Eu cu... mine

17 ianuarie 2009



Amintiri dintr-o îndepărtată vară. Ascult şi zâmbesc, îmi amintesc de mine pe la 13-14 ani, sfârşit de şcoală generală, început de liceu.
Şi stând de vorbă cu mine, cea de atunci, îmi spune că e mulţumită de cum s-a transformat, de ceea ce a ajuns. Îmi mulţumeşte că a învăţat din toate câte ceva, că a aflat că dragostea adevărată începe acolo unde nu mai aştepţi nimic în schimb, că am luptat pentru dorinţele şi visele ei şi că i le-am îndeplinit, deşi ştie că nu mi-a fost întotdeauna uşor. Îmi spune că e fericită, că păstrează în suflet ca pe nişte icoane chipurile unor oameni care i-au fost dragi şi care ne-au ajutat pe amândouă să creştem. Iar eu îi mulţumesc. Pentru că a fost mereu cu mine şi mi-a întins o mână atunci când mi-a fost greu, pentru că datorită ei încă mai sunt copil, încă mai cred în vise şi lupt şi rabd şi învăţ tot ce e nevoie pentru binele meu şi a celor dragi mie.

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS