o să consideraţi că merită. happy

Dezbaterea mi-a plăcut la nebunie, fiecare dintre invitaţi a dovedit că măcar a răsfoit cartea, fiecare a avut ceva de spus, astfel încât ora a trecut pe nesimţite.

Cât despre faptul că " nu ne naştem, ci devenim femei", mi se pare foarte adevărat. Nu ştiu la ce s-a gândit de Beauvoir când a spus asta, dar eu cred că s-a referit la caracter. O femeie nu învaţă peste noapte să fie femeie, să fie tandră, gingaşă, caldă, sensibilă, dar în acelaşi timp puternică şi hotărâtă. Nu cred că prima noapte de dragoste, cum se spune prin popor, ne face femei, ci experienţele spirituale şi mentale prin care trecem. Nu cred că bărbăţii ne pot face femei, adesea, dacă nu suntem atente, ei pot distruge şi ultima fărâmă de feminitate din noi. Dar ne pot ajuta să ne descoperim şi să ne dezvoltăm.

De-a lungul timpului m-am tot gândit la asta... şi mă priveam în oglindă şi după unii ar fi trebuit să fiu femeie, dar eu tot nu ma simţeam aşa... e nevoie de mult mai mult ca să te simţi femeie. De gingăşia de care poate da dovadă un bărbat, de ideea copiilor nenăscuţi încă, de dimineţile acelea în care te trezeşti în braţele lui... şi ştii că-i al tău... că împărţiţi tot ce e bun şi tot ce e rău, că ai stabilitate, că ai la cine să te întorci după o zi agitată la serviciu... că ai cu cine să faci planuri şi să visezi, dar şi pe umărul cui să plângi...

Într-un final, nu devenim decât ceea ce vrem să fim, depinde de noi să întoarcem totul în favoarea noastră.

Dincolo de celebra afirmaţie că cei mai buni bucătari sunt bărbaţii, invitaţii care i-au reprezentat aseară au recunoscut că dacă femeile s-ar implica în politică, am avea un Parlament mult mai inteligent, cum de altfel au afirmat că femeile sunt manageri mai buni decât bărbaţii. Şi ceva interesant, pentru cei sau cele care le blamează pe femeile casnice, care stau acasă şi cresc copii şi au grijă de casă: la origine "suntem un popor de casnice, toţi suntem nişte casnice" (exact aşa cum se înţelege, cei doi invitaţi bărbaţi au recunoscut că în fiecare femeie e ceva dintr-un bărbat şi invers), iar potrivit unor studii americane, femeile care "stau la cratiţă", cum se spune pe la noi, ar trebui să primească un salariu de 11. 000 de dolari. Aşa că gândiţi-vă de cel puţin două ori înainte să spuneţi ceva rău despre casnice şi-n plus, poate şi mama voastră a stat acasă, ca să vă crească pe voi, cei cu pretenţii de intelectuali şi emancipaţi, cărora vi se pare prea puţin lucru ca o femeie să nu aibă şi o carieră!

Şi pentru că s-a vorbit despre feminism, despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei, o să vă întreb pe voi ce înseamnă să fii feministă şi cum sunt astfel de femei privite în ţărişoara noastră. Iar dacă ar fi să vă gândiţi la o Simone de Beauvoir dintre scriitoarele noastre, dintre personalităţi sau personajele literaturii, pe cine aţi lua în considerare?

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS