De bun ramas...

13 ianuarie 2009



Întotdeauna plecările reprezintă un început. De altfel şi revenirile. Pot să înţeleg orice motive pe care le poate avea un om să plece în străinătate, dar refuz să înţeleg că nu mai dă semne de viaţă prietenilor, oamenilor dragi, care i-au fost alături când i-a fost greu.
Nu suport să aud de cineva dintre amicii/ prietenii/ rudele mele că pleacă din ţară. Da, mai am încă un pitic pe creier pe lângă mulţii pe care îi am deja.
tongue
Asta sunt. O fi bine, o fi rău, nu ştiu. Nu pot să fac nimic pentru nimeni, nu pot să le ofer motive să rămână, nu pot să-i împiedic să plece, nu am niciun drept să mă opun dorinţelor lor. Dar am dreptul să-mi doresc să le fie bine şi să mă rog pentru asta. Poate că nici eu nu reuşesc întotdeauna să le dau un semn de viaţă, poate sunt nedreaptă, poate că cei care or să mai plece, nu or să facă la fel ca cei deja plecaţi. Poate.

Cu siguranţă îmi doresc să păstreze legătura...
Colega mea de cameră are un citat foarte frumos despre prietenie scris undeva: "A scoate prietenia din viaţă e ca şi cum am scoate soarele din lume." ( Cicero)

Pentru cei plecaţi, pentru cei ce revin şi pentru cei ce mai pleacă, numai gânduri bune! Să vă dea Dumnezeu tot ce vă este de folos! Şi din când în când, amintiţi-vă că acasă mai sunt oameni care se gândesc la voi!

Un comentariu:

Florin spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS