Invitatie la vals (fragmente)

15 ianuarie 2009


„După un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcută numai din farmec şi nostalgie. Mihaela, recunoscînd bucata, tresări şi se îmbujoră la faţă de plăcere:
― A, L'invitation à la valse de Weber, cîntată de orchestra lui Stokowsky... S-o ascultăm... e minunată!...
Într-adevăr, era o minune cântecul, o minune Mihaela, o minune întâmplarea care mi-o aruncase în braţe, o minune dra­gostea, şi viaţa ― o minune! Nu ştiu dacă în clipa aceea mai exista ceva pe lume care să nu fie tot o minune.
― Îţi aminteşti seara aceea cînd m-ai invitat la vals? mă întrebă ea. De atunci ai intrat în viaţa mea.”

„Buimăciţi de somn, fără să ne recunoaştem (n-avusesem, pînă atunci obişnu­inţa de a dormi împreună), fără cunoştinţa limpede a situaţiei, gu­rile noastre se sărutară lacom, trupurile noastre se lipiră arse de aceeaşi văpaie şi, ascultînd de o poruncă ce nu avea nevoie de înţelegerea cuvintelor, se avură. Totul se petrecu organic, nebulos, între somn şi trezie. N-am întîmpinat nici cea mai uşoară împotrivire din partea ei. Dimpo­trivă. Sînt încredinţat că şi ea suferi aceeaşi poruncă odată cu mine. Camera era scăldată într-o lumină ireală, încît uitîndu-ne unul la altul, păream arătări străvezii ca dintr-o poveste fantas­tică de Ewers. Ea întinse mîinile şi mă chemă cu ele. Apoi mă strânse în neştire, mă lipi de ea, mă sărută de zeci de ori într-o singură sărutare.
.. .Cînd răscolesc clipele acestea care au ceva din adîncul ne­pătruns al firii, mă cutremur întotdeauna de voluptate şi spaimă.”

„Nu era chip s-o trezesc altfel: am luat-o pe sus în braţe ca pe un trofeu. Ea se apăra, striga, zvîrlea din picioare... Dar numaidecît îi fugi somnul.
― Cît e ceasul?
― Nouă şi un sfert...
― O! de ce m-ai lăsat să dorm atîta?...
― Nu-i inimic, pentru tine mai răsare încă o dată soarele.
― Crezi că merită?
― Da, pentru că tu ai realizat dragostea absolută.”

„"De ce n-am murit împreună?" răsuna în urechile mele vocea Mihaelei, reproducînd ultimele cuvinte din scrisoarea ei. Îmi păru atît de vie draga voce, încît am întors capul crezînd că moarta se afla chiar la spatele meu. Da, mă voia lîngă ea, ca să fim pururi împreună. Cum ar fi putut să rămînă fără mine o veşnicie întreagă? I-am răspuns: "Aşteaptă-mă că vin, Aimée... Nu te las singură!" Abia acum, în această clipă, am ştiut că fusesem sortit morţii de marea putere a dragostei. Şi ciudăţenie: nici o împotrivire de nicăieri, nici urmă de revoltă. Din contră: acceptare pe toată linia, şi nu resemnată, ci chiar bucuroasă. Aşa fiind, cine va cuteza să mă salveze vreodată şi pentru ce?”

„N-am ştiut cînd trebuia încotro să-mi îndrept paşii, în ce chip să-mi stăpînesc pornirile inimii şi, apucînd la întâmplare pe un drum greşit, iată-mă ajuns înainte de vreme la sfîrşitul său. Adică în faţa prăpastiei.”

„Iată însă că a apărut în viaţa mea Mihaela, care nu semăna cu nici una din fetele pe care le cunoscusem pînă atunci. Semăna mai degrabă cu mine, fiind dotată cu un orgoliu la fel de atotputernic.”

„Adevărul e că pentru întîia oară pasiunea birui ra­ţiunea, iar eu n-am mai găsit putere de a rezista pînă la urmă rup­turii.”

„Şi cu toate acestea, în plină dragoste, sforile nevăzute ne traseră în faţa a două morminte proaspăt deschise.”

„În orice caz numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi trăită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret. N-am creat ni­mic care să rămînă generaţiilor viitoare, dar am avut dragostea... E de neconceput cît am iubit-o pe Mihaela. S-a strecurat atît de integral în mine făcînd una cu fiinţa mea, încît acum cînd a plecat în lunga ei călătorie şi-a luat numai trupul cu ea, dar în mine a rămas întreagă, mai vie ca niciodată. Voia să-mi intre în sînge şi, iată, izbutise mai mult, infinit mai mult decît se aşteptase.

Totul, totul îmi vorbeşte de ea: locurile pe unde am hoinărit, casele, grădinile, lucrurile, oamenii pe care i-am cunoscut împreună. În toate şi în tot parcă şi-a lăsat fiinţa ei. (Şi risipa aceasta nu mai avea margini.) Cînd tac, fiinţele şi lucrurile din afară încep să grăiască amintirile din mine. În gînduri şi în vis, în iubire şi în ură, în bucurie şi în suferinţă, în faptă şi în vorbă, e pururea vie, pu­ruri prezentă Mihaela! Pretutindeni Mihaela! Obsesie uriaşă, co­pleşitoare, trebuinţă ca aerul şi lumina. Cine ar putea să-mi smulgă rădăcinile ei crescute pînă în adîncurile mele cele mai insondabile? Iubirile mari sînt tocmai ace­lea de care te îndoieşti mai mult.

Totuşi, în rînduiala aceasta cuminte a morţii, un gînd se agaţă timid de viaţă. A tras un colţ de umbră şi mi-a luminat drumul pe care l-aş fi străbătut de aici înainte: politica, profesoratul, căs­nicia. Mi-a arătat perspectivele, bucuriile, victoriile care mă aştep­tau. Degeaba! Toate îmi par şterse, serbede, fără noimă. Pentru cine aş mai ţine prelegeri? Pentru cine aş mai smulge onoruri? Pentru cine aş mai duce-o cu Cecilia? Mihaela nu mai este şi, odată cu ea, dispare sensul tuturor strădaniilor mele, însuşi rostul existenţei mele. De acum s-a prăbuşit temelia pe care se clădesc fapte noi, îmi lipseşte îndemnul, scopul, nădejdea, răsplata, visul tot... tot...!
Sînt obosit! Încerc impresia că am trăit cîteva vieţi pământeşti, atît de greu mi-e sufletul. Iar copilăria mi se pare aşa de îndepărtată şi nebuloasă, încît mă îndoiesc că am fost cîndva copil.
Nu, nu-mi pare rău de nimeni, de nimic... Nici de părinţi, nici de Cecilia (şi ea o victimă), nici de ceea ce las în urma mea...
Am credinţa fermă că viaţa mea a început cu Mihaela şi se încheie odată cu ea.
Oricum, a fost prea frumos ca să se sfîrşească altfel. Adio!...”

(Mihail Drumeş)

4 comentarii:

alexxutzu spunea...

Foarte frumoase versurile. Felicitari

Crengu spunea...

Multumesc pt apreciere si pt citire! :) Te mai astept!

Ady Monty spunea...

"Invitatie la vals" este romanul meu preferat,iar pana acum l-am recitit de nu stiu cate ori,ultima oara fiind,acum 2 sau 3 saptamani,nu mai tin bine minte,dar,oricum este un roman de exceptie si felicitari pentru fragmentele de mai sus,iar daca l-ai adauga si pe acela cand zice Tudor despre Mihaela ca,"daca uneori te prind de mana,faptura ta se topeste" ti-as fi recunoscator.Iti multumesc pentru intelegere si felicitarile mele inca o data pentru fragmentele postate aici.

Crengu spunea...

Ady Monty-Multumesc de trecere! Din pacate nu stiu cand voi avea timpul necesar sa mai completez sau sa fac o postare noua despre invitatie la vals. Cu siguranta va mai fi una la un moment dat, dar nu stiu cand. Sarbatori fericite!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS