Visele se împlinesc!

31 ianuarie 2009

Liberă. Zi de pauză. De lenevit în pat, cu laptopul în braţe, de chemat inspiraţia, de dor, de răsfăţat, de recuperat lecturi, de analizat săptămânile care au trecut şi de visat la viitor.

Una peste alta, lucrurile se aşează bine, îşi urmează cursul firesc, fără nicio presiune din partea mea. Şi sunt mulţumită de cum evoluează totul, de perspectivele pe care le am în vedere, de cum s-au schimbat lucrurile din mai 2007 şi până acum. Nici nu s-ar zice că am trecut prin toate, îmi par atât de departe, de parcă nici n-ar fi fost. Mă bucur că, oricât de greu mi-a fost, am reuşit să m-adun, să mă ridic şi să-mi continui drumul.

A meritat orice. Am avut de învăţat din fiecare experienţă. Şi-acum a sosit clipa să fructific învăţămintele pe care le-am tras. Pentru tine, pentru noi, mulţumesc!

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS