La mulți ani, Maria noastră mică

Ana Blandiana: „Cred că o familie este cu atât mai fericită, cu cât este mai tradițională!”

14 august 2017

         
sursă foto: internet
          „Cred că o familie este cu atât mai fericită, cu cât este mai tradițională. Iar printr-o familie tradițională înțeleg o familie în care legătura dintre membrii ei este iubirea. Dacă această axiomă se păstrează, toate numeroasele schimbări (egalitatea absolută a partenerilor, faptul că amândoi părinții muncesc, faptul că amândoi fac gospodărie, faptul că pentru creșterea copiilor concediul poate fi maternal sau paternal) impuse de evoluția lumii, sunt nesemnificative. Importantă este doar dragostea din care se naște respectul copiilor față de părinți și față de bunici (chiar dacă societatea are tendința să-și disprețuiască bătrânii) și respectul părinților față de timpul pe care trebuie să-l dăruiască fiilor, simțindu-se responsabili nu numai de dezvoltarea lor fizică și intelectuală, ci și morală și spirituală. O familie tradițională este o familie ai cărei membri sunt conștienți că nu există nimic mai important în lume decât dragostea care îi leagă și nu există nimic mai important în societate decât sănătatea morală a celulei ei de bază care e familia. În urmă cu vreo 15 ani, la începuturile Școlii de Vară de la Sighet am dat ca temă a lucrării de admitere întrebarea „Cum aș vrea să fie familia mea?”.

             Ne gândeam la relațiile adolescenților cu familia în care s-au născut. Spre surprinderea noastră ei au răspuns și despre familia pe care visează să o întemeieze peste ani, iar ideea care revenea cel mai des era că ei vor sta mai mult de vorbă cu copiii lor decât stau părinții lor cu ei. Dorința și visul lor mi s-au părut de bun augur și sper să se fi realizat între timp”,  a spus Ana Blandiana. (sursa)

Proiectul de lege pentru vaccinarea obligatorie este ilegal, neconstituțional și abuziv

11 august 2017

Asociaţia Pro Decizii Informate a solicitat opinii legale mai multor case de avocatură privind prevederile proiectului de lege a vaccinării în forma publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii la data de 31 iulie 2017 şi este în măsură să anunţe că:

1.

Acest nou text este mult diferit şi totodată mult mai amplu decât prima versiune, care fusese supusă unui simulacru de dezbatere publică, ca atare necesită o nouă consultare cetăţenească;

2.

Ca şi prima formă, şi această formă a proiectului de lege, aşa-zis definitivă, încalcă grav dispoziții legale de prim rang din sfera legislației aplicabile în materia sănătății, a drepturilor la viață, sănătate și integritate corporală, precum și libertăți fundamentale de conștiință și opțiune religioasă, cum ar fi:
  • drepturile pacientului,
  • drepturile parentale,
  • dreptul la respectarea vieţii private şi a integrităţii fizice şi psihice,
  • dreptul de a nu fi supus unui act medical sau unei intervenţii medicale fără consimţământ,
  • principiul inviolabilităţii persoanei şi dreptul de a dispune de ea însăşi,
  • dreptul la educaţie,
  • deontologia profesională a medicilor,
  • libertatea de conştiinţă şi religioasă,
  • dreptul la confidenţialitatea informaţiilor
Aceste drepturi sunt consfinţite prin legi organice, prin Constituţia României şi prin numeroase convenţii internaţionale de prim rang ratificate de ţara noastră.

3.

Guvernul a omis să publice forma a proiectului de lege care a fost aprobat în şedinţa din 9 august 2017 şi care a fost înaintat spre Parlament. Solicităm Guvernului să publice de urgenţă pe site-ul său textul complet al proiectului de lege aprobat.
Asociaţia Pro Decizii Informate, făcându-se vocea membrilor săi, solicită Guvernului retragerea acestui proiect de lege profund ilegal, neconstituţional şi abuziv.

(sursa

              De reținut, totodată, că „pe data de 8 iunie, Asociatia Pro Decizii Informate a organizat prima dintr-o serie anuntata de conferinte, menita sa puna in discutie chestiuni ce tin de sanatatea publica, si in particular sa dezbata, pe baza de argumente medicale, etice si juridice, chestiunea obligativitatii vaccinarii. Prin propunerea legislativa dezbatuta in cadrul conferintei, vaccinarea ar deveni singurul act medical obligatoriu, desi comporta riscuri si efecte adverse, unele grave si foarte grave, pana la deces, care sunt recunoscute chiar de catre producatori prin prospecte. [...] O mentiune pe care de asemenea dorim sa o facem este legata de prezenta presei sau mai bine zis de absenta, boicotul aproape total de care s-a bucurat aceast eveniment de o stringenta actualitate. Astfel, desi au fost invitati zeci de jurnalisti TV, radio, publicatii print si online, am avut onoarea de a avea in sala doar trei jurnalisti din zona mainstream a presei, si anume, din partea TVR, pe doamnele Madalina Samoila, Carmen Velicu de la Agerpress si Andreea Marinas de la Jurnalistii.ro. Daca ultimele doua publicatii au prezentat reportaje/stiri obiective, nu acelasi lucru se poate spune din pacate despre stirea oferita in aceeasi seara telespectatorilor postului TVR, bazata pe declaratii si fragmente truncheate si scoase din context, presarata cu afirmatii alarmiste si tendentioase, in linie cu politica oficiala pe acest subiect.” (mai multe detalii despre conferință aici)

Acuarelă

10 august 2017

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

(Ion Minulescu)

More quilling

Tehnologia de altădată

astăzi sprijină sticle goale

telefon public cu cartela

telefon public cu cartela

De unde vin dezamăgirile?

7 august 2017

            La o discuție cu prietena mea, G., am provocat-o să găsească 5 subiecte despre care ar vrea să scriu pe blog, conștientă fiind că provocarea e mai mult pentru mine, pentru a vedea în ce măsură reușesc să scriu, să zicem, la comandă. Și iată că deja mi-a dat prima temă: dezamăgirile. E drept că n-am scris niciodată despre ele, de fapt, nu am teoretizat despre, pentru că de trăit, le-am trăit și eu pe ale mele, ca fiecare om.

 
Mintea face, mintea desface: dorințe, idealuri, așteptări
 
            Așadar: de unde vin dezamăgirile? Un prim răspuns ar fi că din minte. Pentru că acolo se petrec toate proiectările despre ce ne-am dori să ni se întâmple în viață, acolo ia naștere idealul masculin și cel feminin la care ne raportăm neîndoielnic atunci când ne căutăm un partener de viață, acolo scriem cu litere mari cum să fie prietenul/a cel/cea mai bun/ă, acolo ne descriem întâi locul de muncă pe care-l merităm, cu alte cuvinte, mintea face, mintea desface. Dezamăgirea apare atunci când ceea ce întâlnim și se întâmplă în realitate nu corespunde cu ceea ce ne închipuiam, cu ceea ce aveam în minte că ar fi trebuit să fie. De fapt nu ne dezamăgește nimeni, noi ne amăgim cu dorințe și false pretenții, dezamăgirea e doar neîmplinirea acestora.
            Ne amăgim crezând că toți oamenii ar trebui să fie punctuali, fideli, să păstreze secrete, ca prieteni. Și ne dezamăgim când descoperim că cele mai intime destănuiri ale noastre sunt pe buzele tuturor colegilor de serviciu, de exemplu, pentru că cea căreia i le-am încredințat, nu a știut să le țină doar pentru ea.
            Până la urmă, dezamăgirea apare atunci când avem așteptări de la cei din jurul nostru, așteptări care nu se concretizează, pentru că oamenii nu sunt la fel, nu au aceleași principii sau valori, nu au aceleași gusturi sau idei. Mai grav e când cei care de care ne dezamăgim, suntem noi înșine. Pentru că uneori suntem prea siguri de o anumită reacție a noastră într-o situație și ne trezim că ne-o ia gura pe dinainte și spunem ceva ce nu ne-am fi dorit să dezvăluim sau facem ceva care contravine anumitor principii pe care le avem. 
            Cred că cele mai multe astfel de situații se întâmplă atunci când omul se îndrăgostește. Și nu pentru că dragostea e oarbă, ci pentru că starea de îndrăgostire asta face, ne aduce în punctul în care am face orice pentru persoana iubită. Să nu-mi spuneți că nu vi s-a întâmplat niciodată să constatați că v-ați făcut de râs făcând sau spunând ceva ce altfel nu ați fi făcut/ spus nici în ruptul capului! 

Dezamăgirea din mândrie

            Oricum, viața nu se reduce doar la astfel de dezamăgiri; pe plan profesional, dezamăgirea că nu am obținut un serviciu pe care consideram că-l meritam, nu vine doar din așteptările pe care le avem din partea noastră; aici intervine și mândria, acel orgoliu că putem mai mult, că am absolvit facultatea X și masterul Z, că nimeni nu merita mai mult acel post decât noi și așa mai departe, cunoașteți cu toții aceste îndreptățiri.
            Unele lucruri nu se întâmplă cum sau când ne dorim, pentru că nu avem suficientă răbdare, pentru că, așa cum am constatat de ceva timp deja, uneori e nevoie de mulți pași mici pentru a înfăptui ceva mare. Și uite așa ajungem, încetul cu încetul, să concluzionăm fără să vrem, că degeaba am citit nu știu ce cărți și am studiat la cele mai înalte școli, dacă din punct de vedere duhovnicesc, spiritual, nu suntem pregătiți ca anumite lucruri să se întâmple. 
            Și culmea, uneori, când tragem linie și toate-s îndeplinite, dezamăgirea tot își face loc, pentru că dorințele noastre nu s-au împlinit în forma în care ne-am fi așteptat. Și din nou așteptările... Stau și mă gândesc acum la oamenii care se plâng că nu sunt iubiți, dar care nu s-au gândit niciodată la prietenii pe care-i au, acei prieteni pe care pot conta oricum și oricând, pentru că ei așteaptă iubire de la un partener de sex opus. Sau mă gândesc la oamenii care spun că nu fac în viață ce le place, pentru că au un serviciu repetitiv, stresant, săcăitor, dar care uită că după program ies în oraș, la un concert/o piesă de teatru/o întâlnire cu fetele/băieții, la cumpărături, la un film sau în weekend pleacă în vacanță în Honolulu.



Cum să nu ne mai amăgim/ dezamăgim
 
           Care ar fi rețeta contra dezamăgirii? Retețe nu dau, pentru că nu există, mi-am promis la un moment dat că nu mai dau nici sfaturi (și n-am mai dat, decât cui am considerat necesar sau cui mi-a cerut), așa că mai jos sunt doar niște idei de încercat, pentru a nu mai trece prin dezamăgiri:
  1.         Nu vă mai lăsați amăgiți, asta însemnând să vă mențineți așteptările față de voi și față de alții la un nivel cât mai scăzut! Cu cât aveți așteptări mai mari, cu atât dezamăgirea va fi mai mare!
  2.         Spuneți clar ce dorințe aveți! Fie că sunteți într-o relație de prietenie sau în acea relație de iubire pe care v-ați dorit-o, vorbiți clar și concis despre ce și cum ați vrea să se întâmple!
  3.         Acceptați că sunt lucruri pe care nu le puteți controla, oricât de mult v-ar plăcea! 
  4.         Nu mai faceți planuri, luați lucrurile cum vin și trăiți-le pe fiecare în parte! Nu mai știu unde am citit o vorbă faină: dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă, spune-I planurile tale! Tot ce-i omenesc și material, e și efemer!
  5.         Exersați-vă răbdarea! Toate se întîmplă cu un scop, unul pe care nu-l veți afla de la început, dar de care vă veți da seama pe parcurs!
  6.         Nu țineți cu tot dinadinsul să ajungeți undeva doar pe o anumită cale, pe care v-ați fixat-o dinainte, așa cum nu ar trebui să țineți morțis să aveți dreptate! Contează mai mult să fiți împăcați cu voi înșivă, să simțiți că sunteți pe drumul cel bun către ceea ce v-ați propus în viață, decât să vă certați câteva ore, pentru un lucru care cu siguranță nu merită atâta energie irosită!
  7.         Credeți și nu deznădăjduiți, cum am mai spus cândva!

Îndemnuri pentru fiecare zi




Oamenii din viața mea: G.

5 august 2017

foto: Liviu Dumitru
            Întâmplător sau nu, majoritatea prietenelor mele sunt mai mari, ca vârstă, decât mine. Dar asta nu mă face să mă simt nici copil, nici inferioară, nici din cale-afară de matură. Pe G. o știu de aproape un an, dar ne comportăm de parcă ne-am ști dintotdeauna, deși îi sunt mai mică cu 4 ani. Ne-am apropiat una de alta fără niciun efort, datorită multelor asemănări dintre noi, dar mai ales deosebirilor. Pentru că ea e mereu molipsitor de zâmbitoare, în timp ce eu tun și fulger câteodată mai ceva ca o furtună. Ea e vocea blândă de la celălalt capăt al firului, omul care se străduiește să fie în fiecare clipă mai bun, care mai degrabă lasă de la el, decât să iște certuri și lupte de orgolii, omul care a aflat că e mai important să fii, decât să ai și tinde mereu spre desăvârșire.
           Hotărâtă din multe puncte de vedere, cu niște reguli pe care n-ar stica să le mai încalce din când în când (sau din gând în gând), G. e o prietenă de nădejde, dar nu genul de prieten care dă din coadă la fiecare mișcare a ta, ci acela care, orice confesiune i-ai face, te ascultă fără să te judece, pentru că știe că uneori oamenii au nevoie doar de atât, de a fi ascultați. Unde mai pui că întodeauna găsește un sfat, sau un articol potrivit de citit, toate asezonate cu gesturi blânde, pe care nu se străduiește să le facă, pentru că îi vin pur și simplu, pentru că așa e ea, firească, valoroasă fără doar și poate!
           Astăzi este ziua ei și știu că dacă se va întâmpla să citească tot ce am scris aici, îmi va spune că e prea mult, că mai are de crescut. Iar eu îi doresc să crească în toate cele pe care le știe foarte bine, să-și păstreze seninătatea, blândețea și firescul și să nu uite nici măcar o clipă să zâmbească! Pentru că nu de puține ori un zâmbet de-al ei m-a detensionat, făcându-mi ziua mai frumoasă și amintindu-mi că viața trebuie trăită cu o bucurie asumată!

La mulți ani, draga mea G.! 
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS