Otilia Cazimir (1894-1967)

15 ianuarie 2009


Interior

Rămâi!...
Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintâi...

Tu ştii că dacă pleci mi-e frică.
Aş vrea să-mi spuie cineva pe nume...
Mă simt aşa de singură şi mică,
De parcă numai noi am fi pe lume.

Prin geamul aburit şi transparent,
Se uită-afară florile din glastre,
Cu gâtu-ntins spre soarele absent.

Se-ntunecă. Şi focul, prin unghere,
Învălmăşeşte pâlpâiri albastre
Cu umbre nestatornice şi moi.

Ascultă... oare ce se-aude?...
Cu haina ruptă, plină de noroi,
Cu plete ude,
Se uită Toamna în odaie
Şi-mi bate-n geam cu degete de ploaie.
I-e frig. Şi a simţit, de-afară,
Că-n suflet am păstrat un colţ de vară...

Oglinda a cuprind odaia toată
În apa-i plumburie şi-ngheţată.
- Rămâi!...
Afară ninge cu petale
De crizanteme artificiale,
Şi nu mai trece niminea pe stradă...

În mâna mea întinsă las’ să cadă
Risipa albă-a gândurilor tale,
Şi ne-om privi, când tu vei fi tăcut,
Surprinşi că încă ne iubim ca la-nceput.

Din volumul „Fluturi de noapte”, 1927

2 comentarii:

Andrei Crăiţoiu spunea...

Ce remember placut. Imi aduc aminte ca stiam destule poezii pe care le spuneam la gradinita. "Mos Andrusca", "Baba Iarna intra-n sat" si "Ninge" sunt cateva dintre ele. Cu parere de rau trebuie sa recunosc ca de mult timp nu i-am mai citit vreo poezie. Noroc cu tine. ;)

Crengu spunea...

:D Cand am dat de ea, am gasit si "De pe-o "buna dimineata".

"De pe-o „bună dimineaţă”
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă."

Cam asa incepea. :D

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS