De vorbă cu mine

30 septembrie 2016

         E așa, câte o perioadă în care nimic nu se leagă, în care schimbările întârzie să apară și nu pricepi de ce, pentru că răspunsurile vin și ele târziu, sau poate la timp, dar durează până le simți, le descifrezi, le accepți... sunt prea multe lucruri care nu depin de noi, dar cine e dispus să treacă peste asta? Ne bazăm pe noi și pe oamenii din jur și dăm greș. Iar când unora le iese tot, oricând și tu doar muncești ca să supraviețuiești, e normal să te întrebi de ce. De ce țara asta, orașul ăsta... Că doar aici nu-s câinii cu covrigi în coadă, ți s-a mai spus de atâtea ori, numai tu te-ai încăpățânat să crezi altceva și să crezi în tine și-n intuițiile acelea care-ți spuneau că aici e viața ta!
         Și da, aici ți-ai găsit dragostea și împlinirea sufletească, aici îți definitivezi procesul de umanizare, aici îți faci masterul și doctoratul cu specializarea viață. Pentru că tu ai știut, chiar dacă altora nu le-ai spus, tu ai știut mereu că drumul tău duce aici. Iar azi vorbești despre tine cu tine și-ncerci să te aduni și să mergi mai departe. Trebuie, ți-ai promis-o ție când totul îți părea atât de neclar. Într-un fel, îți cunoști destinația și calea cea mai bună de a ajunge la ea, este să-ți vezi de treabă. Nu e ușor, nici nu a fost vreodată, dar fără să lupți, ce satisfacție ai mai avea?

       Așa că scutură-te de tot ce-ți sfredelește mintea fără folos, uită ce nu mai ești și ce ți s-a spus că ești, adu-ți aminte cine ești și luptă pentru ce vrei să fii! 
 

Stare de nestare

29 septembrie 2016

Sătulă 
să fiu mereu pe fugă, să rup timp de nu e, să-l cerșesc, de parcă nu l-aș merita; 
să merg împotriva curentului, ca să nu schimb bunul simț cu opusul său;
să mă străduiesc să râmân eu, cu riscul de a fi o "fraieră" pentru unii;
să nu mă pierd, să nu mă uit, să nu mă plafonez, să fiu puternică,
să tac, să-mi pun în cui dorințe, vise, speranțe,
să fac parte din această societate și această lume care ne trage spre individualism și consumerism,
să lupt cu orgolii și oameni prost crescuți,
să nu mă bucur pe de-a-ntregul de viață,
să fiu atât de obosită uneori...
         

Ruga zilei

 

Învață-mă plăcerea
lucrurilor simple
și desfătarea fără
strop de amărăciune;
să iert eliberat
de răutate
și să iubesc
toți oamenii din lume.

(Rudyard Kipling) 

 

Amintiri din viitor: De 5 ani cu tine

27 septembrie 2016


 Eu toamna îți număr anii
și mie amintirile.
Pare puțin câteodată și prea mult uneori,
timpul adesea poate fi copleșitor.
Cu fiecare frunză ce cade, 
dau pagina în cartea sufletului
și scriu cu fiecare apus
câte clipe s-au mai dus,
câte vorbe, câte fapte s-au mai scurs...
Cinci ani cu tine și doar șapte în doi
și de-ar fi s-adun înc-o dată,
tot șapte aveți și voi amândoi.
O cifră frumoasă, desprinsă din povești,
despre un om și o oamă
și cum să iubești.
Despre nădejde și despre iertare,
despre credință și învățare.

Ție toamna îți numără anii,
mie îmi șterge lacrimile,
îmi adună împlinirile
și îmi așează, rând pe rând,
într-un cufăr,
amintirile.

7 în 2

26 septembrie 2016

          A fost o săptămână lungă și vor mai urma și altele. Nu știu cum se face că unii au timp să scrie cărți cu copiii pe lângă ei, să le lanseze, să posteze pe blog și să facă o mulțime de alte lucruri, iar eu abia apuc să scriu câteva rânduri pe aici...
          Da, frustrarea vine când privești prea mult în ograda celuilalt. Frustrarea vine din copilărie, de când eram întrebați de ce Popescu a luat 10 și noi doar 9, de când ni se sfredelea mintea că trebuie să fim mai buni decât X sau Y, că altfel nu e bine. Frustrarea vine dintr-un orgoliu hrănit de timpuriu.
         A fost o săptămână lungă, dar poate că asta va fi ușor altfel. Măcar suntem doi care le ducem pe toate, că singură sigur nu aș face față. Așa că astăzi am rupt puțin timp să aștern aici câteva rânduri, să-mi amintesc ce zi frumoasă am avut acum 7 ani, cum am crescut și ne-am modelat în doi. 

Deocamdată sunt doar 7, dar aștept ziua în care vom pune și-un zero lângă.
         


 

Importanța muzicii în dezvoltarea copilului

Dragostea ține lumea laolaltă!

19 septembrie 2016

         E doar o fată cu un pian, cu o voce minunată și un suflet pe măsură, ceva special în muzica românească!

O altă Românie

13 septembrie 2016

         Orașele transilvănene sunt parcă din altă lume. Întâi m-am îndrăgostit de Brașov și de centrul său vechi, cu Biserica Neagră și Piața Sfatului plină cu porumbei. Cumva și Festivalul Cerbul de Aur a avut contribuția sa. Apoi am descoperit Clujul, Zalăul, Sibiul în plin statut de capitală culturală europeană; după ce au venit copiii, am mai adăugat câteva zone ardelenești pe harta sufletului: Sighișoara, Săliște și Râșnov. 
         Oamenii din Ardeal nu se grăbesc, aici și timpul parcă trece altfel. Pe străzile lor nu se plimbă nici pisici și nici câini cu covrigi în coadă. Dincolo de gardurile lor înalte, descoperi case pline de culoare, cu oameni primitori, zâmbitori și amabili, în timp ce la ferestre și-n balcoane te-mpină flori nenumărate.
         În curtea casei lui Rudi și a Ellei, dimineața, razele soarelui mângâie blând iarba stropită cu rouă. Trandafirii îți dau binețe valsând cu vântul, iar leagănul de sub nuc te cheamă la meditație și mulțumire. Aici nu știi niciodată exact ce limbă să vorbești, oricum nu le stăpânești pe toate, asta e clar, dar un Good morning! colegilor de curte îți aduce răspunsul și lămurirea: aici vin francezi, spanioli, nemți, olandezi, români. Toți, fără excepție, se simt ca acasă. Iar copiii mai ales.
         Cât e curtea de lungă și largă, pot alerga fără teamă pe iarbă, se pot plimba cu mașinuțele și tricicletele care au fost cândva ale copiilor gazdelor; la loc de cinste tronează o trambulină și-o roată mare, de cauciuc, plină cu nisip, iar într-un spațiu de relaxare din lemn, puteți să vă încercați îndemânarea la ping-pong sau să aruncați la țintă.
         Uneori, doar motorul câte unei mașini, tropăitul cailor la vreo căruță sau poate mieunatul unui pisoi când se pierde de mama lui, tulbură liniștea locului. Pe plaiuri transilvănene pare c-aș fi într-o altă Românie. Când ridic privirea și privesc avionul care brăzdează cerul la apus și-apoi chipul senin al gazdelor, îmi dau seama că noi, oamenii din josul Transilvaniei, trăim în alt ritm, gonind aiurea pentru lucruri de prea puțin folos.
         În balansoarul uzat de timp, privind la strugurii ce-au început să dea în pârg, gândurile îmi zburdă în voie... Ce mici suntem și cât de mari putem fi... 
        




 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS