Iulia Haşdeu (1869-1888)

16 septembrie 2008

-fata savantului Bogdan Petriceicu Haşdeu; daca nu ar fi murit de tuberculoză la doar 19 ani, ar fi fost prima femeie filolog de naţionalitate română, cu studii la Sorbona; l-a admirat foarte mult pe Victor Hugo şi moartea acestuia a întristat-o foarte tare; a scris sub numele de Julie Haşdeu; primul volum de versuri, "Bourgeons d'avril", scris in 1887, a apărut 2 ani mai târziu sub pseudonimul Camille Armand, în volumul "Oeuvres posthumes"; după moartea sa, a păstrat o legătură neobişnuită cu tatăl său, prin intermediul mediumilor, acesta descriind întreaga experienţă în cartea "Sic cogito"; de altfel, atât construcţia castelului de la Câmpina, cât şi cea a mormântului Iuliei din cimitirul Bellu din Bucureşti, au fost realizate dupa indicaţiile de dincolo de moarte ale tinerei scriitoare.


Singuratate

Hai, suflete în zbor departe,
Spre cer, pe-a viselor potece,
Pe unde gînd profan nu trece
Şi n-ai de nici o grijă parte:
Hai, suflete, cît mai departe,
Pămîntu-n noapte să se-nece!

Să ne-avîntăm în infinit…
Sondînd superba înălţime
Să rătăcim în zări sublime,
În cer de-azur, locaş rîvnit;
Dorind al tainei infinit,
Uita-vom sumbra adîncime.

O, suflet, duh ales şi pur,
Săltînd din pămînteasca tină,
Să-ţi rupi cătuşi de vizuină;
Deci, lasă-ţi corpul, beci obscur,
Şi vino în eternul pur,
Să facem baie în lumină.

O, vino să ne bucurăm
De-a fericirii plinătate!
În drum de-o fi vreo greutate,
Găsi-vom, totuşi, ce sperăm;
Căci vom putea ca să gustăm
A liniştei singurătate.

Şi vom dezveli deodată
Eterne taine, mult profunde,
Ce infinitul le ascunde
Acestei lumi, ce-n van le cată;
Şi vom zîmbi, ca de-o erată,
De-a lumii cunoştinţe scunde!

Al nostru ochi descoperi-va
Reala faţă-a tot ce este
Şi printr-o vrajă, ca-n poveste,
Tot universul lămuri-şi-va
Secretul, care-atunci vorbi-va
Din fir a păr - măreaţă veste;

Iar adevăr, frumos şi bine,
Făr-a răni cu-a lor prezenţă,
Ne-or apărea chiar în esenţă,
Cu străluciri de tot senine;
O, suflet, fericiri divine
Ne-or copleşi prin excelenţă!

O, sfînt deliciu, voluptate!
Să contemplăm esenţa pură
Şi-a tale taine, o, Natură,
Şi frumuseţi abia visate!
E o supremă voluptate,
Al cărei dor e o tortură.

Ah, ce tortură negrăită! -
Tu, suflete nemuritor,
Ai vrea să te înalţi în zbor
Spre bolta cea nemărginită;
Dar nu poţi - caznă negrăită!
Să scapi de corpul tîrîtor.

Zadarnic dorul te-nfioară,
Vrînd taine mari să descifrezi;
Să zbori şi dulce să visezi,
Ca un avar l-a sa comoară,
Căci corpul greu te împresoară
Cu lanţul gliei, să cedezi.

Dar să răbdăm. E-o zi anume,
Cînd sufletul se liberează,
Sfărmîndu-şi lanţul, şi pe-o rază,
Senin se-nalţă, ca din spume,
Spre-al său locaş din altă lume
Şi în lumină se-mbăiază.

O, suflete, speranţa-i mare…
Fixat e ceasul cînd ai să treci
Urcînd pe sfintele poteci;
Frumoasa zi - frumos dispare.
O, suflete, spranţa-i mare:
Totul trece… Dumnezeu e-n veci!

(Paris, 16 aprilie 1888)

(poezie scrisă cu cinci luni înaintea morţii autoarei; Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2005)



* pozele îmi aparţin: un portret al Iuliei din interiorul castelului; Castelul Iuliei de la Câmpina, judeţul Prahova (august 2005)

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS